Stocurile și Producția în Curs de Execuție

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Contabilitate
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 71 în total
Cuvinte : 17062
Mărime: 106.96KB (arhivat)
Publicat de: Roxana F.
Puncte necesare: 10

Extras din licență

CAPITOLUL I: ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND

STOCURILE ŞI PRODUCŢIA ÎN CURS DE EXECUŢIE

În acest capitol am definit noţiunile teoretice referitoare la activele circulante precum şi reflectarea stocurilor şi productiei în curs de execuţie în cadrul activului circulant. Tot în cadrul acestui capitol am surprins noţiuni referitoare la recunoaşerea, evaluarea şi contabilizarea stocurilor.

Un activ se clasifica ca activ circulant atunci când:

a) este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se aşteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de la încheierea exerciţiului financiar;

b) este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;

c) este reprezentat de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este restricţionată.

Un activ circulant se aşteaptă să fie realizat atunci când este posibilă utilizarea sau vânzarea acestuia la o valoare realizabilă, adică la un preţ de vânzare estimat care ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii entităţii (ciclului de exploatare).

Ciclul de exploatare al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces de transformare şi finalizarea acestora în trezorerie sau sub forma unui echivalent de trezorerie.

Echivalentele de trezorerie reprezintă investiţii financiare pe termen scurt extrem de lichide, care sunt uşor convertibile în numerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

Potrivit reglementărilor contabile româneşti conforme cu directivele europene, activele circulante sunt clasificate astfel:

- Stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmita factura;

- Investiţii pe termen scurt;

- Disponibilităţi în bănci şi casierie.

- Creanţe.

Pe lângă activele fixe care asigură baza tehnică a producţiei, circulaţiei mărfurilor şi prestărilor de servicii, desfăşurarea activităţii unităţilor patrimoniale impune şi utilizarea unui volum mare şi diversificat de active circulante. În cadrul activelor circulante, cele materiale deţin rolul hotărâtor în ceea ce priveşte realizarea obiectului de activitate al fiecărei întreprinderi producătoare.

Deşi activele circulante materiale se caracterizează printr-o mare eterogenitate determinată de rolul lor economic, modul de intrare în patrimoniul unităţii, sursele de finanţare şi destinaţia lor, ele pot fi structurate în două mari categorii, şi anume:

- stocuri;

- producţie în curs de execuţie.

Stocurile şi producţia în curs de execuţie se concretizează în ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale ce sunt destinate fie a fi vândute în aceeaşi stare sau după parcurgerea anumitor stadii ale procesului de fabricaţie, fie a fi consumate la prima lor utilizare. Ele se caracterizează, în general, printr-o viteză de rotaţie mare, servind activitatea întreprinderii pe o perioadă mai mică de 1 an (cu unele excepţii).

Deşi stocurile şi producţia în curs de execuţie sunt termeni generici ce grupează o mare varietate de elemente ale activului circulant, acestea pot fi analizate pe grupe relativ mai omogene în funcţie de conţinutul lor economic şi anume:

– materii prime şi materiale consumabile;

– obiecte de inventar;

– producţie în curs de execuţie;

Preview document

Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 1
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 2
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 3
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 4
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 5
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 6
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 7
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 8
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 9
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 10
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 11
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 12
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 13
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 14
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 15
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 16
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 17
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 18
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 19
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 20
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 21
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 22
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 23
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 24
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 25
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 26
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 27
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 28
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 29
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 30
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 31
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 32
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 33
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 34
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 35
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 36
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 37
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 38
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 39
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 40
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 41
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 42
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 43
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 44
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 45
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 46
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 47
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 48
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 49
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 50
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 51
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 52
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 53
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 54
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 55
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 56
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 57
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 58
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 59
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 60
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 61
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 62
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 63
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 64
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 65
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 66
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 67
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 68
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 69
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 70
Stocurile și Producția în Curs de Execuție - Pagina 71

Conținut arhivă zip

  • Stocurile si Productia in Curs de Executie.doc

Alții au mai descărcat și

Contabilitatea stocurilor de mărfuri la o entitate economică

CAPITOLUL I STUDIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIUL CONTABILITĂŢII STOCURILOR DE MARFURI. CADRUL ECONOMIC GENERAL. 1.1. Aria de definire şi...

Contabilitatea stocurilor și a producției în curs de execuție

Capitolul 1. Probleme generale privind sistemul contabil din România utilizat în organizarea contabilităţii stocurilor 1.1 Organizarea evidenţei...

Contabilitatea stocurilor în cadrul SC Boreal Prodexim SRL

În zilele noastre se înregistrează progrese fără precedent în domeniul informaţional. Acest progres are impact în toate domeniile de activitate....

Studiu de Caz Privind Contabilitatea Stocurilor la SC Adriana Bolgiu SNC

Introducere Produs al unei activităţi practice şi teoretice îndelungate, contabilitatea s-a afirmat ca sistem de cunoaştere şi gestiune a...

Contabilitatea și Gestiunea Stocurilor

INTRODUCERE Lucrarea de faţă este elaborată având la bază prevederile Legii Contabilităţii, a Regulamentului pentru aplicarea Legii...

Rezultatul Exercițiului

Elaborarea acestui proiect are ca scop sustinerea examenului de atestat,prin care se dovedeste nivelul elevat de cunostiinte acumulate în cei 4 ani...

Contabilitatea Subventiior Guvernamentale

Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de...

Te-ar putea interesa și

Contabilitatea stocurilor și a producției în curs de execuție

Capitolul 1. Probleme generale privind sistemul contabil din România utilizat în organizarea contabilităţii stocurilor 1.1 Organizarea evidenţei...

Contabilitatea stocurilor de materii prime, materiale și producție în curs de execuție

Introducere De la începuturile ei, contabilitatea a avut ca sarcini principale clasarea, ordonarea, evaluarea și înregistrarea în etalon valoric a...

Contabilitatea stocurilor și producției în curs de execuție

Stocurile si productia in curs de executie reprezinta o componenta de baza a activelor circulante, constituind ansamblul bunurilor din cadrul...

Contabilitatea stocurilor și producției în curs de execuție la SC Electroclem SRL

CAP.1 PREZENTAREA GENERALĂ A LUCRARII Contabilitatea financiară are ca obiect înregistrarea tuturor operațiilor și tranzacțiilor care afectează...

Politici și opțiuni contabile aferente stocurilor și producției în curs de execuție

INTRODUCERE Stocurile reprezintă, materiale, lucrări şi servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia...

Stocuri și Producție în Curs de Execuție

INTRODUCERE În cadrul activităţii economice cel mai important loc este ocupat de societăţile productive acestea fiind elementele din circuitul...

Contabilitatea stocurilor și producției în curs de execuție

1.1 STRUCTURA STOCURILOR Regulamentul privind aplicarea Legii contabilitatii defineste stocurile si productia in curs de executie ca fiind...

Contabilitatea stocurilor de produse și a producției în curs de execuție SC Artidor Impex SRL

Introducere Decizia este un act esenţial al vieţii noastre. În plan economic ea influenţează direct finalitatea şi eficienţa fiecărei acţiuni...

Ai nevoie de altceva?