Evaziune fiscală

In doctrina este data si o definitie conform careia prin evaziune fiscala se întelege „ansamblul sustragerilor intentionate de la obligatiile fiscale, comise nu prin încalcarea directa a legii, ci prin eludarea, prin ocolirea ei, cu ajutorul unor acte simulate si numai aparent reale”.

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a unei neprevederi si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot atât de vinovata ca si cei pe care îi provoaca prin aceasta la evaziune.

Dupa modul în care se procedeaza în activitatea de evitare a reglementarilor fiscale se face diferentierea între:

– evaziunea fiscala legala;

– evaziunea fiscala frauduloasa.

Prin evaziune fiscala legala se întelege actiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinatie neprevazuta a acesteia si, deci, „tolerata”.

Evaziunea fiscala legala se realizeaza atunci când o anumita parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale este sustrasa de la impunere datorita modului în care legislatia fiscala dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii gasesc anumite mijloace si exploatând insuficientele legislatiei le eludeaza în mod legal, sustragându-se în totalitate sau în parte platii impozitelor, tocmai datorita unei insuficiente a legislatiei. Procedând astfel, contribuabilii ramân în limita drepturilor lor, fara putinta de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apara decât printr-o legislatie clara, stiintifica, precisa.

Cele mai frecvent folosite metode sunt urmatoarele:

- practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe venit, masura menita sa stimuleze acumularea;

- folosirea în anumite limite a prevederilor legale cu privire la donatiile filantropice, indiferent daca acestea au avut loc sau nu duce la sustragerea unei parti din veniturile realizate de la impunere;

- scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama sau publicitate, indiferent daca au fost facute sau nu;

- interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante facilitati (scutiri, reduceri) pentru contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale, stiintifice si sportive;

- constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva într-un cuantum mai mare decât cel ce se justifica din punct de vedere economic, micsorând astfel venitul impozabil.

Prin evaziunea fiscala ilicita se întelege actiunea contribuabilului ce încalca (violeaza) prescriptia legala cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite statului.

Evaziunea fiscala este frauduloasa când contribuabilul, obligat sa furnizeze date în sprijinul declaratiei în baza careia urmeaza a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului.

În activitatea fiscala exista însa forme care se regasesc mai frecvent si de acelea trebuie sa se tina seama la cercetarea contabila:

- înregistrarile facute în scopul micsorarii rezultatelor;

- înfiintarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;

- trecerea de cifre nereale în registrele contabile;

- amortismente nelegale si amortismente la supraevaluari;

- întocmirea de declaratii false;

- întocmirea de documente de plati fictive;

- crearea de rezerve latente;

- alcatuirea de registre contabile nereale;

- nejustificarea cu documente legale a înregistrarilor;

- trecerea în conturi personale a unor parti din beneficiu;

- compensatiuni de conturi;

- reducerea cifrei de afaceri;

- nedeclararea materiei impozabile;

- crearea de conturi pasive la care se gasesc alocate diferite rezerve;

- declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;

- falsificarea sau crearea pur si simplu a unor piese si acte justificative;

- executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictiv;

- contabilizari de cheltuieli si facturi fictive;

- erori de adunare si raportare;

- diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unitatii a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;

- vânzarile facute fara factura, precum si emiterea de facturi fara vânzare efectiva, careascund operatiunile reale supuse impozitarii;

- falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o conventie între patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sa raspunda solidar pentru fapta comisa.

Regimul aplicabil evaziunii fiscale

Evaziunea fiscala poate fi definita ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor si altor sume datorate bugetului general consolidat de catre persoanele fizice si persoanele juridice române sau straine.

Potrivit art. 69 C. proc. fisc. „Orice persoana sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistreaza fiscal primind un cod de identificare fiscala. Codul de identificare fiscala va fi:

a) pentru persoanele juridice, cu exceptia comerciantilor, precum si pentru asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, codul de înregistrare fiscala atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;

b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

c) pentru persoanele fizice care nu detin cod numeric personal, numarul de identificare fiscala atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;

d) pentru comercianti, inclusiv pentru sucursalele comerciantilor care au sediul principal al comertului în strainatate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;