Contractul de Leasing

1. Introducere.

Potrivit noii legislaţii fundamentale adoptate în România după 1989, economia de piaţă a fost instituită atât prin dispoziţii declarative, cât şi prin măsuri concrete, în vederea atingerii acestui obiectiv.

Necesitatea reconstrucţiei economiei de piaţă a fost şi este urgentă şi, în acest sens, au fost făcute eforturi pentru mărirea investiţiilor de capital românesc şi străin şi stimularea agenţilor economici. De asemenea, s-a avut în vedere şi scopul prioritar al României de asociere la organismele comunităţilor economice europene, ceea ce impune o economie performantă, de natură a diminua şocul intrării într-o piaţă comună unde indicatorii de calitate sunt de nivel ridicat.

Leasing-ul este un pas înainte în finanţarea întreprinderilor care doresc să-şi achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare.

Această tehnică de finanţare care presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor economici care nu pot să obţină credite de la bănci, ori nu vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin instituirea unei ipoteci sau a unui gaj, sarcini de natură a afecta dinamismul specific domeniului comercial.

Interesul practic al leasing-ului este de a asigura finanţarea integrală prin fonduri împrumutate, a unei investiţii fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii, prin aceasta leasing-ul se distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor, unde întreprinderea beneficiară suportă o parte din valoarea investiţiei.

De aceea leasing-ul – ca tehnică de finanţare – vizează, în primul rând, întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii şi ridicarea performanţelor, iar pe plan mai general, asigură progresul tehnic .

1. Definiţie

Leasingul poate fi definit din două perspective, şi anume cea economică şi cea juridică. Analiza conceptului din punct de vedere juridic constă în echivalarea termenului cu acela de contract care permite unei persoane să obţină şi să utilizeze un bun fără a plăti imediat contravaloarea acestuia.

Oronanţa nr 51/28 august 1997, republicată în 2000, defineşte leasingul drept o operaţiune comercială prin care o parte denumită locator/ finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă a unui lucru, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită utilizator, la solicitarea acesteia din urmă, contra unei plăţi periodice,

denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

2. Terminologie

Cuvântul "leasing" face parte din vocabularul limbii engleze, fiind derivat din substantivul "lease", cu semnificaţia "închiriere pe timp determinat". Se mai foloseşte ca un cuvânt compus cu înţelesul de arendã (on lease) sau drept "concesiune" (long lease). În literatura comercială franceză instituţia anglo-saxonă este cunoscută sub denumirea de Credit - Bail (locaţiune pe credit). Aceasta a apărut iniţial sub forma protecţiei fondului de comerţ sau de investiţie la expirarea contractului său de locaţiune.

3. Obiectul contractului de leasing

Obiectul operaţiunilor de leasing poate fi constituit de bunuri imobile, bunuri mobile de folosinţa îndelungată, aflate în circuitul civil, excepţie făcând înregistrările pieselor de teatru, manuscrisele şi drepturile de autor. Predominante ca obiecte ale leasingului se regăsesc echipamentele de calcul, aparatele şi instrumentele de măsură, mijloacele de transport, maşinile unelte şi maşinile agricole.