Conceptul de Întreprindere Mică și Mijlocie

1.1 DEFINIŢII ALE ÎNTREPRINDERII MICI ŞI MIJLOCII

Definirea adecvată a întreprinderii mici şi mijlocii este necesar a fi realizată pentru că numai în acest mod se poate înţelege rolul pe care acest sector îl are în economie şi se pot stabili politici realiste de încurajare şi sprijinire a lui. Din punct de vedere conceptual, întreprinderea mică şi mijlocie poate fi definită ca orice alt tip de întreprindere.

Specialiştii sunt de acord că nu există o singură definiţie în sens statistic, universal acceptată, referitor la întreprinderea mică şi mijlocie.

Cercetarea statisticilor diferitelor ţări şi ramuri economice relevă că definiţiile în sens statistic ale întreprinderilor mici şi mijlocii variază foarte mult de la o ramură la alta şi de la o ţară la alta. În cadrul unor ramuri economice dimensiunea întreprinderii este considerată decisivă pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente, cum ar fi: industria autovehiculelor, chimică, extractivă, metalurgică.

În alte ramuri însă, întreprinderile de dimensiuni mici şi mijlocii sunt mai des întâlnite: confecţii, industrie alimentară, încălţăminte, electronică, s.a.

În literatura de specialitate s-a considerat că mărimea producţiei reprezintă o măsură reală care ar trebui să fie folosită pentru a studia dimensiunea întreprinderii. Această metodă nu se poate aplica însă şi altor tipuri de activităţi, fapt care a condus la folosirea altor indicatori cum ar fi: numărul de angajaţi, cifra de afaceri, capitalul (definit în cele mai variate moduri), precum şi combinaţii ale acestor indicatori. Aceştia reprezintă principalii indicatori folosiţi pentru cuantificarea dimensiunii întreprinderilor în majoritatea ţărilor lumii. În plus, în literatura economică şi mai puţin în practica statistică apar şi alţi indicatori: capacitatea de producţie, valoarea adăugată, consumul de capital circulant, valoarea producţiei, cota de piaţă, etc.

Dificultatea în uniformizarea definiţiilor constă şi în faptul că pentru unele ţări nu există informaţii statistice referitoare la întreprinderile mici şi mijlocii, în timp ce pentru altele, de exemplu economiile în tranziţie, aceste date statistice sunt foarte sărace. În cadrul anumitor statistic se neagă existenţa unei grupe intermediare între întreprinderile mici şi cele mari, reprezentată de cele mijlocii, definind doar două grupe de întreprinderi – mici şi mari.

Într-un studiu referitor la întreprinderea mică şi mijlocie Neck identifică mai mult de 50 de definiţii în sens statistic diferite în 75 de ţări. În legătură cu aceeaşi temă, Auciello determină criteriile care stau la baza definirii întreprinderilor mici şi mijlocii într-o analiză comparativă: ţări în curs de dezvoltare – ţări dezvoltate (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1

Definirea IMM – urilor

Criteriu Ţări în curs de dezvoltare Ţări dezvoltate

Număr de angajaţi 6 9

Capital 10 1

Cifra de afaceri 1 -

Număr de angajaţi şi cifra de afaceri 1 2

Număr de angajaţi şi capital 16 3

Cifra de afaceri şi capital 1 -

Număr de angajaţi, cifra de afaceri şi capital 4 -

Total eşantion 39 15

Sursa: Petru Sandu, “Management pentru întreprinzători”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p. 13

Analizând datele din acest tabel putem observa că pentru ţările dezvoltate predomină criteriul numărului de angajaţi (9 ţări) urmat de cel combinat între numărul de angajaţi şi capital (3 ţări). În ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, principalul criteriu este cel combinat între numărul de angajaţi şi capital (16 ţări) urmat de capital (10 ţări) şi numărul de angajaţi (6 ţări).

În cadrul criteriilor simple, pentru întregul eşantion (54 ţări), predomină numărul de angajaţi (15 ţări) urmat de capital (11 ţări). Pentru criteriile combinate pentru întregul eşantion predomină numărul de angajaţi şi capitalul (19 ţări) urmate de număr de angajaţi, cifra de afaceri şi capital (4 ţări) şi numărul de angajaţi şi cifra de afaceri (3 ţări).

În practica statistică se observă tendinţa de creştere a rolului indicatorilor combinaţi din dorinţa de a se realiza o definire mai riguroasă a dimensiunii întreprinderii, cercetarea economică putând astfel să ducă la rezultate mai realiste.

În literatura de specialitate s-a încercat realizarea unei clasificări a criteriilor de definire.