Gestiunea bancară a riscului de credit

Capitolul I - RISCUL DE CREDIT

1.1.Creditul – Definitie. Importanţa economică a creditului

Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi curente. Fondurile disponibile, constând în economii pentru diferite perioade de timp, precum şi fondurile strânse prin vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, pot fi folosite pentru acordarea de împrumuturi întreprinderilor de stat şi particulare.

Creditul este orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.

IMPORTANŢA ECONOMICĂ A CREDITULUI

În economia de piaţă, creditul are un rol deosebit. Creditul este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social. Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productivă a capitalului şi asigură un volum mare de produse. Creditul a apărut pe baza dezvoltării producţiei de mărfuri, corelat cu dezvoltarea schimbului (vânzare pe credit).

Sub aspect economic, creditul reprezintă operaţiunea prin care o persoană fizică sau juridică (debitor) obţine fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sau juridică (creditor), asumându-şi obligaţia să le restituie sau să le plătească la termen/scadenţă. Creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţii agenţi economici, proces căruia moneda lichidă nu-i putea face faţă.

In acest context, un rol deosebit de important îl deţin băncile. In conformitate cu legea 58/2006 şi modificărilor ulterioare, banca "este persoana juridică autorizată să desfasoare in principal, activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi cont propriu".

Cu toate că activitatea băncilor comerciale a devenit foarte complexă, totuşi esenţa acesteia este mijlocirea creditului şi efectuarea plăţilor între agenţii economici şi/sau persoanele fizice. Deci, băncile comerciale reprezintă instituţii primitoare şi distribuitoare de capital.

1.2. Trasaturile şi funcţiile creditului

• În orice operaţiune de credit, de regulă, intervin doi subiecţi: cel care acordă creditul, numit creditor şi cel care primeşte creditul, numit debitor.

• Un element esenţial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr-un interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.

• Pentru timpul care va trece între primirea sumei şi rambursarea sa, beneficiarul operaţiunii va plăti o dobândă concretizată în suma de bani plătită de către debitor creditorului său pentru creditul acordat pe un timp determinat. Rata dobânzii este în strânsă corelaţie cu rata profitului, trebuind să fie mai mică decât aceasta. Altfel, întreprinzătorii nu vor angaja credite, deoarece din valorificarea acestora, prin investiţii, ar trebui să consume întregul profit sau chiar mai mult, pentru a plăti dobândă, ceea ce ar face nerentabilă activitatea lor.

• Rata dobânzii este preţul plătit pentru a dispune timp de un an de o anumită cantitate de monedă. Rata dobânzii reprezintă raportul procentual dintre: mărimea absolută a dobânzii anuale plătite şi creditul acordat. Rata dobânzii depinde însă şi de rata inflaţiei, adică de rata deprecierii monetare.

• Rambursarea creditului la o anumită dată reciproc convenită, denumită scadenţă (momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului, ratele parţiale care se rambursează eşalonat, la anumite termene, conform înţelegerii stipulate în contractul de credit).

• Garantarea creditului

• Perioada de graţie (perioada între momentul angajării creditului şi începerea

rambursării sale).

Pe măsura dezvoltării economico-sociale, rolul şi importanţa creditului în economia fiecărei ţări au marcat o creştere considerabilă, având loc totodată, diversificarea funcţiilor îndeplinite de credit.

In primul rând, creditul îndeplineşte o funcţie distributiva prin faptul că redistribuie rezervele băneşti disponibile la un moment dat în economie sub forma împrumutiirilor acordate anumitor ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finanţare. Prin disponibilităţi sunt desemnate atât excedentele din conturile „întreprinderilor deschise la bănci şi aflate temporar în stare inactivă, rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi la bănci, cât şi sumele economisite de populaţie pentru diferite scopuri şi depuse spre păstrare la casele de economii şi/sau la bănciie comerciale.