Psihologia creativității

PROLEGOMENE

1. Studiul creativitatii -factori si conditii ce îl impun

Studiile sistematice asupra creativitatii au ca data de început acceptata de specialisti anul 1950 (Welsh G.S., 1973, p.231; Puccio G.J., 1989, p. 13), când J.P. Guilford, în calitate de presedinte al Asociatiei Americane de Psihologie, elaboreaza declaratia inaugurala intitulata "Creativity", în care atragea atentia asupra neglijarii acestui subiect de catre psihologi si a saraciei studiilor într-o arie fundamentala a comportamentului uman cu atât de largi implicatii economice si sociale (Guilford J.P., 1950).

În deceniile 6, 7 si 8 ale secolului XX se înregistreaza "o explozie" de studii si cercetari, articole si carti despre creativitate, în 1963, S.A. Golan semnaleaza marea diversitate a motivelor, intereselor, atitudinilor si a abordarilor caracteristice cercetarilor în domeniul creativitatii si pentru o rapida orientare în domeniu, el propune clasificarea lor în patru categorii de baza: studii cu privire la produs, proces, masurare si personalitate creatoare.

Pe aceeasi dimensiune teoretica, în 1970, Marie Dellas si Eugene L. Baier sugereaza clasificarea literaturii despre creativitate tot în patru orientari largi, care au ca subiect:

a) produsul; b) procesul; c) personalitatea creatoare; d) factorii de mediu care initiaza si dezvolta creativitatea.

Aceste clasificari sunt aprofundate de G. Welsh, care, alaturi de factorii facilitatori ai creativitatii, contureaza si importanta locului (mediului) în stimularea si manifestarea creativitatii. De altfel, rolul mediului în manifestarea creativitatii, denumit de cercetatorii americani "Press", nu se reduce numai la factori externi si interni ce faciliteaza sau inhiba creativitatea. Acest aspect antreneaza, dupa parerea noastra, valentele bio-psiho-socio-culturale ale mediului în care individul îsi angajeaza si creeaza propriul parcurs existential.

Cresterea rapida a interesului si a volumului de cercetari cu privire la creativitate a condus specialistii la considerarea factorilor care au impus sau impun investigatiile în domeniu.

În 1989, G. Puccio publica o lista în care selecteaza 11 factori -ratiuni ce conduc la abordarea creativitatii. Acestia sunt:

1. dezvoltarea potentialului uman în jurul Q.I. (studiile dedicate acestui termen au indicat ca inteligenta este distincta de creativitate);

2. cresterea competitiei în afaceri si industrie;

3. utilizarea eficienta a resurselor umane; ~

4. descoperirea a noi si performante solutii de rezolvare a problemelor;

5. dezvoltarea societatii;

6. constituirea unei noi discipline;

7. dezvoltarea cunoasterii, îmbogatirea cunostintelor;

8. fenomenul uman natural,aspect important al societatii omenesti;

9. cresterea interesului în problema;

10. contributii la eficientizarea relatiei de conducere;

11. intensificarea proceselor de învatare.

Cele 11 ratiuni contureaza, în conceptia autorului mentionat, tot atâtia factori motivationali ce impulsioneaza si sustin cercetarile în domeniul creativitatii.

Într-un studiu finalizat în 1988 (Stoica Ana, Caluschi Mariana, 1988, p.9-18), noi clasificam ratiunile ce impun studiul creativitatii în ratiuni sociale si ratiuni individuale, între ratiunile sociale delimitam factori de ordin general, larg umanitari, între care includeam explozia cunostintelor tehnico-stiintifice, asaltul informatiilor, aparitia unor meserii si disparitia altora, crizele planetare si creativitatea ca datorie patriotica si de serviciu etc. între ratiunile de ordin individual includeam: trebuinta de auto realizare, cresterea capacitatii de adaptare si integrare sociala, întarirea mecanismului de aparare împotriva stress-ului, anxietatilor de tot felul, optimizarea umana prin satisfactiile oferite