Etica și Cultura în Afacerile Economice Internaționale

Introducere

Din punctul de vedere al Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, etica este definită

ca fiind, printre altele, totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei

anumite societăţi sau organizaţii.

Contextualizată astfel, discuţia despre etică porneşte de la ipoteza că afacerile ar trebui

să conţină şi acea dimensiune numită responsabilitate socială. Susţinătorii acestei idei cred că

atât marile corporaţii, cât şi firmele mici au obligaţii şi faţă de societate, obligaţii care se

situează deasupra celei de maximizare a profitului. Unul dintre argumentele aduse în discuţie

este acela că, fiind atât de puternice, corporaţiile au datoria să-şi asume responsabilităţi

sociale. Corporaţiile trebuie conduse în beneficiul tuturor celor care au interese în respectivele

firme, (clienţii lor, furnizorii, angajaţii şi comunităţile locale) la fel ca şi faţă de proprietari.

Conducerea corporaţiei este incărcată cu o responsabilitate bazată pe credibilitate faţă de toţi

cei implicaţi. Argumentaţia anterioară prezintă aceeaşi valoare de adevăr şi în cazul în care este

aplicată organizaţiilor de dimensiuni mai reduse. De aceea, putem considera provocările legate

de etica organizaţională din mai multe perspective:

- cum putem genera o cultură a organizaţiei care să fie caracterizată de schimbare,

flexibilitate, îmbunătăţire continuă, şi să menţinem în acelaşi timp un sentiment de stabilitate

şi_siguranţă ?

- cum facem ca oamenii şi cultura să se alinieze la strategie, în aşa fel încât fiecare om

din organizaţie să fie la fel de devotat strategiei ca şi cei care au formulat-o?

- cum pot toţi oamenii (de la toate nivelurile organizaţiei) să adopte principiile calităţii

maxime şi ale îmbunătăţirii continue chiar dacă sunt cinici, obosiţi, dezamăgiţi?

- cum eliberăm creativitatea, talentul şi energia vastei majorităţi a

angajaţilor, ale_căror_posturi_nu_cer şi_nici_nu_recompensează_astfel de_resurse?

- cum realizăm şi păstrăm un echilibru înţelept şi mereu reînnoit între zona

profesională_şi_cea_personală_a_vieţii,_în_mijlocul_permanentelor presiuni şi crize?

- cum putem crea o echipă ai cărei membri se completează reciproc, bazată

pe_respect_mutual,_în_condiţiile_în_care_puţini_oameni_preţuiesc diversitatea şi Pluralismul?

În ultimii ani, organizaţiile tind să devină din ce în ce mai conştiente la nivel global de

responsabilităţile lor faţă de totalitatea celor pe care activităţile operaţionale – şi nu numai – îi

implică. Într-o primă fază, aceasta se manifestă prin elaborarea şi aplicarea unui plan de

măsuri menit a îmbunătăţi comunicarea dintre organizaţie şi toţi reprezentanţii grupurilor de

interese cu care ele vin în contact, permanent sau incidental.

Deşi nu există o formulă universală pentru a rezolva dilemele etice, un anumit cadru de

organizare a gândirii este absolut necesar. Analiza poziţiei tuturor celor implicaţi oferă uneltele

de care este nevoie pentru a putea analiza diferitele elemente şi a formula o decizie. Este

necesară întocmirea unei liste a tuturor părţilor ce pot fi afectate de respectiva decizie de

afaceri, urmînd a fi totodată evaluate daunele şi beneficiile acestei acţiuni asupra tuturor celor

implicaţi. Următorul nivel de analiză determină drepturile şi responsabilităţile fiecăreia dintre

părţile afectate. De aici şi până la elaborarea unui cod etic mai este doar un pas. Unul nu

tocmai uşor de făcut pentru toată lumea. Costurile în bani şi alte resurse ce trebuie alocate

dezvoltării unui program formal de etică pot fi prohibitive pentru anumite organizaţii de

dimensiuni reduse. Dar o politică privitoare la etica bine definită de-a lungul liniilor directoare

privind regulile de conduită va conduce la crearea unui cadru general etic şi la un

comportament moral în cadrul companiei, contribuind prin aceasta la îndeplinirea datoriei de

responsabilitate socială individuală, pentru un mai bine colectiv.

