Management General

1. Prezentare generală

Managementul, ca ştiinţă are un obiect de studiu specific. Obiectul de studiu al ştiinţei managementului îl reprezintă relaţiile de conducere adică totalitatea raporturilor dintre elementele implicate într-o organizaţie şi dintre acestea şi factorii exteriori. Deciziile cât şi acţiunile manageriale trebuie judecate într-un context social, complex, şi dinamic, în care deţinerea şi manipularea informaţiei devine o calitate esenţiala pentru orice angajat. În acest fel, managementul priveşte organizaţia atât din punct de vedere al variabilelor intrinseci, respectiv organizarea ei şi procesele care se derulează în interiorul ei, cât şi din conjunctura în care acţionează, respectiv factorii extrinseci, ce înseamnă elementele de micro şi macromediu ale întreprinderii în care inteligenţa organizaţională trebuie să primeze.

În general, conceptul de management cunoaşte 3 accepţiuni: activitate, grup de oameni care conduc o organizaţie şi ştiinţă, într-un context dat. Termenul de “management” este preluat din limba engleză, dar izvorul său este cuvântul “manus” din latină care înseamnă mână şi implică acţiunea de manevrare. În italiană, s-a format apoi cuvântul “mannegio” care se referă la prelucrarea cu mâna şi de aici, a apărut termenul francez “manège” cu semnificaţia de loc unde sunt dresaţi caii. Ulterior, a apărut în limba engleză cuvântul “manage” care exprimă activitatea de administrare, de conducere şi are substantivul “management”, care înseamnă conducător.

Managementul ca activitate a fost identificat mai întâi în sfera sportivă, ulterior a fost adoptat în ştiinţa militară, politică, ziaristică, administraţie publică şi se poate identifica odată cu procesul de concentrare a activităţilor colective a oamenilor în organizaţii, adică odată cu procesul de diversificare a muncii.

Conţinutul activităţii de management poate fi înţeles dacă se încearcă o analiză comparativă între aceasta şi activităţi cu care se confundă: organizare, îndrumare, dirijare, administrare, leadership.

Prin urmare:

- managementul nu se identifică cu activitatea de organizare. Pentru ca un sistem economic să fie bine organizat, este necesară o decizie managerială în acest sens, dar pentru a beneficia de o conducere adecvată este necesară o organizare corespunzătoare;

- managementul nu se confundă cu activitatea de îndrumare, respectiv supravegherea. Aceasta din urmă presupune o latură a conducerii valabilă în condiţiile în care munca este percepută ca acţiune umană necesară pentru existenţă dar lipsită de conştiinţă şi devotament profesional;

- managementul nu înseamnă activitatea de dirijare. Aceasta presupune orientarea unui sistem economic spre atingerea de noi trepte în dezvoltarea sa şi reprezintă un segment al activităţii manageriale;

- managementul nu se identifică cu activitatea de administrare. Aceasta presupune o abordare statică a organizaţiei unde accentul cade pe munca de birou, în timp ce activitatea de management urmăreşte capacitatea întreprinderii de a se adapta la schimbări;

Managementul, ca grup de oameni care conduce un sistem sau subsistem (o instituţie publica, un minister, o întreprindere, un compartiment, un departament, o secţie, etc.) se diferenţiază cel puţin după două criterii şi anume:

- domeniul de activitate în care lucrează managerul;

- nivelul ierarhic din cadrul organizaţiei în care activează.

Este evident că un manager nu face acelaşi lucru cu un altul din alt domeniu de activitate şi nici în acelaşi domeniu, doi manageri nu realizează aceeaşi muncă dacă se situează pe trepte diferite ale piramidei conducerii. Un ministru nu desfăşoară aceeaşi activitate cu un manager al unei companii naţionale, cu un rector sau un director de spital sau un preşedinte de bancă.

Cu cât managerul se situează pe o treaptă ierarhică superioară a piramidei conducerii, cu atât ponderea funcţiilor tehnice, de execuţie scade şi creşte ponderea funcţiilor manageriale.

Ca activitate de conducere a unui grup de persoane, pentru atingerea unui obiectiv comun, managementul presupune şi se bazează pe experienţa şi talentul managerului.

Multă vreme s-a considerat că eficienţa în activitatea managerială este determinată în mod exclusiv de calităţile personale ale acestuia, experienţa combinată cu perspicacitatea, originalitatea, energia, puterea de a convinge pe ceilalţi cu uşurinţă, încrederea în sine.

De aici ideea că managementul este o artă deoarece nu există reţete prestabilite pentru rezolvarea unor situaţii dificile într-o organizaţie, de luare a celor mai potrivite decizii într-un context caracterizat de multe ori de ambiguitate.

Practica ne arata că reuşita managerială este sensibil îmbunătăţită atunci când pe calităţile personale se grefează şi cunoştinţe specifice de management. Evoluţia cunoştinţelor privitoare la management ne arată că acest domeniu a dobândit atributele unei ştiinţe, deoarece ne aflam în faţa unui corp sistematizat de cunoştinţe, metode şi tehnici care, utilizate în activitatea practica, contribuie la creşterea eficienţei activităţii unei organizaţii.

Deci, managementul eficient nu este o arta sau o ştiinţă ci artă şi ştiinţa, deoarece presupune utilizarea abilităţilor şi calităţilor personale pentru a adapta cunoştinţele, metodele, tehnicile specifice la un context determinat.

În cadrul sistemului ştiinţelor economice managementul ca ştiinţă nu este central, dar conţinutul său se dezvoltă prin prelucrarea conceptelor de bază de la alte ştiinţe economice pe care le interpretează într-o manieră proprie şi la rândul său, oferă idei, teorii şi principii care pot fi preluate de alte ştiinţe ale sistemului.

Ca trăsături definitorii pentru manageri specialiştii admit următoarele:

- dubla profesionalizare (cunoştinţe din domeniul de activitate a managerului dar şi cunoştinţe specifice de management);

- creativitatea activităţilor manageriale, deoarece în aproximativ 80% din cazuri managerul se confruntă cu situaţii noi.

Acest lucru este încă un argument în sprijinul ideii că managementul este artă şi ştiinţă , în care cele două aspecte nu se exclud. Atunci când se completează în mod armonios determina evoluţii pozitive la nivelul unei organizaţii.