Diagnostic Intercultural

1.1 Metodele şi instrumente ale diagnosticului intercultural

Metodologia de cercetare are preponderent caracter normativ şi este acel know-how prin care se ajunge la atingerea unui scop, a unuia în cercetare, prin care se putem ajunge şă ştim cum să facem şi cum să aplicăm ceva ce ştim sau am învăţat, cum să parcurgem drumul de la o idee vagă, de la o ipoteză la o soluţie, o generalizare sau o teorie ştiinţifică.

Metodologia de cercetare are preponderent caracter normativ şi este constituită din principii teroretice, metode şi tehici de culegere a datelor , metode şi tehnici de tratare a datelor şi procedee logice de analiză şi generalizare. Nici un demers constrictiv nu poate fi întreprins fără recurs la metodă şi metologie. O sistematizare a modelelor de referinţă în cercetările interculturale ar putea cuprinde cinci modalităţi de abordare (churchman şi mitroff).

1. Sistemul formal deductiv (leibnitz) se bazează pe reflexii teoretice exploratorii şi construcţii logico-matematice (formale) elaborate prin respectarea unor principii logice ale domeniului de referinţă. Acest demers este aplicabil problemelor care se pretază la strcuturare pentru a fi transpuse prin sccesiuni de operatori logici. Descriptori modelelor trebuie să fie cantitativi sau cuantificabili.

2. Sistemul consensual-inductiv (locke) propune culegerea de opinii şi judecăţi ale specialiştilor în domeniu prin care se poate apoi ajunhge la formalizarea unei problemenatici necesae generării de date şi informaţii. Demersul este recomnadat pentru cercetări în probleme a căror natură a fost acceptată prin consens şi pentru abordarea cărora se poate apela la cercetători diferiţi ale căror poziţii pot fi acceptate ca fiind obiective.

3. Sistemul reprezntării sintetice (kant) presupune constrcuţia şi operarea pe două modele alternative concurente dintre care ar trebui ales cel mai potrivit. Este un demers prin care se pot obţine ipoteze şi idei noi şi pertinente la un cost ridicat.

4. Modelul dialectic–conflictual (hegel) aduce esenţa abordărilor la niveluzl dezbaterilor menite a lămuri caracteristicile şi natura unei probleme. Demostrarea şi argumentarea joacă aici rolul principal pentru clarificarea aspectelor propuse, punctele de vedere oferite fiind în mod necesar şi normal diferite.

5. Modelul pragmatic inderdisciplinar ( singer şi churchman ) face recurs la constucţii sintetice cu caracter inderdisciplinar şi holistic prin care se poate ajunge la clarificarea supoziţiilor de bază şi complementare ale teoriei de referinţă în legătură cu problema de rezolvat.

Ca tip general de demers, cercetarea în MI poate fi folosită sau individualizată, sincronică sau diacronică, fenomenologică, istorică sau experimentală.

Holismul metodologic realizează acţiunile prin intermediul unor date obiective, prin recurs la metode dominant cantitative prin care se poate trancende subiectivismul observatorului pentru a junge la enunţuri şu legi cu caracter de generalitate. Printr-un asemenea demers sunt abordate sistemele sociale ca ttotalităţi, ca ansambluri omogene sau cvasi- omogene. Individualismul metodologic este orientat spre componentele particulare ale sistemelor în complexitatealor dezorganizată pentru a surprinde diversitatea, specificitatea şi diferenţierea.

Abordarea sincronică ( hall şi hofstede) realizează poziţionarea faţă de fapte care se produc la un moment dat şi nu în evoluţia lor istorică pentru a le analiza în intimitatea lor determinată factorial şi în independenţă faţă de timp.

Diacronismul ( harris, moran, hall) propune în schimb abordarea faptelor în evoluţia lor istorică, timpul fiind în acest caz o variabilă decisivă.