Tehnici de intervenție

CURSUL 2

IMPORTANTA TEORIEI IN PRACTICA ASISTENTEI SOCIALE

Asistenta sociala are meritul ca si-a adecvat nu doar la modul declarativ metodologia scopurilor teoretice si practice pe care le are in vedere, construind pe baza practicii modele teoretice viabile care au reusit sa invinga eticheta de “empirism” pe care ar fi putut sa o primeasca. In acest sens, se afirma: “cei care nu apreciaza indeajuns analiza si rigoarea intelectuala submineaza credibilitatea profesiunii noastre; sa te repezi sa faci pur si simplu ceva poate insemna mai degraba nevoia de a fi folositor, opusa incercarii de a intelege sensul experientei de viata a altuia. Ceea ce trebuie sa recunoastem si sa ne felicitam pentru asta, este ca, spre deosebire de alte profesii (…) suntem in avangarda domeniului, incercand sa legam intre ele teoria si practica” (Vernon si al., 1990, apud Coulshed,1993)

Conform unui alt autor “Practica asistentiala a facut apel la instrumentele cercetarii stiintifice pentru a depasi perceptiile comune si pentru a accede la o cunoastere specializata a campului social” (Bocancea, 2005,p.28)

Nu am facut apel la aceste doua afirmatii in mod intamplator, cu pentru ca ele contin doua dintre elementele definitorii pentru acest domeniu, pe care dorim sa le accentuam in acest context. Este vorba de statutul incontestabil de stiinta al activitatii de asistenta sociala, a faptului ca in prezent i se recunoaste, in sfarsit, si acestui domeniu o “demnitate stiintifica in arealul disciplinelor socio-umane”(ibidem, p.31), dar, in acelasi timp, de ceea ce isi propune ea ca obiectiv fundamental: schimbarea. Conexiunea dintre aceste doua dimensiuni se regaseste intr-una dintre ideile cu valoare de cerinta, apartinand lui George Neamtu : “Profesionistul schimbarii in asistenta sociala trebuie sa se supuna principiului competentei profesionale si sa posede un sistem complex de cunostinte, valori si deprinderi/abilitati.”

Importanta sistemului de valori, precum si a abilitatilor specifice conditionante pentru reusita in aceasta munca au fost deja afirmate. Ramane sa ne concentram asupra necesitatii existentei unei baze metodologice bine consolidate, diverse si permanent actualizate, care sa permita practicianului sa abordeze cu succes orice tip de caz.

Metodologia nu reprezinta, asa cum s-ar putea considera in mod eronat doar “o colectie de metode si tehnici (…), un inventar de tehnici”(De Robertis, 1995, p.79 apud Neamtu si al, 2003, p.281). “Metoda este un mijloc, si nu o finalitate in sine; este un instrument pentru atingerea unor obiective prealabil definite; ea este subordonata valorilor si finalitatilor postulate in teorie.” (ibidem).

Alegerea unei anumite metode de invetigare si interventie presupune in mod obligatoriu raportarea la o teorie de referinta, care va ghida intregul demers de cercetare si actiune.

Ca orice domeniu stiintific, si cel al asistentei sociale, si-a construit si consolidat propria metodologie, facand apel la doua instrumente de elaborare (dupa Hurubean, 2003):

- sistematizarea experientei practice de lucru cu clientii (au fost valorificate acele scheme de lucru care au avut rezultate pozitive in mod repetat);

- asimilarea achizitiilor teoretico-metodologice din stiintele socio-umane.

Rezulta ca putem vorbi despre doua laturi distincte ale demersului de constructie a metodologiei, aflate in relatie de complementaritate: una pragmatica, iar la polul opus, una stiintifica. Produsul final va trebui sa dovedeasca faptul ca include deopotriva o dimensiune teoretica, una normativa, dar si una de sinteza intre teoretic si empiric.(Bocancea, 2005, p.35).

In acest context, metodologia asistentei sociale poate fi inteleasa ca fiind “domeniul de reflectie preocupat de manierele de actiune, de principiile si procedeele utilizate in practica asistentiala. Metodologia ne permite sa intelegem care este logica care guverneaza cunoasterea si actiunea asistentiala (…), procesul de investigare a problemelor sociale, precum si strategii de interventie in vederea solutionarii acestora.” (Neamtu, 2003, p.281).

Din perspectiva oferita de literatura americana, metodologia este privita mai putin ca un complex de teorii si principii care guverneaza modalitatile de interventie, si mai mult ca o colectie de metode si tehnici care au un grad ridicat de relevanta practica.

Dincolo de statutul de domeniu academic pe care acest “arsenal metodologic” il confera activitatii de asistenta sociala, rolul acesteia se rezida si in caracterul suportiv pe care existenta acestui ansamblu de teorii, dar si de modele practice verficate il construiesc pentru practician. Starea de confort pe care o asigura ideea ca exista niste regularitati in modelele umane de comportament sau in functionarea sistemelor, confera practicienilor siguranta existentei a cel putin un punct de suport in munca lor, oferindu-le o baza de incredere si competenta. Oportunitatea de a alege in mod deliberat si pe baza unei analize constiente a unui anumit model de cercetare si interventie, ajuta practicianul sa depaseasca eventualele momente in care s-ar putea simti coplesit de problemele cu care se confrunta si ar putea reactiona in panica, sau la intamplare.

Ceea ce ramane insa invariant, indiferent de bogatia “arsenalului” metodologic este faptul ca individul uman trebuie sa ramana centrul preocuparilor acestui domeniu, acel “raison d’etre al actiunii noastre” (Coulshed, 1993, p.6).