Extras din curs
SISTEMUL METODOLOGICO - MANAGERIAL AL ORGANIZAŢIEI
Definiţie. Sistemul metodologico-managerial sau sistemul de metode si tehnici
manageriale poate fi definit ca ansamblul de sisteme, metode si tehnici utilizate în
conceperea si exercitarea funcţiilor si relaţiilor manageriale în cadrul unei organizaţii.
Sistemul metodologico-managerial prezintă, din punct de vedere constructiv si
funcţional, mai multe caracteristici ce-i conferă specificitate si eficacitate. Dintre
acestea fac parte:
1. Un caracter formal pronunţat, care rezidă în faptul că, de regulă,
principalele sale componente sunt complet si explicit definite, fiind formalizate sub
formă de metodologii, instrucţiuni si reguli de aplicare.
2. Pluridisciplinaritatea sistemului metodologico-managerial – pe lângă
sisteme, metode si tehnici manageriale în cadrul său sunt încorporate numeroase
metodologii provenite dintr-un număr mare de stiinţe – economie, drept, informatică,
matematică, statistică, sociologie, psihologie etc.
3. Eterogenitatea pronunţată a componentelor sistemului metodologicomanagerial
4. Caracterul integrator – decurge în primul rând din utilizarea majorităţii
componentelor sale în cadrul celorlalte subsisteme manageriale – decizional,
informaţional si structural-organizatoric.
5. Ritmul accelerat de uzură morală al metodelor si tehnicilor manageriale, în
special în planul modalităţilor de folosire. La baza acestei caracteristici se află
dinamismul din ce în ce mai accentuat al evoluţiilor endogene si exogene organizaţiei.
6. Puternica specificitate organizaţională – cauzele principale ale acestei
caracteristici rezidă în puternica dependenţă a selectării si utilizării instrumentarului
managerial de resursele fiecărei organizaţii si în primul rând de resursa umană si de
cultura organizaţională implicată.
Funcţiile sistemului metodologico-managerial al organizaţiei sunt următoarele:
a) Asigurarea suportului logistic, metodologic pentru exercitarea ansamblului
proceselor si relaţiilor de management si pentru principalele subsisteme prin care
acestea se operaţionalizează.
b) Dezvoltarea potenţialului personalului managerial si de execuţie din
organizaţie si a altor stake-holderi puternic implicaţi în derularea obiectivelor
organizaţiei.
c) Scientizarea activităţilor manageriale – dovada cea mai vizibilă a trecerii la
managementul stiinţific a reprezentat-o apelarea pe scară largă la metode si tehnici de
conducere folosite în mod adecvat.
d) Amplificarea funcţionalităţii si competitivităţii organizaţiei.
Profesionalizarea crescândă a managementului a cuprins toate componentele
sale, între care o poziţie centrală o deţin sistemele, metodele si tehnicile folosite de
manageri în conducerea organizaţiilor. O abordare mai analitică permite reliefarea
principalelor tendinţe nu numai la nivelul managementului de ansamblu al
organizaţiilor, ci si la nivelul principalelor sale subsisteme.
Eficacitatea si eficienţa sistemului metodologico-managerial
Managementul este un factor decisiv în amplificarea eficienţei si eficacităţii
firmei; pentru a-si îndeplini acest rol, acesta trebuie să fie, la rândul său, eficient si
eficace. În ceea ce priveste eficienţa subsistemului metodologic managerial se poate
aprecia sub aspectul eficienţei cuantificabile, respectiv a eficienţei necuantificabile.
Eficienţa cuantificabilă se regăseste în două ipostaze:
a) Eficienţa directă – la nivelul acesteia sunt evidenţiate sintetic rezultatele
directe ale perfecţionărilor metodologice ori ale îmbogăţirii si modernizării
sistemelor, metodelor si tehnicilor de management;
b) Eficienţa indirectă – este dată de rezultatele indirecte, „provocate” de
asemenea perfecţionări ale sistemului metodologic al managementului.
Cumulate, cele două tipuri dau consistenţă eficienţei totale.
De regulă, eforturile implicate în calculul eficienţei se concretizează în:
cheltuieli cu manopera, cheltuieli cu plata consultanţilor manageriali, cheltuieli cu
materiale consumabile, cheltuieli motivaţionale. La rândul lor, efectele apar sub forma
sporurilor de profit, de cifră de afaceri, economiei absolută de posturi de management
si execuţie, reducerilor absolute ale bugetului de timp, economiilor la costurilor totale.
În legătură cu evidenţierea eficienţei necuantificabile , aspectele relevate sunt
următoarele: imprimarea unor caracteristici de ordine, disciplină si rigurozitate
domeniului condus, crearea unor premise favorabile pentru manifestarea spiritului
antreprenorial, manifestarea managementului participativ, valorificarea potenţialului
creativ-inovativ al personalului organizaţiei, generarea unui climat de muncă propice
performanţelor, amplificarea dimensiunii prospective, previzionale, asigurarea unei
pronunţate dimensiuni stiinţifice managementului de ansamblu, facilitarea
reproiectării de ansamblu a managementului.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Metodologii Manageriale.pdf