Managementul Resurselor Umane

CURS 1

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

Resursele umane exprimã specificul managementului ca activitate umanã, astfel cã pe prim plan este pus factorul uman, cu toatã complexitatea si interdependentele cu resursele si mijloacele sistemelor în care sînt integrate.

DEFINIŢIE: Resursele umane reprezintã ansamblul aptitudinile fizice si intelectuale native, învãtate, perfectionate si experienta acumulate în activitatea anterioarã.

Resursele umane sînt considerate ca factorul de productie hotãrîtor, activ si determinant al cãrui rol rezultã din urmãtoarele aspecte:

-Produc si reproduc ceilalti factori de productie:

-resursele naturale,

-capitalul,

-informatiile.

-Asigurã combinarea tuturor factorilor implicati în activitatea economicã si socialã.

-Are un rol hotãrîtor în procesul transformãrii resurselor naturale în bunuri materiale si servicii, fiind factorul de productie care produce valori noi.

-Este singurul factor care are creativitate si inventivitate, are capacitatea de a cunoaste si depãsi limitele.

-Are coerentã si rationalitate necesare desfãsurãrii activitãtilor, cu scopul de a obtine profit, eficientã maximã.

În abordarea problematicii complexe a activitãtii organizatiilor, o semnificatie deosebitã se acordã resurselor umane.

Aceastã importantã se explicã prin faptul cã resursele umane au dovedit un imperativ al practicii, o mai bunã utilizare a factorului uman plasîndu-se printre cãile si resursele majore de crestere a profitabilitãtii organizatiilor.

În cadrul managementului resurselor umane sînt luate în considerare toate aspectele care definesc personalitatea umanã astfel:

-abilitãtile,

-cunostintele,

-aspiratiile,

-trãsãturile de temperament si caracter.

Managementul poate valoriza resursa cea mai pretioasã, unica resursã dotatã cu capacitatea de a-si cunoaste si învinge propriile limite, resursa umanã.

Ansamblul activitãtilor referitoare la asigurarea utilizãrii optime a resurselor umane, în beneficiul organizatiei, al fiecãrui individ si al comunitãtii în general, a fost integrat în conceptul de management al resurselor umane.

Managementul resurselor umane reprezintã un complex de mãsuri concepute interdisciplinar cu privire la:

-recrutarea personalului,

-selectia,

-încadrarea,

-utilizarea prin organizarea ergonomicã a muncii,

-stimularea materialã si moralã, pînã în momentul încetãrii contractului de muncã.

Ansamblul activitãtilor legate de încadrarea cu personal, perfectionarea competentelor si îmbunãtãtirea randamentului în organizatie contine o serie de componente printre care:

-Elaborarea structurilor organizatorice si conceperea sarcinilor corespunzãtoare fiecãrui compartiment si fiecãrui om.

-Planificarea fortei de muncã si a carierei profesionale.

-Recrutarea, selectionarea si promovarea personalului.

-Formarea profesionalã si alte mijloace de perfectionare a competentelor.

-Sistemul de salarizare si politica generalã de remunerare.

În definirea conceptului de resurse umane se începe de la faptul cã acestea reprezintã principalul factor de productie al societãtii comerciale.

Activitãtile de personal sînt afectate puternic de factorii externi care produc un impact asupra organizatiei astfel:

-factorii mediului extern economic,

-sistemul legislativ,

-situatia politicã,

-factorii tehnologici,

-mediul social,

-mediul geografic si cultural.

1.2. ROLUL FUNCTIUNII DE PERSONAL ÎN CONSTITIUREA MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE

Dintre toate functiunile organizatiei functiunea de personal a avut permanent o evolutie spectaculoasã si neîntreruptã datoritã factorilor tehnici, economici si sociologici care au avut si au permanent o influentã deosebitã asupra acesteia.

1.2.1. INFLUENTA FACTORILOR TEHNICI

Cresterea dimensiunilor organizatiilor prin evolutia tehnicilor si tehnologiilor de productie au determinat schimbãri în cadrul acestei functiunii, fapt care a condus la rationalizarea activitãtilor cu scopul cresterii productivitãtii muncii. Toate aceste schimbãri au condus la organizarea stiintificã a muncii, o etapã care schimbat continutul functiunii de personal, pe baza urmãtoarelor principii:

-Principiul separãrii sarcinilor astfel încît persoane distincte sã se ocupe de lucrãrile de conceptie, pregãtire, executie si control.

-Principiul descompunerii operatiilor conform cãruia sarcinile trebuie descompuse în operatii elementare astfel încît un singur executant sã realizeze un numãr mai mic de operatii.

-Principiul analizei miscãrilor operatiile sînt descompuse în miscãri elementare care trebuie executate de cãtre lucrãtori în raport cu sarcinile primite.

-Principiul mãsurãrii timpilor de muncã astfel încît pentru fiecare lucrãtor se stabileste un timp de lucru standard, în functie de care se realizeazã salarizarea lucrãtorilor.

Rezultatul aplicãrii noilor tehnici a necesitat fortã de muncã cu o calificare superioarã, iar influenta noilor tehnologii a dus la polarizarea calificãrilor astfel:

-calificãri de înaltã tehnicitate, care a însemnat mari eforturi pentru formarea si conversia personalului,

-calificãri la nivel redus solicitate de existenta unor activitãti de micã complexitate.

Evolutia calificãrilor a urmat trei directii:

-ridicarea nivelului de calificare,

-lãrgirea calificãrilor,

-dobîndirea de noi calificãri.

Investitiile ridicate asupra unui loc de muncã au marcat evolutia functiunii de personal printr-o folosire cît mai eficientã pentru recuperarea cheltuielilor fãcute. Au avut loc schimbãri fatã de modalitãtile traditionale de lucru, dupã un orar fix. Astfel au fost gãsite noi solutii de organizare a muncii cum sînt:

-lucrul în trei schimburi,

-program variabil în cursul zilei sau sãptãmînii,

-constituirea unor echipe specializate pentru lucrul la sfîrsitul de sãptãmînã, etc.

În concluzie factorii tehnici au contribuit la evolutia functiunii de personal si la constituirea managementului resurselor umane prin:

-organizarea stiintificã a muncii,

-evolutia calificãrilor,

-existenta supraefectivelor de lucrãtori,