Cuprins
- 4.1. Studiul pieţei turismului rural a Republicii Moldova. Direcţii de valorificare a patrimoniului turistic rural al Republicii Moldova
- 4.2. Satul turistic şi importanţa acestuia în localizarea produsului turistic rural
- 4.3. Criteriile de omologare a satelor turistice
- 4.3.1. Criteriul valorii etnografice
- 4.3.2. Criteriul valorii turistice
- 4.3.3. Criteriul existenţei şi calităţii structurilor de primire rurale
- 4.3.4. Criteriul calităţii ecologice
- 4.3.5. Criteriul dotării tehnico-edilitare
- 4.3.6. Criteriul accesibilităţii
- 4.3.7. Criteriul poziţiei geografice
- 4.4. Tipologia satelor turistice
- 4.4.1. Sate turistice etnografico-folclorice
- 4.4.2. Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală
- 4.4.3. Sate turistice climaterice şi peisagistice
- 4.4.4. Sate turistice viti-pomicole
Extras din curs
4.1. Studiul pieţei turismului rural a Republicii Moldova. Direcţii de valorificare a patrimoniului turistic rural al Republicii Moldova
Elementul decisiv, pe plan ştiinţific şi decizional, îl constituie definirea unei concepţii ferme, practice privind valorificarea patrimoniului turistic rural şi obiectivele dezvoltării viabile a pieţei turismului rural în Republica Moldova într-o perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată.
În etapa actuală, obiectivele generale ale dezvoltării turismului rural al Republicii Moldova se pot contura astfel:
- Perfecţionarea cadrului organizatoric şi legislativ necesar dezvoltării unui turism rural competitiv;
- Creşterea competitivităţii ofertei turistice rurale prin valorificarea potenţialului turistic din mediul rural, modernizarea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale caracteristice acestuia;
- Asigurarea condiţiilor pentru practicarea turismului rural de către diverse categorii ale populaţiei;
- Dezvoltarea laturii sociale a turismului rural;
- Diversificarea şi creşterea calităţii serviciilor turistice rurale;
- Perfecţionarea pregătirii profesionale a forţei de muncă antrenată în turismul rural;
- Schimbarea imaginii Republicii Moldova în Europa şi în lume, ca destinaţie turistică rurală unică;
- Comercializarea produselor turistice ale Republicii Moldova pe piaţa internaţională ş.a.m.d.
În calitate de principii de bază ale unei asemenea strategii pot fi avute în vedere: pluralitatea formelor de proprietate, autonomia agenţilor economici şi integrarea turismului rural în fluxul turistic mondial. În scopul realizării obiectivelor propuse este necesară însă aplicarea pe scară largă a cadrului legislativ în materie, precum şi adoptarea unor reglementări juridice, specifice turismului rural.
Procesul de lansare a turismului rural implică inventarierea şi coordonarea tuturor premiselor în cadrul unor strategii de dezvoltare realiste şi raţional integrate în programele de reformă ale societăţii moldoveneşti. Într-o asemenea inventariere şi coordonare trebuie ca, pe lângă obiectivele amintite anterior, să se ia în calcul şi toţi factorii favorizanţi şi defavorizanţi, pentru a se asigura în acest fel conturarea cadrului real de dezvoltare a activităţilor turistice din mediul rural al Republicii Moldova.
Analiza patrimoniului turistic rural a evidenţiat că în Republica Moldova factorii favorizanţi sunt numeroşi şi variaţi comparativ cu unele ţări concurente. Redăm în continuare câteva avantaje ale dezvoltării turismului rural în Republica Moldova:
- Peisaje frumoase, bogate şi variate;
- Fond cultural-istoric cu multe valenţe de inedit (toltrele Prutului şi Nistrului, schituri rupestre, cetăţi dacice, biserici de lemn unicate etc.);
- Ospitalitatea şi tradiţiile poporului nostru;
- Factorii naturali de cură (ape minerale şi termale, nămoluri şi gaze terapeutice, topoclimat şi microclimat etc.);
- Flora şi fauna atractive.
Factorii defavorizanţi sunt şi ei destul de numeroşi şi îşi pun amprenta asupra dezvoltării turismului rural în Republica Moldova. Dintre deficienţele dezvoltării turismului rural menţionăm:
- Gradul redus de conştientizare de către populaţia rurală şi autorităţile din teritoriu a necesităţii dezvoltării turismului rural şi a avantajelor acestuia pentru relansarea economică;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Localitatilor Turistice Rurale si Directii de Valorificare ale Acestora.doc