Managementul Investițiilor

Capitolul I

1. Rolul investiţiilor în activitatea economică – socială

Cererea pentru produsele unei întreprinderi şi rentabilitatea constituie cei doi factori motivaţionali ai investiţiilor. Trebuie precizat, totuşi, că rolul esenţial revine cererii; tocmai pentru a satisface această cerere, întreprinderile trebuie să-şi diminueze şi capacitatea de producţie.

Investiţiile unei întreprinderi au drept urmare, pe de o parte, faptul că determină alte întreprinderi să producă mai mult, solicitându-le bunuri în acest scop, iar pe de altă parte dezvoltă propriile capacităţi de producţie existente şi, deci, oferta sa de bunuri şi servicii.

Atunci când piaţa internă îşi sporesc dimensiunile, ele exercită o presiune asupra capacităţilor de producţie existente. Mărimile acestor capacităţi sunt, însă, limitate de numărul de uzine şi maşini disponibile. Pentru a răspunde cererii sporite de pe piaţă,sunt necesare noi investiţii, care să antreneze creşterea producţiei, deci să sporească numărul de uzine şi de maşini, să lărgească limitele producţiei. Efectele investiţiilor se amplifică pe lanţul legăturilor dintre diferitele elemente ale sistemului economic, ajungând, în final cauze care determină prin antrenare, cereri pentru cantităţi suplimentare din factorii primari ai producţiei, pentru care este nevoie de noi investiţii, într-o structură nouă ş.a.m.d. Programarea efectelor investiţiilor în cadrul sistemului economic are ca premisă principală unitatea organică a fazelor reproducţiei, respectiv existenţa unor corelaţii tehnice şi economice obiective între producţie, repartiţie, schimb şi consum.

Pe ansamblu, o investiţie iniţială are un efect multiplicator asupra activităţii economice, determină relansarea acestuia, prin declanşarea a o serie de mişcări favorabile. Mai întâi, în ce-i priveşte pe furnizori de echipamente, aceştia îşi sporesc cifra de afaceri, ca şi salariile angajaţilor. Le cresc impozitele faţă de bugetul statului, odată cu profiturile pe care le realizează. Apoi,pentru că salariaţii acestora, eventual în număr mai mare, consumă mai mult, solicită cantităţi mai mari de produse: alimentare, îmbrăcăminte, televizoare, automobile etc., creşterea vânzărilor şi încasărilor la ceste produse presupune sporirea dimensiunilor producţiei lor, a numărului angajaţilor şi a salariului acestora, precum şi a comenzilor pe care aceşti producători le adresează fabricaţilor de utilaje.

De menţionat faptul că, dacă maşinile şi instalaţiile necesare pentru proiectul de investiţii sunt procurate din import, de la producători externi, aceştia îşi sporesc vânzările lor, iar balanţa noastră comercială se încarcă de plăţi; efectele de antrenare ale investiţiei se petrec în principal acolo; în străinătate, noi nu beneficiem de ele decât în mică măsură. Deschiderea economiei spre piaţa externă, lărgirea schimburilor externe diluează, atenuează relansarea economică pentru o ţară care face investiţii şi acţionează utilaje din străinătate, efectele de antrenare având loc, în mare parte, în ţara străină.

În procesul reproducţiei, investiţiile îndeplinesc rolul de pârghie a creşterii economice, în sensul dirijării proceselor de materializare a progresului tehnic, în timp şi spaţiu, în conformitate cu interesele de câştig ale agenţilor economici. Astfel, se asigură perfecţionarea factorilor procesului de producţie şi, pe această bază, acea evoluţie ascendentă a producţiei, a economiei în general.

Fiind un factor de bază al introducerii progresului tehnic, investiţiile se dovedesc a avea un profund caracter novator în cadrul economiei naţionale. Prin proiectele de investiţii se asigură implementarea în practică a soluţiilor oferite de cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, a tehnicii şi tehnologiilor de performanţă pe plan mondial, ceea ce conduce la ridicarea nivelului tehnic al producţiei, la îmbunătăţirea şi diversificarea calităţii produselor şi serviciilor, la creşterea eficienţei economice. Totodată, prin intermediul efectelor de antrenare, investiţiile îţi difuzează şi amplifică influenţa în întreaga structură a economiei naţionale. Ele generează ample efecte în structura şi calitatea factorilor de creştere economică, deoarece au nu atât un efect de adăugare (de noi mijloace de muncă la cele existente), cât mai ales unul de antrenare prin care noile capacităţi determină, în mod continuu, proiectarea şi realizarea altora, dar şi eliminarea celor ce au suferit uzură morală şi care devin incompatibile din punct de vedere economic şi tehnic.

Rolul de suport material, de accelerator şi multiplicator al creşterii economice este pregnant subliniat în studiile economice şi modelele de creştere economică.

Pentru un volum, o structură şi calitate a factorilor primari ai producţiei, volumul şi ritmul investiţiilor sunt o condiţie necesară a creşterii economice, dar în nici un caz o condiţie suficientă. Practic, acest rol se înfăptuieşte atunci prin corelarea politicii de investiţii cu cea vizând cercetarea ştiinţifică, organizarea producţiei, învăţământul, creşterea demografică etc., se creează noi condiţii şi se simulează interacţiunea dintre factorii creşterii economice.

Prin investiţii sporeşte şi se perfecţionează capitalul fix, care, alături de resursele naturale, dar mai mult decât acestea, dau specificul structurii unei economii. Capitalul fix menţine,în general, o anumită structură şi eficienţă a producţiei sociale, pe întreaga sa perioadă de existenţă. În acest context, investiţiile sunt unul dintre cei mai puternici factori care pot contribui la menţinerea unei structuri moderne a producţiei, a tehnologiilor. Orientarea investiţiilor vizează, în acest scop, perfecţionarea structurii economice prin îmbunătăţirea proporţiilor dintre modernizarea fondurilor fixe şi extinderea celor existente, dintre întreprinderile mari şi cele mici, dintre unităţile economice specializat şi cele nespecializate etc. Pornind de la rolul investiţiilor în circuitul economic, caracterizat mai sus, Michel Didier subliniază rolul unic şi central al investiţiilor în procesul creşterii economice: ele acţionează concomitent şi asupra cererii, în raport cu sectoarele furnizoare de resurse,şi asupra ofertei de bunuri şi servicii, pentru sectoarele consumatoare .