Extras din curs

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE FINANŢE

1.1. Relaţiile financiare

Odată cu intensificarea relaţiilor de schimb şi diversificarea factorilor de producţie, repartiţia unei părţi importante din produsul creat prin munca oamenilor a început să se realizeze prin intermediul banilor, astfel încât relaţiile economice care exprimau transferuri de valoare şi schimbări ale formelor valorii au îmbrăcat forma bănească.

Nu toate relaţiile băneşti care apar în procesul repartiţiei şi circulaţiei PIB sunt, în acelaşi timp, relaţii financiare. Sfera finanţelor este mai îngustă decât cea a relaţiilor băneşti, cuprinzând numai relaţiile băneşti care exprimă un transfer de valoare, nu şi pe cele care reflectă o schimbare a formelor valorii.

Apariţia relaţiilor financiare este determinată de transferul în formă bănească de valoare de la persoane fizice şi juridice la fondurile ce se constituie în economie sau de la aceste fonduri la dispoziţia persoanelor fizice sau juridice beneficiare. De regulă, relaţiile financiare au efecte definitive (întrucât în urma transferului financiar efectuat modificarea de structură a patrimoniului este, în principiu, ireversibilă) şi presupun transferuri băneşti cu sau fără contraprestaţie directă şi imediată, cu sau fără titlu rambursabil.

Având în vedere principalele trăsături, relaţiile financiare se diferenţiază în:

- relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti, fără echivalent şi cu titlu nerambursabil, denumite relaţii financiare clasice. Ele îşi găsesc reflectarea în bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi în anumite fonduri speciale constituite în cadrul sau în afara bugetului;

- relaţii care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o anumită perioadă de timp determinată, pentru care se percepe dobândă, denumite relaţii de credit;

- relaţii care exprimă, după caz, un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti, în schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea unui fenomen aleatoriu. Aceste relaţii apar în procesul constituirii şi repartizării fondurilor de asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

- relaţii care apar în procesul formării şi repartizării fondurilor băneşti la dispoziţia întreprinderilor în vederea desfăşurării activităţii economice şi a dezvoltării acestora pe seama veniturilor realizate, a creditelor bancare, a vânzării de acţiuni, a emiterii de obligaţiuni ş.a., denumite finanţe ale întreprinderii.

Toate categoriile de relaţii menţionate mai sus formează finanţele în sens larg.

Finanţele în sens restrâns cuprind numai relaţiile financiare având la bază principiile prelevării fără contraprestaţie la fondurile publice de resurse băneşti şi a alocării acestora cu titlu nerambursabil către diverşi beneficiari.

1.2. Finanţele publice şi finanţele private

1. 2.1. Nevoi individuale şi nevoi colective (sociale); Bunuri private şi bunuri (servicii) publice

Nevoile individuale depind de preferinţele fiecărei persoane şi diferă în funcţie de numeroşi factori: ocupaţie, vârstă mediu social etc. Nevoile individuale pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private, oferite de producătorii autonomi. Întrucât satisfacerea tuturor nevoilor membrilor societăţii nu se poate realiza întotdeauna pe seama bunurilor private, prin mecanismul pieţei, numeroase servicii şi bunuri sunt puse la dispoziţia oamenilor de către autorităţile publice. Nevoile sociale precum: apărarea naţională, ordinea publică, asistenţa socială ş.a. pot fi satisfăcute pe seama unor activităţi (servicii) organizate de autorităţile publice. De bunurile (serviciile) publice beneficiază întreaga colectivitate, indiferent dacă unii membrii ai acesteia au participat sau nu la efortul de finanţare a acestor nevoi.

Deci, prin intermediul finanţelor publice, statul pune la dispoziţia membrilor societăţii o gamă largă şi variată de bunuri (servicii) publice în urma realizării unui amplu proces de redistribuire a unei părţi din venitul naţional.

Spre deosebire de bunurile private care pot fi procurate prin intermediul pieţei, bunurile private pot fi asigurate numai cu ajutorul autorităţilor publice. Acestea sunt preocupate de recepţionarea semnalelor cetăţenilor care vizează necesitatea satisfacerii unor nevoi publice şi de punerea la dispoziţia colectivităţii a unei oferte corespunzătoare de bunuri publice. Uneori, oferta de bunuri publice nu este sesizată de unii membrii ai societăţii, întrucât nevoile sociale pe care le satisfac nu se resimt întotdeauna ca nevoi personale ale acestora.

Nevoile cetăţenilor care pot fi satisfăcute fie pe seama bunurilor private, fie pe seama bunurilor publice sunt denumite nevoi semipublice (nevoia de educaţie, cultură, ocrotire sanitară ş.a.). Satisfacerea acestor nevoi se realizează fie prin sprijinul financiar al autorităţilor publice, fie printr-un sistem de cooperare public-privat. Accesul la bunurile puse, în acest mod, la dispoziţia cetăţenilor se face fie în mod gratuit sau cu plată redusă, fie cu plata preţului corespunzător.

Într-o accepţiune generală, expresia finanţe publice este asociată cu: statul, ca instituţie publică, unităţile administrative-teritoriale şi alte instituţii de drept public, în legătură cu resursele, cheltuielile, împrumuturile şi datoria acestora, iar expresia finanţe private este asociată cu: întreprinderile economice private, băncile private, societăţile de asigurări private, în legătură cu resursele şi cheltuielile lor, împrumuturile primite sau acordate, creanţele de încasat şi obligaţiile de plată, asigurările şi reasigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă etc.