Sistemul Științei Dreptului

PRELEGEREA I

SISTEMUL ŞTIINŢEI DREPTULUI

LOCUL TEORIEI GENERALE A DREPTULUI ÎN SISTEMUL ŞTIINŢEI DREPTULUI

Cuvinte cheie: ştiinţă socio-umană, tip nomotetic, epistemologie

Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire, cunoştinţe obţinute prin metode corespunzătoare şi exprimate în concepte, categorii, principii şi noţiuni.

Ştiinţa trebuie privită atât ca sistem de idei, reprezentări, teorii (imagine statică), cât şi ca sistem care se dezvoltă continuu, producând noi cunoştinţe (imagine dinamică).

Conceptul de ştiinţă presupune o clasificare trihotomică în:

Ştiinţe ale naturii

Ştiinţe despre gândire

Ştiinţe despre societate – scopul acestora: de a cunoaşte legile generale ale existenţei şi ale dezvoltării societăţii, de a studia formele de organizare socială şi diversele componente ale realităţii sociale (politicul, eticul, juridicul).

Ştiinţa dreptului aparţine ştiinţelor despre societate (ştiinţă socio-umană).

Sistemul ştiinţelor sociale:

1. Ştiinţe de tip nomotetic – au ca obiect activităţile umane (economia, politologia, psihologia, sociologia, demografia).

2. Ştiinţe istorice – îşi propun reconstituirea şi interepretarea trecutului.

3. Ştiinţele juridice – studiază aspectele normative ale activităţii umane.

4. Cercetarea epistemologică a ştiinţei – disciplină filosofică care cercetează activitatea cognitivă, ca activitate esenţial umană.

Ştiinţele juridice în sistemul ştiinţelor sociale

Jurisprudentia est divinarum atque humanorum rerum notitia iusti atque injusti scientia (Ulpian, D.1,1,10,10.2) (stiinţa dreptului este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa de a deosebi ce este drept de ceea ce este nedrept)

- ocupă un loc distinct, prin specificitatea obiectului său de cercetare – realitatea juridică, parte componentă a realităţii sociale – cât şi prin relativa sa autonomie metodologică.

- este eo ipso ştiinţă social-umană: studiază juridicul în toate formele sale de manifestare, dar, în primul rând, ca o dimensiune inalienabilă a existenţei umane în condiţii social-istorice determinate.

- dimensiunea juridică a societăţii este obiect de cercetare şi al altor ştiinţe (istoria, sociologia, etica, politologia)

- ştiinţa dreptului (ştiinţele juridice) studiază legile existenţei şi ale dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor concret-istorice, corelaţia cu celelate componente ale sistemului social, modul în care instituţiile politico-juridice influenţează societatea şi suportă, la rândul lor, influenţa societăţii.

- ca ştiinţă explicativă, ştiinţa dreptului studiază natura juridicului, caracteristicile sale, raporturile cu alte ştiinţe, legăturile interne ale sistemului juridic (reprezintă o generalizare a experienţei umane într-un anumit domeniu de activitate).

- ştiinţa dreptului nu studiază doar norma juridică, jurisprudenţa, contractul, ci analizează contextul socio-cultural în care aceste instituţii apar şi evoluează.

- ştiinţa dreptului nu are numai o funcţie explicativă, ci şi o funcţie normativă: trebuie să ofere nu doar explicaţii, ci şi soluţii practice, trebuie să studieze nu doar legislaţia, ci şi practica judecătorească; dreptul nu urmăreşte să constate doar ceea ce este, ci caută să descopere şi ceea ce trebuie să fie

- dreptul analizează domeniul participării oamenilor la circuitul juridic, ca titulari de drepturi şi obligaţii, dirijează comportamenul uman, impune reguli normative, modele şi limitează libertatea individuală spre a asigura coexistenţa libertăţilor (are şi o funcţie morală).

- astfel, dreptul reprezintă o tentativă de disciplinare, de coordonare a relaţiilor sociale, în vederea receptării unor valori ca proprietatea, siguranţa juridică, libertatea individuală, societatea civilă.

Sistemul ştiinţelor juridice cuprinde:

a) Ştiinţele juridice istorice

b) Ştiinţele juridice de ramură

c) Ştiinţele ajutătoare (participative)

d) Teoria generală a dreptului

a) Ştiinţele juridice istorice

- cercetează istoria dreptului dintr-o anumită ţară (istoria dreptului românesc) sau dezvoltarea generală a fenomenului juridic (istoria generală a dreptului).

- tot în această categorie intră şi istoria ideilor (a doctrinelor) juridice, a marilor curente şi şcoli de drept (şcoala dreptului natural, şcoala istorică a dreptului).

- importanţa:

• studiul apariţiei şi evoluţiei instituţiilor juridice subliniază ideea de progres juridic

• scoate la iveală existenţa unor legi ale apariţiei, evoluţiei sau ale dispariţiei unor forme în drept, în strânsă legătură cu legile generale ale dezvoltării sociale sau cu bazine de civilizaţie juridică în timp

• studiul istoriei dreptului românesc atestă continuitatea vieţuirii în spaţiul carpato-danubiano-pontic, vechile forme ale dreptului, durata convieţuirii poporului.

b) Ştiinţele juridice de ramură

- studiază fenomenele juridice particulare - ramurile dreptului- diferite în funcţie de anumite criterii: obiectul reglementării juridice şi metoda specifică de reglementare.

- ex: ştiinţa dr. constituţional, ştiinţa dr. civil, ştiinţa dr. penal.

- dreptul unui stat este alcătuit din numeroase norme şi instituţii juridice; acestea formează sistemul unitar al dreptului, sistem care cuprinde o diversitate de ramuri;

- fiecare ramură a sistemului juridic este alcătuită dintr-un grup de norme, organic legate între ele, ce reglementează o categorie de relaţii sociale, pe baza aceleiaşi metode şi în temeiul unor principii comune.

Ex: ramura dr. civil reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale, utilizând metoda echivalenţei (egalităţii) părţilor.