Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 10676
Mărime: 46.19KB (arhivat)
Publicat de: Teona Tudorache
Puncte necesare: 0

Cuprins

  1. I. Conceptul de neutralitate în timp de război şi evoluţia sa
  2. II. Neutralitatea în războiul terestru
  3. III. Neutralitatea în războiul maritim
  4. IV. Neutralitatea în războiul aerian

Extras din curs

I. CONCEPTUL DE NEUTRALITATE ÎN TIMP DE RĂZBOI ŞI EVOLUŢIA SA

1.Definiţia neutralităţii

Conceptul de "neutralitate" defineşte situaţia statelor care, în timp de război, nu iau parte la ostilităţi, ci continuă să întreţină în mod imparţial relaţii paşnice cu toate statele, inclusiv cu părţile beligerante. Neutralitatea creează drepturi şi îndatoriri speciale care, de regulă, nu există în timp de pace şi care iau sfârşit odată cu încheierea războiului sau în momentul în care statul neutru hotărăşte să intre în război.

Neutralitatea este fondată pe două elemente:

a) pe abţinerea de la orice participare militară la un conflict armat (abţinerea vizează deopotrivă neparticiparea directă la ostilităţi, cât şi indirectă, prin neacordarea de asistenţă unuia dintre beligeranţi);

b) pe atitudinea de imparţialitate faţă de beligeranţi. Pentru a fi funcţional şi a produce efecte juridicem, statutul de neutralitate trebuie să fie recunoscut de către părţile la conflict, ca bază a respectării de către acestea din urmă a intereselor neutrilor şi a nu le utiliza teritoriul ca bază de operaţii militare.

Neutralitatea este astăzi un concept esenţialmente politic, valabil atât în timp de pace, cât şi în timp de război. Pentru a defini această situaţie complexă au fost formulate noţiuni noi ca aceea de nebeligeranţă sau neutralitate calificată, invocate de statele rămase formal în afara unui conflict, dar care au acordat asistenţă unuia dintre beligeranţi, violând, evident, dreptul la neutralitate. Alte concepte au fost imaginate pentru situaţii nebeligerante însă care acopereau antagonisme între state sau grupuri de state.

2. Evoluţia conceptului de neutralitate în timp de război

In antichitate noţiunea de neutralitate nu era cunoscută şi nici vreun alt termen care să exprime o atare situaţie nu exista. Cu toate acestea, au existat şi în antichitate astfel de înţelegeri.

În secolul al XVI-lea începe să se pună bazele convenţionale ale neutralităţii, ca urmare a încheierii unor convenţii prin care se interzicea contractanţilor de a ajuta în vreun fel pe adversarii lor într-un eventual război, pentru ca în secolul următor înţelegerile să cuprindă şi alte elemente ale neutralităţii, referitoare la regula pavilionului (pavilionul neutru acoperă marfa inamică), la blocade, prize etc.

Neutralitatea începe să se manifeste ca o instituţie autonomă în secolul al XVII-lea, fapt reflectat şi în opera unor mari jurişti ai vremii, printre care Hugo Grotius. Secolul al XVIII-lea, abandonând ideea lui Grotius despre războaiele juste şi nejuste, pe care se fonda conceptul său de neutralitate, vine cu un element nou - imparţialitatea, ca una din îndatoririle fundamentale ale statelor neutre.

Faţă de doctrină, practica statelor admitea situaţia de neutralitate imperfectă, conform căreia furnizarea de asistenţă limitată unui beligerant în baza unui tratat ante bellum nu constituie o încălcare a statutului de neutralitate. Asistenţa putea consta în punerea la dispoziţie de oameni, materiale, acordarea de scrisori de marcă unor persoane din ţările neutre, permiterea urmăririi pe teritoriul lor a trupelor inamice refugiate ori atacarea flotelor duşmane care şi-au găsit adăpost în apele lor. În acest secol statele neutre, care resimt tot mai greu efectele războiului pe mare prin refuzul beligeranţilor de a le recunoaşte dreptul la imunitate de vizită şi captură pentru vasele lor care navigau în convoi, încep să se organizeze în diverse structuri defensive - ligile neutralităţii armate (1756, 1780 şi 1790).

