Sociologia educației, ramură a științei sociologice

1. OBIECT DE STUDIU

Sociologia educaţiei este o disciplină destul de nouă ce se prezintă ca un domeniu legitim de investigare ştiinţifică.

Sociologul belgian Henri JANNE defineşte sociologia educaţiei drept ,,studiul instituţiilor şi al raporturilor sociale în relaţie cu educaţia".

Alţi sociologi (R. Merton, S. Bloom şi N. Rogoff) afirmă că „sociologia educaţiei urmăreşte să determine natura mediului social şi psihologic constituit prin şcoală să măsoare influenţa pe care o exercită acest mediu asupra elevilor pe tot parcursul formării lor ... Ea comportă, de asemenea, studiul sistematic al presiunilor externe care acţionează asupra şcolii şi care îşi are sursa fie în exigenţele şi problemele diferitelor profesiuni, fie în cerinţele noi ale societăţii".

Un punct de vedere diferit cu privire la obiectul sociologiei educaţiei a fost exprimat de Rene Hubert. Pentru el, „sociologia educaţională" este „studiul comparativ al condiţiilor de funcţionare a diferitelor sisteme şcolare, a modului în care acestea se adaptează la circumstanţele generale ale mediului social şi contribuie la menţinerea sau, dimpotrivă, transformarea lor".

Există o tradiţie iniţiată de neokantieni (Paul NATORP) în forma pedagogiei sociale sau sociologice şi mai ales Emile DURKHEIM (care a scris o lucrare specială de sociologia educaţiei şi a desfăşurat analize sociologice ale sistemului francey de învăţământ, 1922) sau şcoala sociologică de la Bucureşti condusă de Dimitrie GUSTI. Cu toate acestea, sociologia educaţiei era, la jumătatea secolului trecut, o ramură încă slab dezvoltată a sociologiei atrăgând prea puţin interesul sociologilor. Începând cu sfârşitul deceniului al şaselea şi mai ales în următorul, analizele sociale ale educaţiei se intesifică şi se diversifică, sociologia educaţiei îşi dobândeşte statutul de legitimitate academică prin instituirea de cursuri şi catedre universitare, prin apariţia unor colecţii de studii şi manuale, astfel încât, în prezent se consideră a fi una din ramurile dezvoltate ale sociologiei.

În definirea şi stabilirea obiectului sociologiei educaţiei este important, după părerea lui Sylvain de Coster, să evităm trei tentaţii:

a) să nu facem pedagogie comparată în loc de sociologia educaţiei;

b) să nu facem o pedagogie sau sociologie limitată la eficienţa instrucţiei şcolare;

c) să nu ne limităm la caracterul particular al educaţiei şi la analiza unui singur sistem de educaţie şi învăţământ: „Ştiinţa trebuie să abordeze şi în domeniul sociologiei educaţiei date generale şi să se ridice astfel deasupra caracterului particular" (De Coster).

Dacă sociologia se ocupă de studiul societăţii globale, a instituţiilor, a proceselor sociale şi a raporturilor dintre ele, ramura sociologiei educaţiei studiază numai unul dintre fenomenele sociale, dar în raport cu toate celelalte. Ea raportează educaţia (învăţământul) la economic, politic, cultural, identifică şi ierarhizează „cererea de educaţie" pe domenii şi sectoare de activitate, cercetează consecinţele schimbărilor sociale asupra educaţiei şi vizează soluţii pentru ameliorarea activităţii instructiv-educative.

Domenii de interes prioritar ale sociologiei educaţiei

1. analiza raporturilor dintre sistemul de învăţământ ca sistem al profesionalizării forţei de muncă şi procesele de mobilitate şi stratificare socială

2. identificarea factorilor care influenţează cererea individului de educaţie şi capacitatea structurală şi funcţională a sistemului de învăţământ de a o întâmpina

3. contribuţia educaţiei la dobândirea personală a unui anumit status social-economic

4. analiza rolului educaţiei în distribuţia inegalităţilor sociale şi în realizarea oportunităţilor sociale şi profesionale

5. analiza implicării educaţiei în procesele de reproducţie socială şi culturală

6. identificarea şi caracterizarea raporturilor dintre structura socială, codurile transmisiei culturale şi formarea conştiinţei individuale şi sociale

7. analiza modului de intervenţie a factorilor sociali şi a structurilor sociale în selecţia şi transmiterea cunoaşterii educaţionale (sau a conţinutului învăţământului)

8. caracterizarea etnografică a actelor şi semnificaţiilor sociale vehiculate în interacţiunile şi relaţiile şcolare

9. analiza modelelor şi practicilor de şcolarizare

10. identifiarea şi analiza raporturilor dintre sistemul de învăţământ şi alte componente ale sistemului social.