Mai mult sau mai puţin, resursele şi noile deschideri către o etică organizaţională sunt

asumate ca fiind un bun universal. Se poate astfel concluziona că, în construirea valorii, etica

afacerilor şi responsabilitatea socială organizaţională pot avea un rol major în dezvoltarea unei

organizaţii.

Capitolul 1:

CONOTAŢII CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA ETICĂ

1.1. Etică sau moralitate

Încă de la începuturile civilizaţiei omeneşti, oamenii şi-au pus o serie de întrebări

referitor la ceea ce înseamnă „corect”, „drept” sau „just”, pentru a putea crea o societate

civilizată care să aibă la bază ordinea, corectitudinea, normele morale şi etice. Istoria eticii ca

ştiinţă îşi are originile în antichitate, în Grecia Antică, unde o serie de filosofi luminaţi, cum ar fi

Pitagora (582-500 Î.C.), Heraclit (535-475 Î.C.), Socrate (470-399 Î.C.) sau Aristotel (384-322

Î.C.), prin scrierile lor, au încercat să pună bazele unei filosofii de viaţă ce are în centrul ei

„binele în sine”, „binele absolut”.

Etimologic, termenul de etică provine din grecescul „ethos”, care înseamnă datină, obicei

dar şi obişnuinţă, moravuri, caracter. Noţiunea de etică are acelaşi înţeles cu cea de morală.

Termenul de moral provine din latinescul „mos”, „moris” care are înţelesul, de asemenea de

datină, obicei, obişnuinţă. Şi totuşi există unele percepţii diferite între cele două noţiuni. În

literatura de specialitate dedicată acestui subiect, termenul de „etică” este asociat aspectelor de

ordin teoretic, pentru aspectele de ordin practic al eticii fiind folosit termenul de „morală”. Ca

disciplină teoretică, etica prezintă două domenii de studiu: ideea de bine sau rău şi ideea de

moralitate.1

Etica poate fi definită într-un dublu sens, după cum urmează:

 Disciplina ştiinţifică având drept obiect de studiu normele de comportament care

reglementează relaţiile dintre oameni. Cu alte cuvinte, etica este ştiinţa despre morală, despre

bine şi despre rău.

 Ansamblul normelor care reglementează comportamentul oamenilor în societate,

norme a căror respectare este impusă prin forţa obiceiurilor şi deprinderilor consacrate în

societate.

Cele două sensuri menţionate sunt folosite în literatura de management, făcându-se

distincţia în funcţie de context. Astfel, etica este percepută fie ca studiu al moralităţii şi al

normelor de conduită, fie ca reguli şi principii care definesc conduita bună sau rea.2

În primul rând, etica se referă la aşa-numitele moravuri, cutume si obiceiuri tradiţionale

specifice diferitelor culturi.(vom denumi acest ansamblu ethos). În al doilea rând, prin termenul

etică se înţelege ansamblul de valori şi norme care definesc, într-o anumită societate, omul de

caracter şi regulile de comportare justă, demnă şi vrednică de respect, a căror încălcare este

blamabilă şi vrednică de dispreţ. În această accepţiune, etica promovează anumite valori ,

precum cinstea, dreptatea, curajul, sinceritatea, mărinimia, altruismul, etc., încercând să facă

respectate norme de genul : Să nu minţi! , Să nu furi! , Ajută-ţi aproapele! , Respectă-ţi

întotdeauna promisiunile! etc.

În cultura românească, ansamblul acestor reguli de bună purtare se numeşte morală, iar

condiţia omului care aspiră să trăiască potrivit unor idealuri şi principii cât mai înalte se numeşte

moralitate.

În sensul său propriu, etica sau filosofia morală este o interpretare teoretică a ethosului

şi a fenomenelor morale.3