Contabilitatea Impozitului pe Profit

Introducere

Contabilitatea este o ştiinţă din sfera economică care asigură înregistrarea ordonată a tuturor operaţiilor privind mişcările de active, de capitaluri şi datorii, precum şi modificările generate de rezultatele activităţii desfăşurate.

Conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, contabilitatea este o „activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice şi juridice, ce trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie˝.

Obiectul de studiu al contabilităţii îl reprezintă reflectarea în expresie monetară a bunurilor mobile şi imobile, a lichidităţii, a drepturilor şi obligaţiilor, precum şi a modificărilor survenite într-o perioadă de timp bine determinată (exerciţiul financiar), modificări generate de tranzacţiile efectuate în respectivul interval de timp.

Contabilitatea oferă informaţii pentru toate categoriile de utilizatori, externi (investitori, salariaţi, clienţi, furnizori, creditori, instituţii publice, publicul larg) şi interni (managerii companiei), informaţii pe baza cărora utilizatorii iau decizii. Existenţa celor două categorii de beneficiari ai informaţiei contabile divide contabilitatea în două părţi, prin care să se satisfacă nevoia acestora de informare. Prin urmare, se poate vorbi de contabilitate financiară şi contabilitate de gestiune.

În timp ce contabilitatea financiară este axată pe înregistrarea tranzacţiilor care asigură întocmirea situaţiilor financiare şi furnizează informaţii referitoare la performanţa şi la poziţia financiară a unei entităţi la un anumit moment, contabilitatea de gestiune are ca principale obiective determinarea costurilor în diferite circumstanţe (folosind diverse tehnici şi sisteme de costuri), stabilirea preţurilor de vânzare, furnizarea informaţiilor necesare deciziilor pe termen scurt privind producţia.

În esenţă, rolul social al informaţiei contabile rezultă din faptul că pe baza acesteia se iau decizii care modifică bogăţia indivizilor şi a grupului de indivizi. Prin urmare, utilizatorul privilegiat este acţionarul întrucât acesta este finanţatorul afacerii, cel care aduce capitalul de risc.

În ceea ce priveşte normalizarea contabilităţii financiare, aceasta comportă două dimensiuni: naţională şi internaţională. La nivel naţional, cadrul reglementar este format din: legi (Legea contabilităţii nr.82/1991 republicată, Legea societăţilor comerciale nr.31/1990 republicată etc), ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului României privind activitatea financiar-contabilă, ordine ale Ministrului Finanţelor Publice (Ordinul nr. 3055/2009 etc.), ale guvernatorului BNR, ale preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare etc. privind reglementări contabile. La nivel internaţional, normalizarea este realizată de două organisme mai influente: Uniunea Europeană (care emite directive europene în acest domeniu, având ca scop armonizarea acestuia la nivelul statelor membre) şi Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (International Accounting Standards Board-IASB) - care emite Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

Capitolul 1

Impozitul pe profit

1.1. Sistemul fiscal. Obligaţia şi creanţa fiscală

Profesorul Ioan Condor defineşte sistemul fiscal ca fiind "totalitatea impozitelor provenite de la persoanele fizice şi juridice care alimentează bugetele publice". În esenţă, sistemul fiscal cuprinde o serie de concepte, principii, metode, tehnici utile în proiectarea, legiferarea şi perceperea impozitelor şi taxelor gestionate de stat prin întregul aparat fiscal.

Indiferent de ţara în care este implementat, sistemul fiscal are, de regulă, trei componente:

- totalitatea impozitelor, taxelor şi a altor venituri fiscale - pe care un stat le percepe având drept bază reglementări legislative de natură fiscală;

- mecanismul fiscal – care include metode, tehnici, instrumente fiscale menite să asigure dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;