Metoda Experimentală - Introducere

1. Definirea metodei experimentale

Cercetarea experimentală este o abordare ştiinţifică a realităţii cu scopul stabilirii unei relaţii de tip cauză-efect între două fenomene observabile şi măsurabile. Cercetătorul îşi propune să stabilească această relaţie păstrând unele condiţii nemodificate, controlate şi variind altele, in funcţie de ipotezele formulate. Datorită rigurozităţii sale, experimentul este considerat prototipul metodelor de cercetare ştiinţifică (Deaux şi Wrightsman, 1988; Christensen, 2001). Experimentul este, aşadar, o metodă de cercetare ştiinţifică a relaţiilor dintre diverse fenomene într-un cadru strict controlat, bazată pe modificarea unor factori şi menţinerea constantă a altora.

Cea mai importantă caracteristică a experimentării este aceea de a fi o metodă predictivă. Prin aceasta, cercetătorul poate indica cu siguranţă că, în anumite condiţii, un anume fenomen se va întâmpla cu regularitate. Pentru atingerea acestui scop, este necesar ca predicţia respectivă să fie testabilă, adică să existe posibilitatea practică de manipulare a condiţiilor de derulare a fenomenelor studiate şi de observare a lor (Myers şi Hensen, 1997).

În esenţă, experimentul psihologic presupune măsurarea comportamentului uman în cel puţin două situaţii în care s-au montat condiţii diferite de manifestare. Schimbarea comportamentală observată, aşadar diferenţa dintre cele două măsurări, stă la baza confirmării sau infirmării ipotezelor formulate. Noţiunile de „variabilă” şi „plan experimental”, ca şi distincţia experiment – cvasi-experiment, sunt fundamentale în acest tip de cercetare.

2. Variabilele experimentale

În psihologie, prin termenul variabilă se desemnează o anumită proprietate (caracteristică fizică sau socială) măsurabilă a unui obiect sau fenomen care poate lua două sau mai multe valori situate de-a lungul unui continuum psihologic (McBurney, 1994, Frankfort-Nachmias şi Nachmias, 1996, Nation, 1997). În general, trei tipuri de variabile sunt invocate în cercetarea ştiinţifică: independente, dependente şi de control.

2.1. Variabile independente

Variabila independentă este un factor experimental considerat responsabil de variaţiile unui comportament şi care este manipulat de experimentator. Manipularea variabilei independente permite să se studieze impactul acesteia asupra unor comportamente ale subiecţilor. În practica cercetării, se vorbeşte de nivel al variabilei, adică valoarea pe care experimentatorul o dă acestei variabile. După Myers şi Hensen (1997), variabilele independente sunt de trei categorii: de mediu, de sarcină şi de personalitate. Variabilele de mediu se referă la aspecte ale mediului fizic care sunt modificate de cercetător în cadrul experimentului. De exemplu, iluminarea (puternică, medie, slabă), zgomotul (intens, redus), temperatura camerei (ridicată, medie, scăzută) etc. sunt variabile de mediu. Variabilele de sarcină sunt cele care corespund unor variaţii ale sarcinilor experimentale. De exemplu, se poate varia complexitatea sarcinii (simplă, complexă), nivelul înţelegerii (silabe cu sens, silabe fără sens), prezentarea materialului (auditiv, vizual) etc. Variabilele de personalitate sunt cele referitoare la vârstă, trăsături de personalitate, gen biologic, apartenenţă socială, etnică, religioasă etc. Acest tip de variabilă este specifică studiilor cvasi-experimentale. Practic, cercetătorul nu manipulează variabila, ci selectează anumite valori ale acesteia care vor utilizate în cercetare. În strânsă legătură cu variabilele independente se află noţiunea de condiţie experimentală. Condiţia experimentală este modul particular în care este tratat un grup de subiecţi.

2.2. Variabile dependente

Variabilă dependentă este rezultatul manipulării variabilei independente. Din perspectiva relaţiei stimul-răspuns, variabila independentă ar fi stimulul, iar cea dependentă răspunsul (Nation, 1997). Ea este ceea ce de fapt observă şi măsoară cercetătorul şi exprimă, în mod matematic, comportamentele subiecţilor. După Nation (1997), există mai multe tipuri de variabile dependente: comportamentale, cognitive şi biologice. Variabilele dependente biologice se referă la măsurări obţinute prin înregistrări fiziologice cu privire la morfologia sau fiziologia organismului. Pot fi date referitoare la presiunea sanguină, undele cerebrale, ritmul cardiac, rezistenţa galvanică a pielii, temperatura corpului etc. Variabilele dependente comportamentale sunt observabile empiric şi direct măsurabile. Ele se referă la cele mai variate comportamente ale subiecţilor, cum ar fi viteza de reacţie la anumiţi stimuli, recunoaşterea unor semne sau silabe, aprecierea unor distanţe etc. Prin colectarea acestor răspunsuri, experimentatorul poate stabili o legătură directă între manipularea experimentală şi manifestarea unui comportament. Variabilele dependente cognitive au în vedere manifestări ale subiectului care pot fi doar indirect măsurate, cum ar fi cele legate de gândire, rezolvare de probleme, raţionament etc. Prin măsurarea acestor variabile se pot infera explicaţii privitoare la procesele cognitive neobservabile în mod direct.

2.3. Variabile de control

În cercetarea experimentală, se utilizează termenul de variabilă de control pentru a desemna variabila al cărei efect vrem să-l controlăm sau să-l eliminăm (Punch, 1998). Se verifică astfel certitudinea relaţiei dintre variabila independentă şi cea dependentă, altfel spus, efectul obţinut să nu fie explicat prin prezenţa altei variabile decât cea independentă (Frankfort-Nachmias şi Nachmias, 1996). Practic, dacă influenţa altor variabile este controlată sau eliminată, iar valoarea variabilei dependente se menţine, atunci relaţia cauză-efect (variabilă independentă-variabilă dependentă) este una adevărată. În general, ne propunem să controlăm acele variabile pentru care există suspiciunea că ar influenţa rezultatele cercetării.

Variabilele pot fi clasificate şi după alte criterii. O distincţie se face între variabilele discrete şi cele continui (Christensen, 2001). Variabilele discrete se prezintă în unităţi sau categorii. De exemplu, sexul, numărul de copii din familie, prezenţa sau absenţa unui stimul etc. Variabilele continui sunt cele ale căror valori se exprimă de-a lungului unui continuum, de numere întregi şi fracţionate, teoretic fără posibilitatea stopării fracţionării. De exemplu, putem măsura timpul de latenţă în secunde, dar aparate mai perfecţionate pot măsura în zecimi de secundă, sutimi, miimi etc. Practic, nu există decât o limitare a percepţiei şi a aparatelor noastre.