Extras din curs
CAPITOLUL I
ŞTIINŢELE JURIDICE CA SISTEM ŞI METODELE SPECIFICE DE CERCETARE A ACESTUIA
1.1. SISTEMUL ŞTIINŢELOR JURIDICE
1.1.1. Consideraţii generale asupra sistemului ştiinţelor sociale
În limbajul comun, prin ştiinţă se înţelege „totalitatea cunoştinţelor acumulate de omenire în decursul vremurilor” ; într-o altă definiţie, ştiinţa reprezintă un “ansamblul cunoştinţelor dobândite” . Ştiinţa se caracterizează prin trei trăsături esenţiale: a) este o cunoaştere raţională, adică fundamentată şi critică; b) se caracterizează prin coeziunea ei sistemică, fiind un ansamblu ordonat de cunoştinţe; c) are un obiect determinat, care dă specificul fiecărei ştiinţe.
Ca fenomen social, ştiinţa trebuie privită atât ca un sistem de cunoştinţe (imagine statică), cât şi ca un sistem generator de noi valori spirituale (imagine dinamică).
Ştiinţele, în general, se clasifică în ştiinţe ale naturii, ştiinţe despre societate şi ştiinţe despre gândire.
Ştiinţele despre societate, la rândul lor, pot fi :
a) ştiinţe de tip nomoteic, ce au ca obiect activităţile umane şi îşi propun să stabilească legile şi relaţiile corespunzătoare ( economia, politologia, psihologia, sociologia, etc.);
b) ştiinţele care-şi propun reconstituirea şi interpretarea trecutului (ştiinţele istorice);
c) ştiinţa care studiază aspectele normative ale activităţii umane (ştiinţele juridice, etica);
d) cercetarea epistemologică a ştiinţei .
1.1.2. Locul ştiinţei dreptului în ansamblul ştiinţelor
Pentru a plasa ştiinţa dreptului în ansamblul ştiinţelor, trebuie să ne referim la două trăsături esenţiale ale obiectului său: a) dreptul este un fenomen social, un produs al vieţii în societate şi b) obiectul ştiinţei juridice are caracterul unei reguli, al unei norme a acţiunii generale . Pornind de la aceste trăsături, deducem că ştiinţa dreptului aparţine grupului ştiinţelor despre societate, şi anume subgrupului ştiinţelor normative, care au la bază ideea de finalitate şi caută ceea ce trebuie să fie, nu fapte, ci soluţii.
Ştiinţa dreptului este o ştiinţă normativă în dublu sens: este o ştiinţă cu privire la norme (studiază faptul normativ), dar şi o ştiinţă ce degajă o linie de conduită.
Ca ştiinţă cu statut şi poziţie specifice, ştiinţa dreptului analizează un anumit domeniu al relaţiilor şi structurilor sociale, cel al participării oamenilor la circuitul juridic, ca purtători de drepturi şi obligaţii juridice, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Ea are legătură cu celelalte ştiinţe normative (teologia, morala şi etica), dar şi cu ştiinţele pozitive (ştiinţele politice, sociologia, economia, psihologia, antropologia, lingvistica, medicina, etc.).
1.1.3. Caracteristicile ştiinţei juridice
Ştiinţa dreptului prezintă o serie de trăsături caracteristice şi anume:
1. Ştiinţa dreptului este o ştiinţă umanistă; ocupându-se de comportamentele umane în societate, ea este strâns legată de celelalte ştiinţe despre om şi societate;
2. Dreptul este indisolubil legat de istorie, el este prin esenţa sa evolutiv, dinamic, nici o normă neputând fi înţeleasă pe deplin decât făcând recurs la istorie;
3. Dreptul este o ştiinţă critică; caracterul critic este cel care dă ştiinţei dreptului caracterul său normativ;
4. Dreptul este o ştiinţă practică; cunoştinţele sale au valoare doar dacă sunt orientate către aplicarea lor practică;
5. Ştiinţa juridică nu este universală, se ataşează de regulă studierii unui sistem social determinat.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Curs Teoria Generala a Dreptului.doc