Politici publice și guvernanță europeană

MODULUL 1 : ORIENTĂRI ACTUALE ÎN GUVERNAREA UE

Scopul modulului: familiarizarea masteranzilor cu noţiunile de bază ale studierii noilor abordări procesului de guvernare la nivelul UE

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, masteranzii trebuie să:

- Să definească conceptele de guvernare şi guvernanţă

- Să definească conceptul de politică publică

- Să caracterizeze elementele evolutive ale sistemelor de guvernare

- Să poată face distincţia între diferitele forme structurale asociate guvernării

1.1.Conceptul de guvernare. Definiţii. Interpretări.

Termenul de guvernare provine din grecescul kubernân- care se traduce prin a conduce o navă. Analogia cu navigaţia s-a menţinut în latina medievală (gubernance) şi chiar în limbile moderne. În prezent, noţiunea de guvernare are cel puţin două semnificaţii: 1) guvernarea ca instituţie-atunci când este folosit în sens strict şi 2) guvernarea ca proces-în cazul în care este utilizat în sens larg.

Guvernarea ca proces

Guvernarea este un termen abstract care se referă la metode, domenii, scopuri şi grad de control al societăţii de căre stat. Termenul considerat echivalent de către o serie de autori este governmentability. Acest termen este o expresie originală, formulată de filozoful francez Michel Foucault, obţinută prin combinarea termenului de government (guvernare) cu cel de rationality (raţionalitate.) Guvernarea, în acest sens se referă la conducerea sau la activităţile destinate ghidării modului în care sunt conduşi oameni. Conducerea este interpretată din perspectiva direcţionarii şi lidershipului. Se referă, de asemenea, la conducerea proprie-autoconducerea, în care sensul de autoguvernare este acela de ghidare, de orientare a forţelor. Raţionalitatea, formă a gândirii sistematice şi clare despre cum trebuie făcute lucrurile sugerează că înainte ca ceva sau cineva să poată fi controlat sau manageriat trebuie mai întâi să fie definit. De aceea, statele trebuie să-şi proiecteze sisteme pentru definirea categoriilor de populaţie, care să ofere posibilitatea vizibilităţii şi cunoaşterii acestora Sistemele de acest tip trebuie să includă pe lângă mecanismele de management şi administare (procese de muncă, proceduri şi reguli) şi căile de clasificare a indivizilor sau grupurilor ( pe baza veniturilor, profesiilor, etniilor) care să permită identificarea, clasificarea, controlul acestora. ( Foucault, M, 1979, Governmentability: Ideology and Consciousness, 5-21)

Analiza rolului guvernării vis-a-vis de societatea civilă variază în funcţie de abordarea filozofică a autorilor acestor analize.

Dezvoltarea statului birocratic a fost acompaniată de apariţia a două mari teorii ale statului: (1) teoria mecanicistă şi (2) teoria organică.

În teoria mecanicistă, guvernarea este o activitate necesară pentru menţinerea ordinii în societate. Guvernarea este un mecanism şi un scop, statul este expresia legii, iar legea este ilustrarea perfectă a raţionalităţii. Fără o ierarhie puternică impusă de către stat, interesele individuale pot deveni dominante în defavoare interesului general. Se impune, deci, conservarea status quo-ului în care lipsa de obedienţă civică este considerată ca ilegitimă.

Michel Foucault este, la sfârşitul anilor 70, unul dintre criticii marcanţi ai acestei abordări. Acesta a denunţat presiunile exercitate de către stat prin intermediul normelor sociale impuse asupra cetăţenilor. Criticile au fost direcţionate spre guvernarea ca proces (si nu spre guvernul ca instituţie), respectiv asupra căilor prin care societatea era condusă.

Teoria organică a statului consideră guvernarea ca o cale de ghidarea a societăţii spre o ordine mai bună. Guvernarea este interpretată ca un proces care conduce societatea în direcţia realizării unor condiţii sociale mai bune aşa după cum creierul coordonează un întreg organism.

Creşterea cheltuielilor publice în serviciile publice şi infrastructură, în perioada dintre marea criză economică şi cel de-al doilea război mondial, a avut ca efect dezvoltarea unui nou tip de relaţii între stat şi cetăţeni, un nou tip de guvernare. A crescut rolul legitim al statului ca organizaţie de redistribuire a Produsului Intern Brut, dar în acelaşi timp puterea a fost transferată spre grupuri de specialişti în politici pentru a rezolva problemele a căror grad de complexitate era în creştere. Altfel spus, are loc o reconfigurare a guvernării în care dimensiunea tehnică câştigă teren în detrimentul celei tradiţionale(în care responsabilii politicilor sunt politicieni aleşi).