Managementul Activităților de cercetare-dezvoltare

2.1. Introducerea progresului tehnic si eficienta economica

Raspândirea si aplicarea pe scara tot mai larga a prelucrarii automate a datelor, a comunicatiilor extrem de rapide au facut ca în prezent sa fie posibile salturi foarte mari realizate în perioade scurte de timp în ceea ce priveste dezvoltarea economica în general, si a tehnologiilor, materialelor si produselor în special. Exemplul câtorva tari din Asia de Sud-Est (Singapore, Thailanda, Coreea de Sud, Malayesia etc.) este edificator. De altfel, în lumea de azi se impune tot mai mult redefinirea profesiei de manager de la „supravegherea muncii oamenilor“ la „supravegherea aplicarii cunostintelor“.

Se poate spune ca, începând cu ultimul sfert al secolului XX, politica în domeniul stiintei, al cercetarii stiintifice devine o componenta de importanta deosebita în politica unei tari.

Uzual se admite ca activitatile de cercetare stiintifica se pot clasifica, mai ales în cazul industriilor de proces, în:

– cercetare fundamentala, fara vreo posibilitate imediata de aplicare practica, desfasurata de regula în mediile academice si cel mai des subventionata de stat sau de organizatii regionale, de exemplu prin programele specifice ale UE;

– cercetare de dezvoltare, care vizeaza obtinerea unor rezultate practice într-un timp relativ scurt (ani), desfasurata pe baze comerciale, de obicei de catre organizatii specializate;

– cercetare aplicativa, care vizeaza îmbunatatirea unor produse/tehnologii existente si care poate avea loc chiar în unitatile industriale respective.

În activitatea de materializare în instalatii industriale a unor posibilitati teoretice de realizare a unor produse se parcurg, în timp, mai multe etape prezentate schematic în figura 2.1:

1. Cercetarea stiintifica (CS) reprezinta examinarea posibilitatilor de realizare a transformarilor respective. Rezultatul cercetarii stiintifice îl constituie în acest context un proces tehnologic;

2. Dezvoltarea tehnologica (DT) furnizeaza date pentru proiectare (de exemplu, în industriile de proces, constante cinetice, proprietati fizice, date privind ridicarea la scara etc.);

3. Proiectarea (P) stabileste dimensiunile viitoarei instalatii. Se pune problema oportunitatii realizarii sau nu a instalatiei (cât costa, unde se amplaseaza etc.);

4. Realizarea fizica a instalatiei (RF) se refera la activitatile de constructii-montaj ale primului exemplar de instalatie industriala în care se vor materializa etapele anterioare;

5. Punerea în functiune (PF) este o etapa foarte scurta comparativ cu celelalte, dar foarte importanta, mai ales pentru primul exemplar de instalatie industriala;

6. Atingerea parametrilor proiectati (AP) este o perioada de maximum un an, în care instalatia industriala trebuie sa atinga în functionare starea avuta în vedere la proiectare;

7. Functionarea eficienta din punct de vedere economic (FE).

De fapt, problema eficientei economice, care la modul cel mai general reprezinta raportul dintre rezultatele economice si eforturile economice asociate unei activitati, se pune în timpul fiecarei etape. Pentru aceasta trebuie cunoscute cât mai bine toate cheltuielile si rezultatele care apar.

Referitor la cheltuieliile asociate activitatilor de cercetare-dezvoltare în general, acestea pot fi grupate în trei categorii, astfel:

a) Cheltuielile din etapele de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica incluzând:

- cheltuieli curente:

– directe (materiale, cu forta de munca, cu realizarea unor instalatii de laborator);

– indirecte (achizitionarea de aparatura de cercetare, achizitionarea de reviste, carti de specialitate si a unor sisteme de cautare a informatiilor, administrative);

- cheltuieli de investitii privind realizarea de instalatii pilot care pot fi:

– pentru obtinerea de produse în vederea testarii;

– pentru obtinerea datelor necesare ridicarii la scara (SCALE-UP);

– pentru studierea comportarii materialelor din care va fi construita instalatia (de ex. coroziunea, eroziunea).

b) Cheltuielile la producator.

c) Cheltuielile la utilizator.

De regula, aceste doua ultime categorii de cheltuieli au structuri similare si cuprind:

– cheltuieli de investitii (proiectare si realizare fizica);

– cheltuieli legate de asigurarea cadrului de functionare a instalatiei (integrare în structura existenta, logistica proprie);

– cheltuieli de perfectionare a instalatiei/produsului (cercetare aplicativa).

Totalitatea cheltuielilor legate de introducerea progresului tehnic include deci aceste trei tipuri de cheltuieli:

Referitor la rezultate trebuie mentionat pentru început ca acestea se pot exprima sub forma cantitativa ca beneficii. În anumite cazuri, foarte frecvente în practica industriala, succesul proiectului este conditionat de performate îmbunatatite fata de o eventuala instalatie existenta (de exemplu: îmbunatatirea calitatii, scaderea costului, cresterea productiei, schimbarea sursei de materii prime etc.) care, practic, conduc la sporirea beneficiilor exprimate de exemplu ca profit brut. Toate acestea se pot stabili în urma unei analize economice cantitative.

Pentru exemplificare în continuare este ilustrata aplicarea acestei abordari cantitative prin utilizarea metodei substitutiei în situatia folosirii unei tehnologii noi pentru un produs existent.

Se considera doua stari:

- starea „0“ starea existenta caracterizata de:

– volumul initial al productiei anuale q0;

– pretul initial p0;

– costul unitar initial c0,

ceea ce conduce la o valoare a profitului brut anual P0