Cursuri Antreprenoriat

Structura disciplinei (curs + seminar)

Principalele teme sunt:

1. Definirea unor concepte fundamentale și opinii privind interpretarea acestora.

2. Dimensiunile antreprenoriatului și evoluția istorică a acestuia în diverse țări ale lumii.

Concepte și teorii clasica și neoclasice.

Temă seminar: Prezentarea și dezbaterea în cadrul grupei a unor concepte fundamentale (antreprenor, antreprenoriat, întreprinzător, manager etc.) și analiza unor opinii ale specialiștilor cu privire la activitatea unor antreprenori celebri.

3. Antreprenoriatul contemporan.

4. Antreprenorul – tipuri principale contemporane.

Temă seminar: Analiza și dezbaterea unor tipuri de antreprenori sau antreprenoriat din diverse țări ale lumii (referate).

5. Rolul factorilor demografici, tehnologici, economici etc. în dezvoltarea

comportamentului antreprenorial.

6. Surse de finanțare și scheme specifice pentru IMM-uri și antreprenoriat

Temă seminar: Prezentarea unor programe de finanțarepentru IMM-uri și antreprenoriat.

7. Cultura, ca factor determinant al comportamentului antreprenorial. Analiza culturii

antreprenoriale, ca factor de determinare a creșterii economice.

Temă seminar: Utilizarea modelului lui Hofstede pentru analiza culturii antreprenoriale.

8. Elemente specifice managementului intraprenorial. Rolul stakeholderilor în afacerile

mici și mijlocii în cadrul IMM-urilor.

Temă seminar: Rolul unor teorii clasice și neoclasice în creșterea economică.

9. Francisingul – rol și importanță în dezvoltarea antreprenoriatului și managementului

intraprenorial.

NOTĂ: Eseurile/referatele vor fi de maxim 2 – 3 pagini, acestea putând fi întocmite individual sau pe colective de doi studenți.

Când studiul de caz cuprinde elemente de cercetare și exemplificare pe o firmă, fiind finalizat prin tehnoredactare, cuprinzând și materiale bibliografice, pot participa chiar 3 studenți.

Introducere

În dezvoltarea fenomenului antreprenorial un loc important îl ocupă viziunea strategică, care constituie un element important asigurând identificarea fenomenelor care au loc pe piața concurențială. Viziunea strategică pune în evidență modul în care companiile naționale și multinaționale materializează politicile lor în domeniul gestionării și interpretării fenomenelor care au loc pe piața concurențială.

Tratarea problematicii antreprenoriale impune abordări legate de creșterile economice ale națiunilor în procesul unei dezvoltări durabile. O serie de cercetări : Alfred Marshal, Schumpeter, Knight și-au adus o importantă contribuție la dezvoltarea conceptului la antreprenoriat. Alături de aceștia, Max Weber, Lewis, Hewitt, într-o anumită contribuție sau într-un anumit fel au dezvoltat sau au combătut o serie de teorii privitoare la activitatea antreprenorială. Cunoașterea practicilor antreprenoriale, astăzi devine tot mai important pentru multiple categorii de agenți economici cotribuind astfel în mod hotărâtor la procesul de creștere economică a unei societăți(la nivel micro și macroeconomic).

Definirea conceptelor de antreprenor și antreprenoriat

În literatura de specialitate se întâlnesc o multitudine de tendințe în definirea unor concepte. Astfel în lucrarea lui A. Marshal „Priciple Of Economics”(1890) menționează importanța antreprenoriatului pe care îl consideră „un motor al dezvoltării societății”, opinia sa aparținând teoriilor neoclasice. Acesta îi contribuie antreprenorului un rol remarcabil atât la nivel micro cât și macroeconomic. El consideră antreprenorul ca furnizor de mărfuri și promotor al proceselor de inovare și progres, arătând că acesta :

- deține toată responsabilitatea asupra afaceri, exercitând totodată întregul control asupra acesteia;

- el poate fi și un manager care răspunde atât pentru coordonarea forței de muncă, gestionarea capitalului investit, cât și pentru devoltarea producției și viabilitatea afacerii asumându-și riscul în acest sens;

- acesta caută permanent noi oportunități de inovare și modernizare produselor și proceselor de producție precum și de reducere a pierderilor în vederea minimizării costurilor;

- antreprenorul trebuie să posede măiestrie, iscusință și abilități deosebite fiind capabil să gândească simultan la o paletă largă de lucruri și activități.

Sorin Văduva menționează că antreprenorul poate fi considerat prototipul managerului de succes care pune în practică și valorifică experiența sa profesională(de manager și de întreprinzător) asumându-și riscuri și responsabilități în calitate de patron, conducător, antreprenor, manager, întreprinzător, având totodată un comportament adaptat la meiul concurențial.

