Curs investiții

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 83 în total
Cuvinte : 29388
Mărime: 207.65KB (arhivat)
Publicat de: Grigore Iliescu
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Popa Adriana
este un curs de 83 de pagini

Extras din curs

1. Aspectul conceptual şi caracteristicile

investiţiilor străine directe (ISD)

Privită în ansamblu, în literatura de specialitate, noţiunea de „investiţii” este abordată, prin conţinutul său, din două puncte de vedere: ”lato sensu” şi ”stricto sensu”.

- „Lato sensu” [l17 p. 180-194 ], într-un cadru mai cuprinzător, reprezintă nu numaidecât o sumă de bani anumită, ci, mai degrabă o intenţie, o acţiune umană privind destinarea, direcţionarea unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor bunuri materiale de pe urma cărora să se poată obţine unele venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie mobilul realizării unei dorinţe de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea unui scop propus.

- „Stricto sensu”, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri materiale a căror valoare este, îndeosebi, mare, iar durata lor de folosinţă este îndelungată.

Analizând aceste două aspecte, din start putem menţiona că sensul îngust al investiţiilor este mai aproape de realitate decât cel larg. Noi considerăm că sensul larg cu toate că cuprinde unele caracteristici de bază ale investiţiilor (pe care le dezvoltăm mai departe), se referă doar la un spectru destul de îngust al investiţiilor deoarece le prevede doar ” în scopul producerii unor bunuri materiale”, pe când scopurile pot fi destul de variate. O altă menţiune pe care ţinem s-o remarcăm este că prin definiţie acestea „reprezintă nu numaidecât o sumă de bani anumită, ci, mai degrabă o intenţie” cu care nu suntem de acord, dat fiind faptul că o intenţie sau o dorinţă de a schimba ceva, fără plasarea sau alocarea unor resurse financiare rămâne doar la etapa de intenţie.

Opinia noastră se confirmă şi prin explicarea sensului cuvântului „investire” care este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a pătruns în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare.

O definiţie care cuprinde atât elemente de natură economică, cît şi juridică, conform lui P Masse [98 p. 43-70], cuprinde patru elemente obligatorii, esenţiale pentru identificarea unei investiţii, şi anume:

- subiectul investiţiei, reprezentat de cel care investeşte (persoana fizică sau juridică, publică sau privată, persoane individuale sau în asociere);

- obiectul investiţiei, reprezentat de activele reale sau financiare realizate în urma activităţii investiţionale;

- efortul, care reprezintă costul sau cheltuiala certă, actuală, efort necesar pentru obţinerea obiectului investiţiei;

- efectele, care pot fi economico-finaciare, valorice sau sociale, politice, ecologice etc., care se aşteaptă a se obţine în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.

Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de definirea activităţii investiţionale şi trăsăturile ei. [l17 p. 180-194]

- Primul aspect care trebuie reţinut este acela că investiţiile sunt opusul consumului imediat. Deci orice activitate investiţională necesită existenta unor resurse obţinute pe seama unor procese anterioare de economisire şi acumulare, realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice, aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.

Acest sens este împărtăşit şi de Francezul P.Aftalion care afirmă că investiţiile reprezintă renunţarea la resurse băneşti lichide actuale contra speranţelor viitoare a unor resurse, evident mai mari, iar în modelele de creştere economică ale lui Keynes, Harrod, Domar, investiţiile sînt considerate ca fiind egale cu economiile. [l79 p. 53-65]

Astfel, la J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent la valoarea echipamentelor de producţie, adaos rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective. Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobândi bunuri concrete, a plăti un cost actual în vederea obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine în favoarea unei serii de speranţe repartizate în timp. Iar R. Heline şi O. Poupart- Lafarge apreciază că prin investiţie se afectează resurse pentru realizarea de obiective industriale sau financiare în speranţa realizării de beneficii pe o perioadă de mai mulţi ani.

