Conținutul social-economic al Finanțelor

Comuna primitivă nu a cunoscut statul. În această orînduire, diferite funcţii publice – organizarea muncii în comun, aplanarea conflictelor dintre ginţi şi triburi – erau îndeplinite de oameni aleşi de către întreaga populaţie. Cu timpul, diviziunea socială a muncii a condus la creşterea productivităţii muncii, şi-a făcut apariţia proprietatea privată, a crescut inegalitatea de avere, iar societatea s-a scindat în clase. Totodată a apărut necesitatea unei instituţii care să protejeze proprietatea privată, să apere privilegiile celor avuţi împotriva celor neavuţi. Această instituţie, care era statul şi-a făcut apariţia.

Separarea statului de societate în sfera relaţiilor economice îşi găseşte expresia în aceea că statul îşi are veniturile, cheltuielile şi datoriile sale proprii; el îşi procură resursele necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale cu ajutorul constrîngerii, pe care o exercită asupra membrilor societăţii.

În primele stadii de dezvoltare a orînduirii sclavagiste, cînd predomina economia naturală, închisă, unele funcţii publice (de conducere, justiţie ş.a.) erau onorifice; construirea de corăbii pentru scopuri militare, poduri, apeducte, şosele ş.a. obiective de uz public, întreţinerea armatelor şi a curţilor, răscumpărarea prizonierilor ş.a. erau asigurate pe calea prestaţiilor în muncă şi a dărilor în natură, la care erau obligaţi supuşii statului, sau pe seama tributurilor, a bunurilor jefuite şi a trofeelor de război de la popoarele învinse. Abia mai tîrziu, cînd a început să se dezvolte economia de schimb, statul sclavagist foloseşte şi resursele băneşti pentru acoperirea cheltuielilor publice. Din acest moment se poate vorbi de apariţia primelor elemente de finanţe (impozite, împrumturi etc.).

În orînduirea feudală relaţiile marfă-bani au cunoscut o mai mare amploare decît în sclavagism, însă ele n-au devenit încă predominante. Ca urmare, pentru paza graniţelor ţării, ducerea de războaie, întreţinerea curţii domneşti, cît şi pentru alte scopuri, statul a continuat să folosească pe scară largă prestaţiile în muncă şi dările în natură, veniturile domeniale şi drepturile regaliene. Vistieria statului se confundă cu „cămara” personală a domnitorului şi era alimentată din impozite în bani, daruri, împrumuturi, tributuri etc. Veniturile în bani aveau o importanţă relativ redusă în acoperirea cheltuielilor statului feudal.

Abia în orînduirea capitalistă producţia de mărfuri devine dominantă, relaţiile băneşti captă o largă dezvoltare, iar întreţinerea aparatului de stat şi acoperirea celorlalte cheltuieli publice se bazează aproape exclusiv pe folosirea resurselor băneşti. În capitalism activitatea statului o caracterizează următoarele două funcţii fundamentale:

1. funcţia internă (principală) – de menţinere a ordinii interne şi de asigurare a funcţionării instituţiilor specifice noii orînduiri;

2. funcţia externă – de apărare a ţării, a independenţei şi suveranităţii naţionale, sau de extindere a teritoriului prin acţiuni militare agresive, anexioniste, după caz.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, au loc ascuţirea contradicţiilor interne şi externe ale modului de producţie capitalist, împletirea forţei politice a statului cu puterea economica a monopolurilor, intensificarea rolului intervenţionist al statului. Toate acestea conduc la creşterea vertiginoasă a necesităţilor de resurse băneşti ale satului pentru menţinerea ordinii interne, stimularea dezvoltării anumitor sectoare de activitate; resursele financiare publice se mai folosesc pentru cucerirea de noi pieţe sau menţinerea celor existente, asigurarea materiilor prime şi a resurselor de energie necesare economiei naţionale în condiţii avantajoase, perfecţionarea tehnicii militare, subjugarea altor popoare etc.

În orînduirea socialistă, statul continuă să mobilizeze la dispoziţia sa o importantă din venitul naţional şi s-o utilizeze în scopul îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale. În socialism se menţin producţia de mărfuri şi schimbul mijlocit de bani, însă prelevarea unei părţi din venitul naţional la fondurile ce se constituie în economie şi repartizarea acestora se fac tot prin intermediul banilor.

În procesul procurării şi repartizării resurselor de care are nevoie statul pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale, se nasc anumite relaţii (raporturi) sociale. Aceste relaţii sînt de natură economică şi exprimă repartizarea unei părţi din produsul intern brut (PIB), prin intermediul statului, între diferite categorii sociale. Aceste relaţii, apărute în procesul de mobilizarea şi repartizare a resurselor necesare statului, în formă bănească, sînt relaţii financiare sau, pe scurt, finanţe.