Valorificarea Ariilor Montane prin Turism Alpin

Valorificarea ariilor montane prin turism alpin

Istoricul dezvoltării turismului alpin

Preocupările asupra spaţiilor montane la nivel mondial au variat destul de semnificativ în timp şi spaţiu. Gustul pentru ascensiuni s-a declanşat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi a dat naştere unei game diverse de forme de turism alpin.

Astfel, în 1786, a fost consemnată prima ascensiune pe Mont Blanc (4810 m), pe versantul francez, de către dr. Paccard şi J. Balmat.

În 1802 este menţionată o primă tentativă de expediţie în Himalaya, condusă de Francis Hamilton. În 1808 s-a înregistrat prima ascensiune feminină a Mont Blancului, premiera fiind stabilită tot de către francezi (Marie Paradis).

În anul 1842 s-a înregistrat prima ascensiune a vârfului Pico de Aneto - 3404 m din Munţii Pirinei

În acelaşi an a fost cucerit vârful

Monte Rosa - 4634 m

In anul 1848 a fost cucerit vulcanul Orizaba din Mexic - 5700 m.

În 1857, în Marea Britanie, este fondat British Alpine Club, primul club de turism cu specific montan din lume. Tot din domeniul structurării şi organizării turismului alpin fac parte iniţiativa austriacă de creare, în 1863, la Salzburg, a primei asociaţii de ghizi montani. În acelaşi an, în Marea Britanie, apare prima ediţie a Alpine Journal şi Alpine Guide.

Şirul premierelor continuă, cu ascensiunea, în 1864, a vârfului Barre des Ecrins (4102m) de către Whymper şi Croz

În 1868, în Imperiul Ţarist, are loc prima ascensiune a Vârfului Elbrus din Caucaz (5642m), fapt ce a marcat extinderea turismului alpin la scară mondială.

Massif of Vignemale 3298m

În 1889, în Franţa, este urcat, pentru prima dată, masivul pirinean Vignemale

Kilimandjaro – 5885m

În acelaşi an, în Kenya, este atins vârful Masivului Kilimandjaro

Nanga Parbat - 8125 m

În India Britanică, la nivelul anului 1895, are loc prima tentativă de ascensiune a unui vârf de peste 8000 m, Nanga Parbat (8125 m), din Karakorum.

Masivul Aconcagua (6960 m) este atins de către elveţianul Matthias Zurbiggen în 1897

În 1899, în Kenya, este cucerit Mont Kenya (5199 m).

Mont Kenya - 5199 m

Jebel Toubkal - 4167 m

În 1897, în Franţa, pe domeniul turismului alpin apare prima federaţie sindicală de iniţiativă (Syndicat général des Alpes françaises). În 1905, apare prima revistă a Clubului Alpin Francez (CAF) , La Montagne.

În China, la nivelul anului 1921, se organizează prima expediţie de recunoaştere a versantului tibetan al Everestului. În 1927, în India Britanică, este fondat Himalyan Club, la Darjeeling, de către alpiniştii britanici.

A fost şi debutul utilizării şerpaşilor pentru expediţii.

În 1922 se instalează primul teleferic din Europa, între Aguille du Midi şi Chamonix.

În 1923, în Maroc, are loc ascensiunea în premieră a Masivului Tobkal (4165 m), cel mai înalt vârf din Atlas, de către alpinisti marocani.

În 1940, în Franţa, se creează Federaţia Cluburilor Montane şi mişcarea Jeunesse et montagne (Tineretul şi muntele).

Everest – 8850m

În 1953, în Nepal, a fost atins „acoperişul lumii”, Everestul (8850 m), de către Sir Edmund Hillary şi ghidul său şerpaş, Tenzing Norgay. Această premieră absolută a deschis noi perspective asupra alpinismului mondial, a capacităţilor individului şi a posibilităţilor pe care le oferă muntele.

În aceeaşi locaţie s-au stabilit, ulterior, numeroase alte recorduri.

În ultimii ani, odată cu tendinţa de masificare a turismului ca urmare a creşterii duratei medii a timpului liber şi a creşterii nivelului de trai (tendinţă în care, deşi mai atenuat, se încadrează şi turismul alpin), s-au stabilit pe „acoperişul lumii” noi recorduri: prima ascensiune fără oxigen suplimentar (8 mai 1978 - Reinhold Messner şi Peter Habeler, pe creasta sud-estică); cea mai tânără persoană care a urcat Everestul (şerpaşul Temba Tsheri, de numai 15 ani, pe 22 mai 2001), cea mai în vârstă persoană care a urcat Everestul (Sherman Bull, 64 de ani, pe 25 mai 2001), prima femeie (Stacey Allison, pe 29 septembrie 1988), prima persoană oarbă (Erik Weihenmeyer, pe 25 mai 2001) etc.

Istoricul dezvoltării turismului alpin în România

Carpaţii Româneşti au fost străbătuţi încă din timpuri străvechi de cei ce s-ar putea numi precursori ai turismului montan şi ai alpinismului: vânători, ciobani, fugari din faţa năvălirilor duşmane sau sihaştri doritori de linişte.

Primele ascensiuni fără scop utilitar au avut loc mult mai aproape de timpurile noastre. Printre cele mai vechi astfel de ascensiuni, consemnate în documente, se numără cele din 1750, ale lui Jacob Zultner, în Munţii Făgăraş.

iar în 1837 M. Ackner cucereşte Vârful Negoiu.

În 1809, un grup condus de Veniamin Costache, Mitropolitul Moldovei, urcă pe Masivul Ceahlău.

În cadrul aceluiaşi masiv a fost cosemnată, de-a lungul istoriei, şi prezenţa altor personalităţi: Mihail Sturdza - voievodul Moldovei, în 1835, sau Gheorghe Asachi, în 1838.

În Munţii Bucegi, primele ascensiuni fără scop utilitar, despre care au rămas însemnări, sunt cele din 1833, la Peştera Ialomiţei şi din 1834, la Peştera şi Vârful Omul, efectuate de grupuri de profesori, botanişti şi ingineri din Braşov, incluzând castelanul Branului din perioada respectivă, Andreas Deak. Primele ascensiuni dinspre Sinaia au fost consemnate ca având destinaţia Vârful cu Dor, realizate de francezii J.Vaillant, în 1839, şi M.Bouquet, în 1840. Românii Radu Golescu, Al.Kretzulescu şi Al.Golescu-Arapila (în 1842) sau Cezar Bolliac şi Nicolae Bălcescu (în 1845) au reluat performanţa francezilor, cei din urmă continuând traseul, de la Vârful cu Dor la Caraiman, ajungând pînă la Vârful Omul.

Odată cu creşterea interesului pentru ascensiunile montane apar şi primele asociaţii şi cluburi al căror obiect de activitate este constituit în exclusivitate de această nouă formă de turism.

În 1873, la numai 16 ani după înfiinţarea primului club alpin din lume (cel englez, în 1857), se infiinteaza la Braşov, din iniţiativa unui grup de saşi, Clubul Alpin al Transilvaniei. În 1880 ia fiinţă, la Sibiu, Asociaţia Carpatică a Transilvaniei (Siebenbürgische Karpaten Verein - S.K.V.), clubul din Braşov devenind o secţie a acesteia. Secţii ale S.K.V. au apărut, apoi, în majoritatea oraşelor Transilvaniei, dar şi la Bucureşti, în 1922. Prin intermediul acestor secţii, asociaţia a construit în arealul Munţilor Carpaţi 59 de “case de adăpost” – cabane, multe drumuri de acces şi a deschis calea spre un turism montan organizat, prin efectuarea primelor marcaje.