- Al doilea aspect evidenţiază relaţia investiţii-timp. Investiţiile sînt legate de imobilizări de fonduri sau de elemente de cheltuieli pentru o perioadă, care este, de obicei, mai mare decât durata unui ciclu de producţie, astfel că investiţiile sînt considerate cheltuieli de sume băneşti la un moment iniţial pentru a se obţine efecte ulterioare, în timp.

- Următorul aspect care explică definirea investiţiilor constă în caracterul dual al investiţiilor, în sensul că nu este suficientă doar considerarea investiţiilor ca o simplă cheltuială bănească, ci trebuie avute în vedere, simultan, două sensuri care se corelează permanent.

• Sensul valoric, adică investiţia este o cheltuială, reprezentând o resursă financiară avansată şi consumată în prezent, pentru a obţine efecte viitoare;

• Sensul fizic, adică investiţia este o acţiune în care sînt antrenate mijloacele materiale şi tehnice, precum şi oamenii cu cunoştinţele lor manageriale, cu abilităţile şi interesele lor.

- Iar Un alt aspect pune în evidenţă existenţa trăsăturilor clasice şi moderne ale activităţii de investire în economiile moderne:

Trăsăturile clasice:

- durata relativ mare între momentul efectuării cheltuielilor, momentul obţinerii de efecte şi momentul care reprezintă sfârşitul efectelor investiţionale;

- sacrificarea unor resurse certe, prezente în defavoarea consumului imediat;

- riscurile şi incertitudinea, care afectează eforturile şi efectele unui proiect de investiţii;

- ireversibilitatea totală sau parţială a unei investiţii în curs de realizare sau deja finalizată , astfel că o decizie greşită conduce la pierderi totale sau parţiale.

Preview document

Curs investiții - Pagina 1
Curs investiții - Pagina 2
Curs investiții - Pagina 3
Curs investiții - Pagina 4
Curs investiții - Pagina 5
Curs investiții - Pagina 6
Curs investiții - Pagina 7
Curs investiții - Pagina 8
Curs investiții - Pagina 9
Curs investiții - Pagina 10
Curs investiții - Pagina 11
Curs investiții - Pagina 12
Curs investiții - Pagina 13
Curs investiții - Pagina 14
Curs investiții - Pagina 15
Curs investiții - Pagina 16
Curs investiții - Pagina 17
Curs investiții - Pagina 18
Curs investiții - Pagina 19
Curs investiții - Pagina 20
Curs investiții - Pagina 21
Curs investiții - Pagina 22
Curs investiții - Pagina 23
Curs investiții - Pagina 24
Curs investiții - Pagina 25
Curs investiții - Pagina 26
Curs investiții - Pagina 27
Curs investiții - Pagina 28
Curs investiții - Pagina 29
Curs investiții - Pagina 30
Curs investiții - Pagina 31
Curs investiții - Pagina 32
Curs investiții - Pagina 33
Curs investiții - Pagina 34
Curs investiții - Pagina 35
Curs investiții - Pagina 36
Curs investiții - Pagina 37
Curs investiții - Pagina 38
Curs investiții - Pagina 39
Curs investiții - Pagina 40
Curs investiții - Pagina 41
Curs investiții - Pagina 42
Curs investiții - Pagina 43
Curs investiții - Pagina 44
Curs investiții - Pagina 45
Curs investiții - Pagina 46
Curs investiții - Pagina 47
Curs investiții - Pagina 48
Curs investiții - Pagina 49
Curs investiții - Pagina 50
Curs investiții - Pagina 51
Curs investiții - Pagina 52
Curs investiții - Pagina 53
Curs investiții - Pagina 54
Curs investiții - Pagina 55
Curs investiții - Pagina 56
Curs investiții - Pagina 57
Curs investiții - Pagina 58
Curs investiții - Pagina 59
Curs investiții - Pagina 60
Curs investiții - Pagina 61
Curs investiții - Pagina 62
Curs investiții - Pagina 63
Curs investiții - Pagina 64
Curs investiții - Pagina 65
Curs investiții - Pagina 66
Curs investiții - Pagina 67
Curs investiții - Pagina 68
Curs investiții - Pagina 69
Curs investiții - Pagina 70
Curs investiții - Pagina 71
Curs investiții - Pagina 72
Curs investiții - Pagina 73
Curs investiții - Pagina 74
Curs investiții - Pagina 75
Curs investiții - Pagina 76
Curs investiții - Pagina 77
Curs investiții - Pagina 78
Curs investiții - Pagina 79
Curs investiții - Pagina 80
Curs investiții - Pagina 81
Curs investiții - Pagina 82
Curs investiții - Pagina 83

