Drept contencios administrativ - sinteză

Curs
8.5/10 (17 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 45 în total
Cuvinte : 28798
Mărime: 72.90KB (arhivat)
Publicat de: Barbu-Traian Biro
Puncte necesare: 0
SNSPA - APID

Extras din curs

12.1. Notiunea de contencios administrativ

Termenul “contencios” vine de la cuvântul francez “contentieux”, care, la rândul sau, se trage din verbul latinesc “contendere”, care înseamna a lupta.

În sens juridic, termenul de contencios are doua acceptiuni: prima, de activitate menita sa solutioneze un conflict juridic si a doua, de autoritate competenta sa solutioneze asemenea conflicte.

În perioada interbelica contenciosul administrativ era definit ca totalitatea litigiilor nascute între particulari si administratie cu ocazia organizarii si functionarii serviciilor publice si în care sunt puse în cauza reguli, principii si situatii apartinând dreptului public .

În doctrina româneasca actuala notiunea de contencios administrativ este utilizata în doua sensuri:

1)În sens larg, ca totalitate a litigiilor dintre administratia publica si cei administrati, indiferent de natura juridica a litigiilor;

2)În sens restrâns, se refera doar la acele litigii în care autoritatile administratiei publice si alte organizatii folosesc regimul juridic administrativ, în baza competentei pe care le-o confera legea.

În aceasta ultima acceptiune, contenciosul administrativ are un sens material si un sens formal-organic.

Sensul material al notiunii contenciosului administrativ scoate la iveala natura juridica a litigiilor, respectiv cele carora li se aplica un regim juridic administrativ, care este un regim de drept public.

Sensul formal-organic al notiunii de contencios administrativ se refera la natura autoritatilor de jurisdictie, anume instantele judecatoresti competente sa solutioneze respectivele litigii. Din acest punct de vedere exista mai multe sisteme de contencios administrativ.

Astfel, în tari ca Franta, solutionarea litigiilor pe baza regimului juridic administrativ în legatura cu actele administrative si contractele administrative, este de competenta tribunalelor administrative care nu apartin puterii judecatoresti, ci tin de administratia publica si de puterea executiva, fiind constituite dintr-un sistem jurisdictional autonom si care au o instanta suprema, anume Consiliul de Stat.

În alte tari cum sunt Spania, Elvetia, Belgia, activitatea de contencios administrativ se exercita de instantele judecatoresti obisnuite, care au sectii speciale de contencios administrativ, asa cum se întâmpla si în România.

Majoritatea autorilor de drept administrativ disting doua categorii de contencios administrativ:

1) Contenciosul administrativ de anulare prin care instanta de contencios administrativ poate sa anuleze sau sa modifice un act administrativ emis cu nerespectarea conditiilor prevazute de lege sau poate sa oblige o autoritate publica sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. În acest caz instanta de contencios nu este competenta sa rezolve si problema repararii daunelor, aceasta problema revenind, în cadrul unui litigiu separat, instantelor de drept comun.

2) Contenciosul de plina jurisdictie prin care instanta de contencios administrativ poate sa anuleze sau sa modifice un act administrativ emis cu nerespectarea conditiilor prevazute de lege sau poate sa oblige o autoritate publica sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si totodata, sa procedeze si la repararea daunelor cauzate. Cererea pentru despagubiri se poate formula, fie în cadrul actiunii initiale, fie separat, dupa cum la data introducerii actiunii, îi era sau nu cunoscuta paguba sau întinderea ei.

12.2. Evolutia istorica a contenciosului administrativ în România

În România contenciosul administrativ a avut o evolutie istorica deosebita determinata de schimbarile intervenite în actele normative care îl reglementau, schimbari firesti daca tinem seama de evolutia social-politica a tarii.

Pentru prima data, la noi, contenciosul administrativ a fost instituit prin Legea privind înfiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864. Consiliul de Stat era un organ consultativ pe lânga Guvern ce avea trei categorii de atributii:

1) în materie legislativa el era cel care pregatea proiectele de lege;

2) în materie administrativa;

3) în domeniul contenciosului administrativ. Atributiile de contencios administrativ erau reglementate de art. 51 din lege si se exercitau:

a) împotriva hotarârilor ministrilor date cu exces de putere sau cu încalcarea legilor si regulamentelor;

b) împotriva hotarârilor sau actelor de executare ale prefectilor sau altor agenti administrativi date cu încalcarea legilor si regulamentelor;

c) împotriva hotarârilor comisiunilor de lucrari publice.

Consiliul de Stat mai putea solutiona si reclamatii ridicate de particulari pentru apararea intereselor lor, în cazuri prevazute de legi.

În 1866 Consiliul de stat a fost desfiintat, iar atributiile lui în materie de contencios administrativ au fost preluate de instantele judecatoresti de drept comun.

Acest sistem a fost valabil pâna în anul 1905 când a fost adoptata Legea pentru reorganizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, care dadea dreptul particularilor sa atace pe calea unui recurs principal si direct actele administrative ilegale si sa ceara instantei judecatoresti sa pronunte anularea. Pentru judecarea acestui recurs s-a înfiintat la nivelul Înaltei Curti de Casatie, Sectiunea a III-a, sectiune de contencios administrativ, care nu avea însa o competenta generala, ci limitata la materiile stabilite de lege.

