Contractul de Transport

1. Contractul internaţional de transport rutier de mărfuri

Actul normativ de bază în acest domeniu este Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), încheiată la Geneva în data de 19 mai 1956. Convenţia de la Geneva se aplciă oricărui contract de transport de mărfuri pe şosele, când locul primirii mărfii şi locul pentru eliberare sunt situate în două ţări diferite, dintre care cel puţin una este parte contractantă la CMR.

Încheierea contractului de transport rutier internaţional de mărfuri se constată printr-o scrisoarea de trăsură. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte ân trei exemplare originale semnate de expeditor şi transportator. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar al treilease reţine de transportator. Până la proba contrară, scrisoarea de trăsură face dovada condiţiilor contractului şi a primirii mărfii de către transportator.

Dacă în scrisoarea de trăsură nu se menţionează că transportul este supus dispoziţiilor CMR, transportatorul va răspunde pentru tpate cheltuielile şi daunele rezultate.

Transportul mărfurilor în trafic rutier implică trei etape distincte şi succsive: primirea mprfii la locul de plecare de către cărăuş, parcurgerea itinerariului stabilit şi eliberarea mărfii destinatarului.

Obligaţiile expeditorului sunt reglementate de dispoziţiile CMR. Acestea sunt obligaţia de ambalare a mărfii, obligaţia de predare a mărfii, obligaţia de a suporta cheltuielile de verificare a mărfii, obligaţia de a-l informa pe transportator, obligaţia de încărcare a mărfii şi obligaţia de plată a preţului de transport.

Obligaţia de ambalare a mărfii se întemeiază în absenţa altor dispoziţii pe răspunderea expeditorului pentru daunele şi cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului. Exportatorul va fi exonerat de răspundere în cazul în care defectuozitatea era aparentă sau cunoscută transportatorului, care nu a făcut rezerve motivate.

Obligaţia de predare a mărfii, fără a fi menţionată expres, rezultă din caracterul consensual al contractului de transport. Locul şi data predării reprezintă menţiuni obligatorii ale documentului de transport.

Obligaţia de a suporta cheltuielile de verificare a mărfii revine expeditorului, dacă transportatorul solicită plata lor. Cu toate că această obligaţie revine cărăuşului, în momentul luării în primire a mărfii, expeditorul poate să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute sau a cantităţii mărfii ori a conţinutului coletelor. Rezultatul verificărilor se consemnează în scrisoarea de trăsură.

Obligaţia de a-l informa pe transportator despre natura exactă a pericolului şi de a indica eventual precauţiile care trebuie luate revine exportatorului atunci când predă la transport mărfuri periculoase.

Obligaţia de încărcare a mărfii revine expeditorului, dacă a fost convenită de părţile contractante. În llipsa unor disspoziţii ale Convenţiei, se poate stabili, printr-o menţiune facultativă, în sarcina cui va reveni obligaţia.

Obligaţia de plată a preţului de transport nu este prevăzută de Convenţie. Întrucât raporturile contractuale se stabilesc între expeditor şi cărăruş, obligaţia de plată a preţului va fi suportată de expeditor. Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor Convenţiei, menţiunile adiţionale din scrisoarea de trăsură trebuie să indice cheltuielile ăe care expeditorul le ia asupra sa.

Obligaţiile transportatorului sunt obligaţia de încărcare şi descărcare a mărfii, obligaţia de verificare a mărfii, obligaţia de a transporta marfa, obligaţia de conservare şi de predare a mărfii.

Obligaţia de încărcare şi descărcare a mărfii nu este reglementată de Convenţie. Prin menţiunile înscrise în documentul de transport, părţile pot conveni în sarcina cui va reveni obligaţia de încărcare şi descărcare a mărfii.

Obligaţia de verificare a mărfii implică cercetarea exactităţii menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete şi la starea aparentă a mărfii şi a ambalajului. Verificarea se face la primirea mărfii, în măsura în care transportatorul dispune de mijloace rezonabile.

Obligaţia de a transporta marfa în termenele convenite implică respectarea momentului privind executarea deplasării. Data eliberării mărfii este consemnată de către părţi, iar în absenţa unei menţiuni livrarea se face într-un termen rezonabil.

Obligaţia de conservare a mărfii presupune că la destinaţie marfa trebuie să fie conformă celei predate la locul de plecare. Fără a fi menţionată în Convenţie, obligaţia de conservare este admisp implicit prin reglementarea răspunderii transportatorului pentru pierderea sau avarierea mărfii.