Evoluţia neutralităţii în secolul al XIX-lea a fost influenţată de marile evenimente ale epocii - Revoluţia franceză de la 1789, apariţia instituţiei neutralităţii permanente (Elveţia 1815, Belgia 1839, Suedia ş.a) şi Declaraţia de la Paris din 1856 cu privire la războiul pe mare, care codifică normele cutumiare ce reglementează războiul de până atunci. Declaraţia de la Paris din 1856 a constituit punctul de pornire în procesul de instituţionalizare a neutralităţii în timp de război. Declaraţia stabilea anumite drepturi ale statelor neutre: imunitatea mărfurilor inamice sub pavilion neutru şi imunitatea mărfurilor neutre sub pavilion inamic.

Instituţionalizarea neutralităţii continuă la cea de-a doua Conferinţă de pace de la Haga din 1907 unde, din cele 13 convenţii adoptate, şase reglementează neutralitatea (Convenţia a V-a cu privire la drepturile şi îndatoririle puterilor şi persoanelor neutre în războiul terestru; a VII-a referitoare la transformarea navelor de comerţ în bastimente de război; a VIII-a privind punerea de mine automatice de contact; a XI-a privind anumite restricţii în exercitarea dreptului de captură; a XII-a asupra creării unei Curţi internaţionale de prize (neintrată în vigoare) şi a XIII-a cu privire la drepturile şi îndatoririle puterilor neutre în războiul pe mare).

Concepţia care a guvernat sistemul instituţional al neutralităţii, reglementat prin aceste convenţii, o constituie diminuarea obligaţiile statelor neutre. Aceasta se observă prin breşa făcută în cele două principii fundamentale ale neutralităţii - al imparţialităţii şi al abţinerii. Prin reapariţia tezei războaielor juste, ideea de imparţialitate începe să se clatine, la fel şi cea de abţinere, aceasta din urmă translată pe planul dreptului internaţional public în îndatorirea statelor neutre de a interveni ca mediator în caz de război, consacrată în articolele 3 şi 48 din prima Convenţie de la Haga din 1907 cu privire la reglementarea paşnică a conflictelor internaţionale.

Primul război mondial nu a validat această nouă structură instituţională a neutralităţii. După adoptarea Pactului Societăţii Naţiunilor se înregistrează o tendinţă constantă de consolidare a neutralităţii. Prin participarea la cel de-al doilea război mondial a unui număr de 57 de state întregul edificiu al neutralităţii, reconsolidat în perioada interbelică, s-a năruit.

Odată cu adoptarea Cartei ONU a apărut şi întrebarea dacă instituţia neutralităţii îşi mai are locul. Carta impune membrilor săi îndatorirea de a lua parte la orice acţiune întreprinsă de Naţiunile Unite pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi prevede că între obligaţiile stabilite prin Cartă şi cele izvorâte din alte documente internaţionale, în speţă din convenţiile a V-a şi a XIII-a de la Haga din 1907, primele vor prevala. In ciuda unei concepţii dominante asupra incompatibilităţii dintre dispoziţiile Cartei şi statutul de neutralitate, practica ONU a dovedit contrariul. Consiliul de Securitate este împuternicit prin Cartă să desemneze, într-o rezoluţie a sa, statele care urmează să participe la sancţiunile întreprinse de ea în caz de agresiune armată şi să încheie cu acestea, conform art.25, acorduri speciale, respectând statutul de neutralitate declarat de unele state.

II. NEUTRALITATEA ÎN RĂZBOIUL TERESTRU

Regulile care guvernează statutul de neutralitate în războiul terestru se regăsesc în general în Convenţia V de la Haga din 1907 privind drepturile şi obligaţiile puterilor neutre şi persoanelor neutre în timp de război (terestru) şi se bazează pe natura raporturilor dintre neutri şi beligeranţi:

- neutrii, conservându-şi libertatea de a continua relaţiile paşnice cu toate statele, au datoria de a nu acorda asistenţă militară directă nici uneia dintre părţile la conflict (principiul abţinerii), iar asistenţa militară indirectă o pot acorda, dar fără nici o discriminare, tuturor beligeranţilor (principiul imparţialităţii);

- părţile beligerante au datoria să respecte inviolabilitatea teritoriului neutrului.

