Extras din curs
1.1 Definiţii
Cazul, ca modalitate de exemplificare a unor situaţii manageriale,
reprezintă o situaţie concretă, puternic contextualizată, un fenomen, un
proces, o activitate, un individ – manager sau executant, un grup de
persoane, o organizaţie sau orice altceva care poate interesa la un moment
dat, din perspectivă pragmatică.
Studiul de caz reflectă modalitatea în care aspectele teoreticometodologice
ale managementului ştiinţific interacţionează cu aspectele
concrete, pragmatice, ale unui caz concret.
D. B. Bromley1 precizează că studiul de caz poate fi utilizat în
domenii diverse precum: administraţie publică centrală şi locală, anatomie,
antropologie, activităţi sociale, biochimie, consultanţă managerială, juridică
sau financiară, criminologie, inteligenţă artificială, istorie, jurisprudenţă,
management, politică, psihiatrie, studiul personalităţii, studii militare,
sociologie. El atenţionează însă şi asupra pericolului de a utiliza în exces,
atunci când nu este nevoie, termenul de studiu de caz.
O. Nicolescu2 defineşte studiul de caz ca reprezentând o „metodă
activă de învăţământ, bazată pe o implicare intensă a participanţilor la
procesul de pregătire în abordarea şi de regulă, în soluţionarea unei
soluţii-problemă cu scopul aplicării creatoare a cunoştinţelor dobândite
şi a formării şi dezvoltării de aptitudini şi comportamente de management
eficace”.
Teoria şi practica studiului de caz
C. Robson3 consideră că studiul de caz poate fi definit drept „o
strategie de cercetare bine stabilită, focalizată pe un caz concret (care este
interpretat în amănunt, adică prezentând referiri detaliate despre indivizi,
grupuri, organizaţii vizate), cu luarea în considerare a tuturor
particularităţilor sale contextuale. Acesta necesită utilizarea mai multor
metode complementare de culegere, analiză, prelucrare şi stocare a
informaţiilor relevante, atât cantitative cât şi calitative.”
R. K. Yin4 apreciază că studiul de caz defineşte „o strategie de
realizare a unei cercetări, care necesită investigaţii empirice în legătură cu
un fenomen particular contemporan, într-un context de viaţă real şi utilizând
multiple surse de informaţii (interviuri, chestionare, mărturii, dovezi,
documente)”.
1.2 Caracteristicile studiului de caz
Prezentăm în continuare cele mai importante caracteristici pe care
trebuie să le îndeplinească un studiu de caz:
- studiul de caz este o strategie, o abordare, mai degrabă o
metodă, precum observaţia sau interviul;
- studiul de caz presupune realizarea unei cercetări, ceea ce
include şi elemente de evaluare finală;
- cercetarea realizată este necesar să fie empirică în sensul de a
avea încredere în interviuri, chestionare, mărturii, dovezi,
documente studiate în legătură cu fenomenul cercetat;
- studiul de caz este particular, profund specific; el depinde în
mod direct de rezultatele
Preview document
Conținut arhivă zip
- Managementul Organizatiei
- cap 1.pdf
- cap 2.pdf
- cap 3.pdf
- cap 4.pdf
Alții au mai descărcat și
1.Contextul European Este dificil sa se generalizeze managementul în Europa, deoarece în ultima parte a secolului al XX-lea, desi Europa a devenit...
Subiectul diferentelor culturale prezinta importanta atat pentru specialistii in economie mondiala, in afaceri internationale sau in stiinte...
1. Prezentarea ţării Cehia Locatie: Europa Centrală, la sud-est de Germania Coordonate geografice: 49°45’ lat.N, 15°30’ long.E Suprafata:...
Cap.I. Informaţii generale I.1. Prezentare geografică Polonia este situată în nordul Europei centrale între 49o-54o50’ latitudine nordică şi...
Delimitarea conceptului de leadership de cel de management Data fiind complexitatea şi ambiguitatea conceptului de leadership, acesta dă naştere...
Termenul „cultură” provine din antropologie. El a fost utilizat pentru a reprezenta într-un, sens foarte larg, elementele fizice şi spirituale pe...
Europa în general și Uniunea Europeană în special reprezintă un partener important în comerțul internațional, aflându-se pe primul loc din punctul...
1. Noţiuni de management 1.1.Conceptul de management Domeniul managementului s-a cristalizat relativ recent şi s-a asociat, treptat, cu domenii...
Te-ar putea interesa și
Introducere Una dintre caracteristicile definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea în sens general, manifestată pe toate planurile...
CAPITOLUL 1 PREZENTAREA ORGANIZAŢIEI 1.1. Denumirea organizaţiei: S.C. CONPET S.A. Misiunea organizaţiei constă în : 1. Politica de mediu În...
INTRODUCERE Evoluţiile din ultimele decenii ale economiei, în special, şi ale societăţii, în general, ne-au arătat că schimbarea este...
INTRODUCERE Societatea modernă se află într-un permanent proces de schimbare şi dezvoltare.Întreaga lume se schimbă în direcţia obţinerii unor...
INTRODUCERE Integrarea României în structurile Uniunii Europene este strâns legată de creşterea competitivităţii organizaţiilor şi de alinierea...
INTRODUCERE Tema centrală a acestei lucrări o reprezintă stilurile de management care se regăsesc într-o organizație. Mi-am ales această temă,...
Moto „Majoritatea oamenilor culţi îşi vor folosi ştiinţa ca membrii unor organizaţii. De aceea, omul cult va trebui să fie pregătit să trăiască...
I. Elemente introductive în managementul organizaţiei “Management înseamnă sarcini. Managementul este o disciplină. Dar management înseamnă şi...