La rândul său Kirzner, în lucrarea să „Competiție și antreprenoriat” descrie antreprenorul ca fiind o persoană activă capabilă să identifice și să exploateze oportunitățile de profit înaintea altora. Aceste calități îi conferă antreprenorului acea forță care asigură echilibrul și care valorifică experiența acestuia bazată pe cunoaștere, vigilență și risc; printre calitățile cerute antreprenorului se află vigilența, rapiditatea în reacții(să fie cu un pas înaintea altora), să aibă capacitatea de a face diferența dintre oportunităile reale și cele aparente. În profilul psihologic al antreprenorului trebuie să se regăsească abilități și calități de conducător, sub formă de abilități de conducere și de inovare.

Antreprenoriatul, constituie în primul rând o activitate pusă în slujba obiectivelor organizației, având ca principal scop maximizarea profitului.

Antreprenoriatul se raportează la un anumit tip de organizație (de regulă un IMM cu dimensiuni mici sau mijlocii ca număr de angajați) care pune în evidențăparticularitățile semnificative legate de procesul de gestoinare al resurselor. În acest context, antreprenoriatul este considerat ca una dintre cele mai importante funcții dintr-o societate, dacă nu cea mai importantă pe care se spijină acea societate.

Vesper menționează „Domeniu general al antreprenoriatului nu vizează doar creerea de noi afaceri de către anumiți indivizi”, acesta precizând că antreprenoriatul are și alte dimensiuni privind oportunitățile de profit, limitarea risipei, asumarea riscului.

Teorii clasice pentru creșterea economică

Creșterea economică pune în evidență legătura directă cu nevoile oamenilor sau cu necesitățile de bază ale oamenilor, influențând de fapt nivelul de trai al acestora.

O serie de cercetători : Adam Smith, David Ricardo și Malthus au căutat diferite explicații pentru conceptul de creștere economică. Astfel, Adam Smith menționează că oamenii „lăsați liberi” vor alege cu siguranță cele mai optime variante care să le asigure maximizarea profitului, luând astfel cele mai bune decizii.

Dezvoltarea libertății economice va conduce la dezvoltarea binelui general și implicit la mărirea avuției naționale. Cu cât familiile sunt mai bogate, mai înstărite, cu atât națiunea respecivă este mai bogată și mai puternică. La rândul lor, David Ricardo și Malthus au dezvoltat o serie de teorii cu privire la dezvoltarea economică, punând în evidență „tendința populației de a crește în mod geometric și de a depăți limitele subzistenței, a hranei care se dezvoltă în mod aritmetic pe termen lung”.

Totodată, Malthus consideră că dezastrele naturale, foamea, războiul și alte calamități constituie soluții necesare într-o biosferă aflată în dezechilibru.

În concluzie, condițiile politico – sociale și economice joacă un rol esențial (vital) în stimularea creșterii economice sau în descreșterea acesteia.

Teorii lui Malthus și D. Ricardo, legate de creșterile economice datorate unor factori endogeni (externi organizației) au la bază factorul uman care este hotărâtor precum și fenomenul de inovare.

Teoria clasică a creșterii economice

Această teorie pune în evidență principalii factori de producție (terenuri, forță de muncă, capital) care pentru națiunea care le posedă determină o anumită creștere economică reală. Acest concept stă la baza teoriei enunțate de Adam Smith în 1776, acesta susținând că realizarea creșterii economice pentru o anumită națiune este condiționată de acapararea și posedarea unor suprafețe cât mai întinse precum și a forței de muncă și capitalului indiferent prin ce mijloace (pașnice sau nu).

În ultima perioadă (ultimii 50 de ani) alături de cei trei factori de producție menționați (forța de muncă, terenuri și capital) societățile economice dezvoltate au început să valorifice calitățile de creativitate și inovare ale populației, fapt ce a permis econimiștilor să adauge un al IV-lea factor de producție numit progresul tehnic (tehnologic), care și-a adus o contribuție însemnată alături de ceilalți factori la creșterea și dezvoltarea exponențială a unor societăți.

Henry Ford susține căoucția de masă este consecința schimbărilor tehnologicecare au determinat mecanizarea unor procese de producție manuală și a determinat implicit (a avut ca finalitate) creșterea productivității muncii.

Efectul mecanizării s-a răsfrânt asupra forței de muncă, determinând-o să se specializeze și să se califice ăn anumite munci, profesii și meserii.

O altă categorie de economiști pun în evidență efectele generate de investițiile de capital, de inovațiile tehnologice, de educație sau alte categorii de fenomene care au ca finalitate creșterea productivității muncii și conduc la modificări ale valorilor unei societăți.