Geomorfologie Aplicată

1. Noţiuni generale

Geomorfologia a apărut ca ştiinţă în primul rând din necesităţi practice, ea devenind o ştiinţă clasică încă din secolul XIX în Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia, SUA:

În SUA, geomorfologia a apărut mai întâi ca o metodă de lucru în cercetarea geologică pentru depistarea de roci şi minereuri necesare industriei. În Franţa, cercetarea geomorfologică a fost efectuată de generalii care conduceau serviciile topografice militare, terenul constituind un element important în ducerea războiului. În Rusia cunoaşterea reliefului a fost impulsionată de dezvoltarea pedologiei. De altfel, şi la noi, cercetarea solului s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cercetarea reliefului, relaţia dintre relief şi sol fiind foarte bine apreciată în toate certările efectuate în pedogeografia românească. Cartarea solurilor se bazează în primul rând pe cartarea geomorfologică a formelor de relief.

Dezvoltarea puternică economico-socială a societăţii omeneşti după al doilea război mondial a impus orientarea cercetărilor geomorfologice către aspectul aplicativ al acestora.

Geomorfologia aplicată este acea parte a geomorfologiei care se ocupă cu studiul reliefului în vederea proiectării şi organizării unor activităţi economico-sociale. Însuşi geomorfologia ca ştiinţă a apărut ca o necesitate de a cunoaşte formele de relief şi procesele geomorfologice ce le creează, ca urmare a unor cerinţe de ordin practic.

Studiile geomorfologice trebuie să servească drept bază documentară pentru proiectarea sistematizării teritoriului şi a localităţilor, a sistemelor hidroenergetice, a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare (irigaţii, desecări, combaterea eroziunii solului, stabilizarea alunecărilor de teren), a căilor de comunicaţie şi de transporturi speciale ş. a.

Cercetările geomorfologice şi hărţile geomorfologice generale şi speciale, sub aspect aplicativ, sunt necesare mai ales în realizarea studiilor geotehnice, hidrogeologice şi pedologice, deoarece, adesea, unităţilor de relief le corespund anumite caracteristici geotehnice, au o configuraţie hidrogeologică specifică sau au un anumit înveliş de soluri.

De fapt, o geomorfologie aşa zisă “ pură “ nici nu există. Toată problematica abordată de cercetările geomorfologice răspunde direct sau indirect unor cerinţe ale vieţii social-economice.

Sarcinile geomorfologiei aplicate devin în timp tot mai multiple. Tot mai multe instituţii îşi manifestă interesul pentru cunoaşterea cadrului geografic, inclusiv a reliefului, iar în tot mai multe sectoare de activitate sunt angajaţi geografi. Aceştia, alături de celelalte categorii de specialişti, vor contribui la elaborarea de studii şi cercetări pentru diversele proiecte de amenajare şi valorificare superioară a teritoriului.

În multe ţări, în ultima jumătate a secolului XX se constată o dirijare tot mai intensă a absolvenţilor facultăţilor de geografie către diverse instituţii şi întreprinderi din câmpul activităţii economice. Acest aspect a fost evidenţiat şi de geograful francez M. Phlipponeau la Congresul mondial de geografie din 1972, el declarând că în Franţa, după 1950, există o tendinţă continuă de reducere a procentului de absolvenţi geografi care se încadrează în învăţământ. La Strassbourg, Institutul de geografie care funcţionează sub egida UNESCO dezvoltă un învăţământ geografic postuniversitar pentru nevoile practicii, el eliberând absolvenţilor diplome de ingineri geografi.

În ţara noastră, problema cadrelor de specialişti cu profil geografic s-a pus încă de la începutul anilor 1960, astfel că, la facultăţile de geografie din centrele universitare Iaşi, Cluj şi Bucureşti s-au înfiinţat grupe de specializare pentru studenţii din ultimii ani de studiu. Aceste specializări priveau domeniul meteorologiei şi climatologiei, al geomorfologiei, al geografiei solurilor, al hidrologiei şi hidrogeologiei sau al geografiei economice şi al populaţiei. Astfel, numeroşi geografi au activat şi activează încă în cadrul Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie – INMH, precum şi la numeroasele staţii meteorologice şi hidrologice din ţară. De asemenea, ei sunt prezenţi în Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie – ICPA Bucureşti, ca şi la Oficiile judeţene de studii pedologice şi agrochimice – OJSPA, ei ocupându-se cu problemele de inventariere a solurilor, dar şi cu elaborarea diverselor metodologii de cartare, de ameliorare a solurilor slab productive şi de combatere a poluării solului. Un număr însemnat de geografi au activat în cadrul Institutului de Studii şi Proiectări pentru Îmbunătăţiri Funciare – ISPIF Bucureşti, precum şi în Regiile Autonome de Îmbunătăţiri Funciare – RAIF. Ei şi-au adus o contribuţie însemnată în fazele de documentare şi proiectare a studiilor ce privesc amenajarea teritoriului pentru irigaţii, desecări, combaterea eroziunii solului şi stabilizarea versanţilor afectaţi de alunecări sau pentru diferitele amenajări viti-pomicole, de orezării sau piscicole. Geografii sunt întâlniţi şi în alte diverse institute şi staţiuni de cercetări din domeniul silviculturii şi al producţiei agricole, precum şi în Institutul de Cercetări Marine din Constanţa sau în Institutul de Cercetare şi Proiectare Delta Dunării de la Tulcea