Curs investiții

1. Aspectul conceptual şi caracteristicile

investiţiilor străine directe (ISD)

Privită în ansamblu, în literatura de specialitate, noţiunea de „investiţii” este abordată, prin conţinutul său, din două puncte de vedere: ”lato sensu” şi ”stricto sensu”.

- „Lato sensu” [l17 p. 180-194 ], într-un cadru mai cuprinzător, reprezintă nu numaidecât o sumă de bani anumită, ci, mai degrabă o intenţie, o acţiune umană privind destinarea, direcţionarea unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor bunuri materiale de pe urma cărora să se poată obţine unele venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie mobilul realizării unei dorinţe de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea unui scop propus.

- „Stricto sensu”, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri materiale a căror valoare este, îndeosebi, mare, iar durata lor de folosinţă este îndelungată.

Analizând aceste două aspecte, din start putem menţiona că sensul îngust al investiţiilor este mai aproape de realitate decât cel larg. Noi considerăm că sensul larg cu toate că cuprinde unele caracteristici de bază ale investiţiilor (pe care le dezvoltăm mai departe), se referă doar la un spectru destul de îngust al investiţiilor deoarece le prevede doar ” în scopul producerii unor bunuri materiale”, pe când scopurile pot fi destul de variate. O altă menţiune pe care ţinem s-o remarcăm este că prin definiţie acestea „reprezintă nu numaidecât o sumă de bani anumită, ci, mai degrabă o intenţie” cu care nu suntem de acord, dat fiind faptul că o intenţie sau o dorinţă de a schimba ceva, fără plasarea sau alocarea unor resurse financiare rămâne doar la etapa de intenţie.

Opinia noastră se confirmă şi prin explicarea sensului cuvântului „investire” care este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a pătruns în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare.

O definiţie care cuprinde atât elemente de natură economică, cît şi juridică, conform lui P Masse [98 p. 43-70], cuprinde patru elemente obligatorii, esenţiale pentru identificarea unei investiţii, şi anume:

- subiectul investiţiei, reprezentat de cel care investeşte (persoana fizică sau juridică, publică sau privată, persoane individuale sau în asociere);

- obiectul investiţiei, reprezentat de activele reale sau financiare realizate în urma activităţii investiţionale;

- efortul, care reprezintă costul sau cheltuiala certă, actuală, efort necesar pentru obţinerea obiectului investiţiei;

- efectele, care pot fi economico-finaciare, valorice sau sociale, politice, ecologice etc., care se aşteaptă a se obţine în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.

Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de definirea activităţii investiţionale şi trăsăturile ei. [l17 p. 180-194]

- Primul aspect care trebuie reţinut este acela că investiţiile sunt opusul consumului imediat. Deci orice activitate investiţională necesită existenta unor resurse obţinute pe seama unor procese anterioare de economisire şi acumulare, realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice, aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.

Acest sens este împărtăşit şi de Francezul P.Aftalion care afirmă că investiţiile reprezintă renunţarea la resurse băneşti lichide actuale contra speranţelor viitoare a unor resurse, evident mai mari, iar în modelele de creştere economică ale lui Keynes, Harrod, Domar, investiţiile sînt considerate ca fiind egale cu economiile. [l79 p. 53-65]

Astfel, la J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent la valoarea echipamentelor de producţie, adaos rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective. Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobândi bunuri concrete, a plăti un cost actual în vederea obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine în favoarea unei serii de speranţe repartizate în timp. Iar R. Heline şi O. Poupart- Lafarge apreciază că prin investiţie se afectează resurse pentru realizarea de obiective industriale sau financiare în speranţa realizării de beneficii pe o perioadă de mai mulţi ani.

- Al doilea aspect evidenţiază relaţia investiţii-timp. Investiţiile sînt legate de imobilizări de fonduri sau de elemente de cheltuieli pentru o perioadă, care este, de obicei, mai mare decât durata unui ciclu de producţie, astfel că investiţiile sînt considerate cheltuieli de sume băneşti la un moment iniţial pentru a se obţine efecte ulterioare, în timp.

- Următorul aspect care explică definirea investiţiilor constă în caracterul dual al investiţiilor, în sensul că nu este suficientă doar considerarea investiţiilor ca o simplă cheltuială bănească, ci trebuie avute în vedere, simultan, două sensuri care se corelează permanent.

• Sensul valoric, adică investiţia este o cheltuială, reprezentând o resursă financiară avansată şi consumată în prezent, pentru a obţine efecte viitoare;

• Sensul fizic, adică investiţia este o acţiune în care sînt antrenate mijloacele materiale şi tehnice, precum şi oamenii cu cunoştinţele lor manageriale, cu abilităţile şi interesele lor.

- Iar Un alt aspect pune în evidenţă existenţa trăsăturilor clasice şi moderne ale activităţii de investire în economiile moderne:

Trăsăturile clasice:

- durata relativ mare între momentul efectuării cheltuielilor, momentul obţinerii de efecte şi momentul care reprezintă sfârşitul efectelor investiţionale;

- sacrificarea unor resurse certe, prezente în defavoarea consumului imediat;

- riscurile şi incertitudinea, care afectează eforturile şi efectele unui proiect de investiţii;

- ireversibilitatea totală sau parţială a unei investiţii în curs de realizare sau deja finalizată , astfel că o decizie greşită conduce la pierderi totale sau parţiale.