Citokinele

CITOKINELE

si sistemul complex al comunicatiei intercelulare

Organismul uman este un tot unitar, armonios, alcatuit din diferite sisteme functionale, care se influenzeaza si se controleaza reciproc, printr-un sistem de comunicatii intercelulare, extrem de complex, in vederea mentinerii in limite normale a tuturor functiilor.

SN (sistemul nervos), SE (sistemul endocrine) si SI (sistemul imunitar) se gasesc intr-o permanenta informare reciproca prin intermediul unor neuropeptide cu rol reglator.

Termenul de « CITOKINE » regrupeaza o serie de mediatori, glicoproteine solubile, implicate in efectuarea comunicarii intre celulele din diferite sisteme functionale ale organismului viu. Acest grup complex de « citokine » cuprinde o gama larga de glicoproteine :

- Interleukine ( IL )

- Interferoni (IFN )

- factori hematopoietici de crestere

- factori de necroza tumorala (TNF- tumor necrosis factor; factorul necrozant al tumorilor, produs in principal de macrofagele activate, dar si de multe alte celule, cu un spectru larg de actiuni biologice pe celulele tinta imune dar si pe altele din afara sistemului imunitar)

Termenul de « interleukina » deriva de la faptul ca aceste citokine sunt responsabile de comunicarea dintre limfocite, celule ale sistemului imunitar, iar termenul de « interferoni » provine de la capacitatea acestor citokine de a interfera cu infectia virala a unei celule.

Citokinele pot fi clasificate si tinand cont de sursele celulare ; astfel, limfokinele sunt produse de limfocitele T si B (si nu numai), monokinele sunt citokine secretate de monocite, s.a.m.d.

Numarul citokinelor cunoscute este foarte mare (peste 50 de specii moleculare) si numarul lor creste in continuare ; astfel se cunosc peste 20 de tipuri de interferoni, peste 18 interleukine, s.a.m.d., pentru ca, toti factorii patogeni care actioneaza asupra organismului, vor actiona in acelasi timp si asupra cailor sale de comunicare sau asupra semnalelor care circula prin aceste cai.

Terapia citokinica, devine din ce in ce mai populara, marturie stand numeroasele medicamente biologice pe baza de citokine, aflate in uz sau pe cale de autorizare pentru introducerea pe piata.

INTERLEUKINELE

efectorii conexiunilor neuro - imuno – endocrine

Sunt glicoproteine sau proteine solubile, produse de catre diferite celule imune, avand rol de « hormoni » ai sistemului imun, cu functii multiple ; astfel, ele initiaza, intretin, amplifica sau blocheaza activitatea, cresterea, multiplicarea si functiile celulelor imune, deci sunt adevarati IMUNOMODULATORI si au capacitatea de a intertine un adevarat dialog intre celulele cu rol imunitar.

Interleukinele sunt produse de limfocitele T si B, de macrofage, de celulele endoteliale si de multe alte tipuri de celule. De asemenea, multe celule ale organismului pot deveni tinta actiunii interleukinelor : celule osoase, hepatocite, precursori medulari, s.a.m.d.

Utilizarea limfokinelor in terapeutica depinde de disponibilitatea lor precum si de cantitatea si puritatea lor ; randamentele de obtinere plecand de la limfocitele umane, prin tehnici traditionale, sunt slabe, dar prin inginerie genetica se pot obtine pe scara larga.

In ultimii ani, marile firme chimico–farmaceutice (Smithkline Beecham, Hoffman La Roche, s.a. ) precum si cele specializate in utilizarea ingineriei genetice (Genentech, Biogene, Cetus, s.a.), sunt foarte preocupate pentru a lansa pe piata interleukine recombinate.

Interesul pentru aceste substante este motivat de multiplele aplicatii terapeutice, dintre care cea mai spectaculoasa pare a fi in tratamentul cancerului si a disfunctiilor sistemului imunitar. Desi pana in momentul de fata eficacitatea terapeutica a interleukinelor in cancer nu a fost convingator demonstrata, rolul lor de imunomodulatori este bine fundamentat.

Se estimeaza ca in curand « piata interleukinelor » va rivaliza cu cea a antibioticelor.

Nomenclatura

Uniunea Internationala a Societatii Pentru Imunologie din cadrul OMS a acordat interleukinelor un statut de nomenclatura oficiala si anume prescurtarea « IL » asociata cu un numar (de la 1 la 18), pentru a diferentia cele aprox. 18 molecule evidentiate cu statut de interleukine. Denumirile anterioare introducerii acestei nomenclaturi oficiale erau extrem de diferite pentru aceiasi interleukina.

Principalele caracteristici ale interleukinelor sunt :

- au greutate moleculara mica (sub 80 KD ) ;

- moleculele sunt glicozilate ;

- pot actiona autocrin, endocrin sau paracrin ;

- interactioneaza cu receptori de mare afinitate existenti pe diferite celule.

Toate interleukinele formeaza o adevarata retea biologica de transmitere a unor semnale prin care se controleaza activitatea celulelor sistemului imunitar dar si a altor celule care nu apartin acestui sistem.

Interleukinele pot interveni si in declansarea sau mentinerea unor stari patologice, ca de pilda in procesele inflamatorii acute sau cronice, in procesele neoplazice.

Interleukinele pot actiona sinergic sau antagonic, stimulandu-se sau inhibandu-se reciproc, aflandu-se in relatii specifice cu alti factori, cum ar fi : interferonii, factorii hematopoietici de crestere sau alte biomolecule ; cunoasterea acestor interactiuni, va permite pe viitor, intelegerea mai buna a modificarilor comportamentale care acompaniaza starile infectioase si a mecanismelor de control ale functiilor imunitare prin raspunsul variat al organismului la diferite tipuri de stres.

Studiata, investigata sub aspectul implicatiilor in patologia umana a fost Interleukina 2 ( IL-2) ; exista destule argumente care evidentiaza o productie anormala de IL-2 in etiologiile unor maladii : artrita reumatoida, hepatita cronica reactiva, lupus eritematos diseminat, scleroza multipla, diabetul juvenil, s.a. O crestere a concentratiei serice de IL-2 este si un marker asociat declansarii reactiei de respingere in transplantele alogenice (care apartine aceleasi specii, car cu genotipuri diferite). In unele cazuri ar putea fi favorabila blocarea actiunii IL-2 prin anticorpi anti- IL-2.