Conținut arhivă zip

  • Curs Investitii.doc

Alții au mai descărcat și

Fuziuni și Achiziții

Din punct de vedere tehnic, fuziunea consta în combinarea a doua sau mai multe companii cu scopul de a crea o entitate economica prin unificarea...

Tematică licență management 2009

TEMATICA PENTRU PROBA ORALĂ A EXAMENULUI DE LICENŢĂ SESIUNEA IUNIE 2008 CUNOŞTIINŢE FUNDAMENTALE ŞI DE SPECIALITATE 1. Funcţiunile firmei şi...

Management Financiar

1.1. Conţinutul managementului financiar Conţinutul managementului financiar poate fi abordat prin referinţă la: obiectul său sarcinile...

Managementul Proiectelor Inginerești

INTRODUCERE CONCEPTE PROIECT Conceptul de proiect este definit diferit de diverşi autori: - gândire anticipativã orientatã cãtre un scop, având...

Managementul Serviciilor

Capitolul 1 Continutul serviciilor. Evolutia gândirii economice despre servicii 1.1 Conceptul de serviciu si sector tertiar Majoritatea...

Managementul performanței - competitivitatea

Creşterea competitivităţii a devenit, în ultimele decenii, o coordonată primordială a strategiilor de dezvoltare socio-economică ale majorităţii...

Management Strategic

Capitolul 1. Premisele analizei strategice Obiectivele capitolului: In acest capitol se introduc notiunile de baza ale managementului strategic si...

Te-ar putea interesa și

Moneda și Cursul de Schimb

INTRODUCERE Prima manifestare concretă a realităţii internaţionale este piaţa pe care se efectuează schimbul unei monede naţionale pe altă monedă...

Perspectivele privind evoluția investițiilor străine pe piața serviciilor din România

Capitolul 1. Caracteristicile pieţei mondiale a serviciilor Piaţa serviciilor este alături de piaţa bunurilor unul dintre cele mai importante...

Construire Baza Sportivă Vultureni

DENUMIREA : CONSTRUIRE BAZA SPORTIVA MULTIFUNCTIONALA AMPLASAMENTUL: SAT VULTURENI COM. VULTURENI JUDETUL BACAU BENEFICIAR : CONSILIUL LOCAL...

Piețe de Capital

1. Definiţie, origini, evoluţie Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea...

Contabilitate Proceduri

PROCEDURA ÎNREGISTRĂRILOR ÎN CONTABILITATE 1. ANALIZA SI FUNCłIONAREA CONTURILOR DE CAPITALURI 1.1. CARACTERIZAREA CONTURILOR PRIVIND FORMAREA...

Investițiile și Eficiența în Economia de Piață

CAP. 1. EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR 1.1. Conţinutul categoriei eficienţa economică a investiţiilor 1.1.1. Coordonatele abordării...

Piața de Capital - Component al Pieței Financiare

Tema 1 Piaţa de capital – component al pieţei financiare Prelegerea 1. Abordări teoretice privind piaţa financiară şi piaţa de capital. 1....

Economie Mondială

CAPITOLUL 1 ECONOMIA MONDIALĂ „O REALITATE DINAMICĂ” Sistemul capitalist a stat la baza apariţiei şi dezvoltării economiei mondiale. Piaţa...

Ai nevoie de altceva?