Reglementări și Legislație Nucleară

1. RADIOACTIVITATEA FACTOR DE RISC

AL INSTALAŢIILOR NUCLEARE

1.1 NOŢIUNI GENERALE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Pe durata funcţionării defectuoase/accidentale a unei instalaţii nucleare implicând

împrăştieri radioactive, posibilele victimele pot fi iradiate (de către radiaţia emisă de

substanţele radioactive) sau contaminate – intern sau extern – prin absorbţia aerului

incărcat cu praf sau particule radioactive, a gazelor radioactive sau prin ingestia unor

alimente sau lichide contaminate. Ca urmare, se impune clarificarea câtorva noţiuni,

respectiv de “iradiere”, de “contaminare” dar şi a “radioactivităţii”.

Procesul de “iradiere” are loc atunci când materia recepţionează radiaţiii

(ionizante) generate de o sursă exterioară de radiaţii (sursă radioactivă), radiaţiii care

vor ceda materiei receptoare propria lor energie. Mai trebuie precizat faptul că,

materia receptoare (iradiată) nu devine la rândul ei radioactivă, după cum un obiect

iluminat un devine sursă de lumină.

Procesul de “contaminare” are loc atunci când particolele radioactive pătrund

într-un organism viu, sau se depun pe o suprafaţă materială. Dacă, de exemplu,

animale producătoare de lapte sau de carne mănâncă o iarbă pe care s-a depus iod

radioactiv, ele se vor contamina (intern) iar laptele şi carnea lor vor fi, de asemenea,

contaminate. În acest caz este vorba de două procese diferite de contaminare:

a. “Contaminarea externă”(este cazul ierbiii – pe care s-au depus particulele

radioactive – mâncată de vacă/oaie), atunci când particulele radioactive sunt

prezente pe suprafaţă;

b. “Contaminarea internă” (cazul animalului producător de lapte sau sacrificat

pentru carne), atunci când particolele radioactive intră în organism prin inhalare,

ingestie sau printr-o rană deschisă.

Trebuie menţionat faptul ca, dintre cele două tipuri de contaminări,

contaminarea internă este cu mult mai periculoasă deoarece este foarte difícil

de eliminat şi, în plus afectează organismul respectiv.

c. “Radioactivitatea” se poate defini ca fiind capacitatea substanţelor de a

emite – în urma unor reacţii de dezintegrare (provocate sau naturale) –

radiaţii alfa, beta sau gama (particule/cuante) purtătoare de energie.

Radioactivitatea este un fenomen natural caracterizat prin faptul că reacţiile de

dezintegrare sunt reacţii de emisie a energiei sub forma celor trei particule

menţionate mai sus, fiecare având însă energii diferite, ceea ce le conferă puteri

diferite de penetrare:

9

Capitolul 1 Petre Ştefănescu

Radioactivitatea factor de risc al instalaţiilor nucleare Reglementări şi legislaţie nucleară

- Radiaţiile alfa, respectiv nucleele de heliu, au cea mai mică energie şi pot fi

oprite de o simplă foaie de hârtie;

- Radiaţiile beta sunt electroni cu energii înalte şi pot fi oprite ceva mai greu (de

exemplu de o folie obişnuită de aluminiu);

- Radiaţiile gama sunt raze X (dar cu lungimea de undă redusă) sau unde

electromagnetice din domeniul luminii având energii înalte ceea ce le face mai

penetrante. Ca urmare, ele pot fi oprite de o folie de plumb, de de un strat mai

gros de apă, de pamânt sau beton (grosimea acestora fiind funcţie de natura

materialului !).

Dintre numeroasele aspecte care caracterizează procesul de radioactivitate, din

punctul de vedere care ne interesează, trebuie subliniate următoarele:

 Energia iniţială a radiaţiilor emise descreşte, în funcţie de mediul de

propagare şi de distanţa parcursă, până când particula/cuanta este receptată

de o altă substanţă, căreia îi va transfera energia rămasă.

 În cazul receptării acestor particule/cuante de către organismele vii, inclusiv

cel uman, are loc declanşarea unor efecte nocive datorită dezechilibrului

energetic produs prin acest surplus de energie.

Din punct de vedere medical, aceste particule purtătoare de energie sunt

împărţite în trei categorii:

1. Radiaţiile alfa/nuclee de heliu;

2. Radiaţiile beta/electroni;

3. Radiaţiile gama/fotoni (inclusiv razele X, care sunt radiaţii gama cu energie

foarte mică).

De-a lungul deceniilor de cercetare a radioactivităţii s-au adoptat, odată cu

aprofundarea cunoştinţelor, mai multe unităţi de măsură:

1 Curie (Ci) = 3,7´1010 dezintegrări/sec (iniţială, prea mare)

1 becquerel (Bq) = 1 dezintegrare/sec (nouă, mai practică)

- cu corespondenţa:

1 Curie (Ci) = 3,7´1010 becquerel (Bq)