Resurse Financiare la Nivel European

Partea a-III-a Aspecte privind autonomia financiară a colectivităţilor locale la nivel european

3.1 Consideraţii generale privind finanţarea colectivităţilor locale

„După ce mult timp au fost considerate drept accesorii ale finanţelor statului, finanţele locale au devenit o miză economică şi politică în toate ţările. Creşterea cheltuielilor colectivităţilor locale şi problematica determinării resurselor lor reprezintă la ora actuală o preocupare majoră a tuturor ţărilor. Oricare ar fi gradul de descentralizare al unei ţări, relaţiile financiare dintre stat şi colectivităţile locale sunt multiple si complexe. Ele reflectă caracterul conflictual al aspectelor financiare ale descentralizării ( sau ale regionalizării). Chiar dacă la prima vedere, descentralizarea este însoţită de numeroase avantaje ( ea ia mai bine in considerare nevoile cetăţenilor, satisface mai bine exigenţele democraţiei locale, permite respectarea identităţilor locale, contribuie la îmbunătăţirea eficacităţii acţiunii publice ), trebuie să recunoaştem că dimensiunea sa financiară impune numeroase nuanţări” .

În prezent, colectivităţile locale dispun de surse financiare neadaptate sarcinilor cărora trebuie să le facă faţă, în condiţiile unei conjuncturi de rigoare bugetară şi ale unei presiuni fiscale globale care a atins un nivel considerat excesiv de către contribuabili din toate ţările. De acea, guvernele centrale trebuie să acorde colectivităţilor locale o autonomie şi o responsabilitate financiară mai mare. Problematica referitoare la finanţele publice locale se află în centrul dezbaterilor politice actuale, deoarece toate statele membrele ale Consiliul Europei se confruntă cu problema armonizării a două tendinţe divergente:

- controlul şi reducerea cheltuielilor publice;

- acordarea unei cât mai mari autonomii financiare colectivităţilor locale.

În toate aceste state se caută soluţii de asigurare a unei repartizări cât mai echilibrate a resurselor financiare între diferitele niveluri de organizare administrativă, ţinând cont de rigoarea bugetară care se impune la toate nivelurile administraţiei publice.

Autonomia financiară reprezintă condiţia sine qua non a descentralizării administrative.

Un aspect primar în analiza descentralizării fiscale este reprezentat de echilibrul între competenţele autorităţilor locale şi resursele financiare necesare exercitării acestor competenţe. Însă autonomia financiară acordată colectivităţilor locale poate fi însoţită şi de riscul agravării diferenţelor existente între colectivităţile sărace şi cele bogate din ansamblul teritoriului sau chiar din cadrul aceleiaşi regiuni, care ar putea conduce la situaţia în care colectivităţile locale mai sărace să nu poată să asigure nici un minim de servicii descentralizate , vitale . Pentru aceasta este absolut indispensabil să facem apel la diferite mecanisme precum echilibrarea , care reprezintă un mecanism indispensabil , primordial , care are drept obiectiv redistribuirea bogăţiei , reducerea inegalităţilor între colectivităţile locale.

„O autonomie financiară eficace implică un anumit grad de control al fluxurilor financiare de către colectivităţile locale . Ea se referă la mărirea controlului autorităţilor locale asupra resurselor financiare, fie în termeni de repartizare a cheltuielilor, fie de generare de venituri. Totuşi , existenţa autonomiei financiare nu trebuie să evite apariţia unor riscuri de fractură teritorială.”

Ca urmare, autonomia financiară a colectivităţii locale implică crearea unor sisteme ale finanţelor publice locale eficace, echitabile şi corelate cu necesităţile şi politicile statelor naţionale. Obiectivul oricărui sistem de finanţare a colectivităţilor locale este de a le ajuta să se achite de obligaţiile ce le revin ca puteri publice. Nici un sistem al finanţelor publice locale nu este perfect. De altfel, la nivel local, nici un impozit, nici un sistem de tarifare sau de transferuri financiare nu este perfect. Mai mult decât atât, un sistem care este eficace într-o ţară nu este în mod necesar adaptat şi în altă ţară.

Totuşi, deşi nu există un sistem universal sau ideal de finanţare a colectivităţilor locale, există, cu siguranţă, anumite principii de care responsabilii politici trebuie să ţină cont în deciziile pe care le iau. Aceste principii sunt enunţate în articolul 9 al Cartei Europene a Autonomiei Locale , care prevede următoarele:

- Colectivităţile locale au dreptul, în cadrul politicii economice naţionale, la resurse proprii suficiente de care ele pot dispune în mod liber, în exercitarea competenţelor lor.

- Resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele prevăzut de Constituţie sau de lege.

- Cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să provină din taxele şi impozitele locale pentru care acestea au puterea de a fixa cota de impozitare, în limitele legii.

- Resursele financiare de care dispun colectivităţile locale trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi evolutivă pentru a le permite să urmărească, pe cât posibil, evoluţia reală a cheltuielilor bugetare aflate în competenţa lor.

- Sprijinirea colectivităţilor locale mai sărace din punct de vedere financiar necesită punerea în funcţiune a unor mecanisme de redistribuire financiare sau a unor măsuri echivalente destinate a corecta echitabil efectele repartiţiei ilegale a resurselor potenţiale de finanţare, cât şi a sarcinilor ce le revin. Asemenea mecanisme sau măsuri nu trebuie să reducă libertatea de a opta a colectivităţilor locale în domeniul lor de responsabilitate.

- Colectivităţile locale trebuie să fie consultate asupra modalităţilor de atribuire a resurselor ce le revin prin redistribuire.

- Pe cât posibil, subvenţiile acordate colectivităţilor locale nu trebuie să fie destinate finanţării unor proiecte punctuale. Atribuirea de subvenţii nu trebuie să aducă prejudiciu libertăţii fundamentale a politicii colectivităţilor locale în propriul lor domeniu de competenţă.

În scopul finanţării cheltuielilor de investiţii, colectivităţile locale trebuie să aibă acces, în conformitate cu legea, la piaţa naţională de capitaluri

Autonomia financiară a colectivităţilor locale are o dublă dimensiune:

• Dimensiune juridică, care constă în recunoaşterea unei libere puteri de decizie a autorităţilor locale, putere care nu trebuie să fie împiedicată de un control foarte strict din parte statului;

• Dimensiune materială, care constă în posibilitatea colectivităţilor locale de a-şi asigura acoperirea cheltuielilor prin resurse proprii, fără să fie obligate să apeleze la transferuri din partea statului, pentru a-şi echilibra bugetele.

Aceste condiţii de natură diferită se intercondiţionează reciproc deoarece:

• Pe de o parte, volumul resurselor proprii necesare independenţei materia-le depinde în mare măsură de capacitatea juridică a autorităţilor locale de a impune în mod liber introducerea unor noi impozite şi taxe locale, de a fixa cotele şi baza de impozitare;

• Pe de altă parte, puterea de a decide, de a acorda excepţiile de la plata impozitelor sau de a modifica baza de impozitare în mod liber, influenţează nivelul cheltuielilor pe care colectivitatea le poate suporta.