Îndatoririle statelor neutre şi ale celor beligerante în războiul terestru izvorăsc din regulile abţinerii şi imparţialităţii şi, respectiv, din inviolabilitatea teritoriului şi asigurarea libertăţii relaţiilor paşnice.

Preview document

Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 1
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 2
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 3
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 4
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 5
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 6
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 7
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 8
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 9
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 10
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 11
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 12
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 13
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 14
Beligeranță - neutralitatea în timp de conflict armat - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Beligeranta - Neutralitatea in Timp de Conflict Armat.doc

Alții au mai descărcat și

Conflictele de Muncă

Conform art. 248 alin.1 din Codul muncii, conflictul de muncă reprezintă orice deza¬cord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de...

Drept Diplomatic și Consular

1. instituţiile interne din România care au competenţă în politica externă a statului: sunt a. preşedintele româniei: i. încheie în numele Ro...

Audit Public - Capitolul 1

CAPITOLUL 1 ASPECTE GENERALE PRIVIND AUDITUL INTERN ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE Termenul de audit vine de la cuvântul italian „audire”, care are...

Audit Public - Capitolul 2

CAPITOLUL 2 METODOLOGIA DE DERULARE A MISIUNII DE AUDIT Cuvântul „misiune” are origini latine – „missio”, însemnând „a trimite”. Normele...

Evaziune fiscală

In doctrina este data si o definitie conform careia prin evaziune fiscala se întelege „ansamblul sustragerilor intentionate de la obligatiile...

Drept penal român - note de curs

Titlul I Noţiuni generale CAPITOLUL I Noţiuni introductive Secţiunea I DREPTUL PENAL CA RAMURĂ DE DREPT 1. Noţiunea dreptului penal 1....

Drept Internațional Umanitar

S 1 Dreptul international umanitar al conflictelor armate : definitie , sensuri, subramuri Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate...

Drept Administrativ II

CAPITOLUL I FORME DE ACTIVITATE ALE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE §. 1. Consideraţii preliminare Autorităţile publice ale statului în...

Te-ar putea interesa și

Dreptul internațional în timpul conflictelor armate

CONSIDERAŢIUNI GENERALE Dreptul războiului reprezintă partea cea mai veche a dreptului internaţional şi mai bogată în reglementări, mai ales în...

Protecția Juridică Internațională pe Timp de Război

Capitolul I. Noțiuni introductive privind protecția juridică internațională pe timp de război în lumea contemporană 1.1 Definiția dreptului...

Țările Neutre Europene și Politica Externă și de Securitate Comună

Introducere Securitatea se pare că poate fi mult mai uşor înţeleasă în prezenţa unei ameninţări concrete şi directe. Faptul că Războiul Rece s-a...

Statutul țărilor neutre în virtutea sistemului de drept public internațional

I. Introducere Razboiul Rece a produs schimbari semnificative pe scena mondiala mai ales in privinta faptului ca amenintarea concreta si directa a...

Dreptul internațional în timpul conflictelor armate

ÎNCEPUTUL RĂZBOIULUI ŞI CONSECINŢELE JURIDICE. TEATRUL DE RĂZBOI Începutul războiului – este momentul începerii de fapt a acţiunilor militare...

Norme Juridice de Drept Internațional Umanitar Specifice Conflictelor Armate

Dreptul international umanitar reprezinta ansamblul normelor juridice menite sa asigure protectia –în timpul conflictelor armate – a persoanelor...

Mișcarea internațională de Cruce Roșie

DREPT INTERNATIONAL UMANITAR MISCAREA INTERNATIONALA DE CRUCE ROSIE SI IMPLEMENTAREA DREPTULUI UMANITAR INTERNATIONAL I. COMPONENTELE MISCARII...

Neutralitatea statelor

Neutralitatea statelor 1. Noţiunea de neutralitate Notiunea este veche in practica internaţională, ea apărând şi evoluând în legătură cu...

Ai nevoie de altceva?