Legea Curtii de Casatie si Justitie din 25 martie 1910 a desfiintat sistemul contenciosului conceput în 1905, cauzele de aceasta natura solutionându-se de catre tribunalele de judet.

Competenta stabilita de aceasta lege nu a durat prea mult, deoarece prin Legea de reorganizare a Curtii de Casatie si Justitie din 17 februarie 1912, cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Sectiunii a III-a, a Curtii de Casatie. Aceasta sectiune, era abilitata sa judece legalitatea actelor, dar nu putea sa le anuleze, ci doar sa le declare ilegale si sa invite autoritatea administrativa sa le desfiinteze sau sa le modifice.

Constitutia din 1923 a reglementat, în art. 99, dreptul de a obtine despagubiri de catre cei vatamati printr-un decret sau o dispozitie semnata sau contrasemnata de un ministru. O importanta deosebita pentru institutia contenciosului administrativ o avea art. 107 în care se mentiona ca atributiile de contencios administrativ apartin în întregime puterii judecatoresti si se exercita potrivit legii speciale. Totodata, se mentiona ca prin institutia contenciosului administrativ se putea verifica legalitatea tuturor actelor administrative, cu exceptia celor de guvernamânt si a celor de comandament militar.

Preview document

Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 1
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 2
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 3
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 4
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 5
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 6
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 7
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 8
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 9
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 10
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 11
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 12
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 13
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 14
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 15
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 16
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 17
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 18
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 19
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 20
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 21
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 22
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 23
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 24
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 25
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 26
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 27
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 28
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 29
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 30
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 31
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 32
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 33
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 34
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 35
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 36
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 37
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 38
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 39
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 40
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 41
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 42
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 43
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 44
Drept contencios administrativ - sinteză - Pagina 45

Conținut arhivă zip

  • Drept Contencios Administrativ.doc

Alții au mai descărcat și

Proces de judecată a litigiilor

CAPITOLUL I ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV I.1 Noţiunea de contencios administrativ Intr-un stat intemeiat pe ordinea...

Acte Administrative Jurisdicționale

CAPITOLUL I ACTUL ADMINISTRATIV - DREPT ADMINISTRATIV 1.1. Concept şi trăsături 1.1.1. Noţiune Definirea principalelor acte juridice ale...

Condițiile Acțiunii Directe

I. Introducere Principiul separatiei puterilor, unul dintre cele mai importante principii într-un stat de drept, impune un control reciproc al...

Competența Instanțelor De Contencios Administrativ în Soluționarea Litigiilor între Funcționarul Public și Autoritatea Administrativă în Care își Desfășoară Activitatea

Capitolul I Noţiuni introductive Secţiunea 1 Administraţia Publică §1. Executivul 1. Puterea executivă. Această noţiune este foarte vagă având...

Contenciosul Administrativ

Introducere Dezvoltarea democratică a societăţii civile după anii 90 ai secolului trecut, noile raporturi politice, social-economice,...

Contenciosul Administrativ Român

CAPITOLUL I. Introducere în contenciosul administrativ român; 1. Preliminarii Dupa cum este cunoscut, principiul separatiunii puterilor in...

Contenciosul administrativ și jurisdicția administrativă

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV ŞI JURISDICŢIA ADMINISTRATIVĂ 1. Noţiune Termenul de „contencios” provine din latină, de la verbul „contendre”, care...

Obiectul acțiunii în contencios administrativ conform legii 554-2004

1.FORME ALE CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV Noţiunea contenciosului administrativ a fost definită de Legea nr. 554/2004 , în art. 2 alin. 1 lit. e,...

Te-ar putea interesa și

Proces de judecată a litigiilor

CAPITOLUL I ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV I.1 Noţiunea de contencios administrativ Intr-un stat intemeiat pe ordinea...

Reglementarea Juridică a Transportului de Persoane

INTRODUCERE Actualitatea investigaţiei: La momentul actual, atît pentru legislaţia Republicii Moldova, cît şi pentru legislaţia fostelor republici...

Particularitățile contractului comercial de transport internațional

Introducere Actualitatea cercetării. Deplasarea mărfurilor de la producător la cumpărător și cumpărătorii din altă țară este asigurată prin...

Administrația Publică Centrală și Actele Acesteia

INTRODUCERE Transformările intervenite după prăbuşirea imperiului sovietic în plan politic, economic şi social, au determinat în mod firesc...

Competența Instanțelor De Contencios Administrativ în Soluționarea Litigiilor între Funcționarul Public și Autoritatea Administrativă în Care își Desfășoară Activitatea

Capitolul I Noţiuni introductive Secţiunea 1 Administraţia Publică §1. Executivul 1. Puterea executivă. Această noţiune este foarte vagă având...

Actele Administrative

Notiunea actului administrativ Actul juridic este o manifestare de vointa a unei persoane fizice sau juridice facuta in scopul de a produce...

Instituția Prefectului

1.1. Denumirea institutiei, profil, obiect de activitate profesionala 1.1.1 Denumirea institutiei analizate : INSTITUTIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI...

Contencios Administrativ

Introducere Dreptul în general se grupeaza pe ramuri distincte în functie de obiectul de reglementare. Studiul administratiei publice ca si...

Ai nevoie de altceva?