Extras din licență
Capitolul 1: Noţiuni generale privind transporturile
1.1 Noţiuni generale privind ramura transporturilor
Transporturile reprezintă „sistemul circulator” al întregii planete, şi, în acelaşi timp, al fiecărei ţări în parte, constituind o importantă ramură a producţiei materiale fără de care existenţa unei societăţi moderne ar fi de neconceput.
Având în vedere necesitatea realizării legăturii între producţie şi consum, transporturile sunt acelea care deplasează produsele obţinute în celelalte ramuri ale producţiei materiale, din locul în care au fost obţinute în cel în care urmează a fi consumate în cadrul pieţei interne şi al celei internaţionale.
O îndelungată perioadă transporturile rutiere deţineau pe uscat un adevărat monopol, în timp ce pe apă întâmpinau concurenţa navigaţiei maritime sau fluviale.
Parte esenţială a activităţii economice, activitatea de transport constă în acele acţiuni prin care se organizează şi se realizează deplasarea călătorilor şi mărfurilor în spaţiu şi timp.
Prin sistemul naţional de transport se realizează legătura între producţie şi consum şi în general satisfacerea necesitaţilor materiale şi spirituale ale societăţii. Prin urmare, obiectul activităţii de transport constă în deplasarea în spaţiu de mărfuri, bunuri şi persoane.
Se consideră că transporturile constituie o prelungire a procesului de producţie, pe care îl continuă şi îl desăvârşeşte, iar prin această activitate de transport se adaugă la valoarea mărfurilor. Prin activitatea de transport nu se creează bunuri materiale; aceleaşi mărfuri deplasate în alt loc capătă o valoare superioară.
Activitatea de transport este strâns legată de dreptul constituţional al cetăţenilor la liberă circulaţie în ţară şi străinătate.
Normele generale aplicabile transporturilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene, componentele reţelei de transport de interes naţional şi european, precum şi atribuţiile şi răspunderile autorităţilor competente de reglementare, coordonare, control, inspecţie şi supraveghere cu privire la activităţile de transport şi la mijloacele de transport sunt stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobată prin Legea nr. 197/1998, republicată în M. Of. nr. 552 din 11.11.1999 în baza legii de aprobare, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 94/2000 şi Legea nr. 51/2002 privind aprobarea acestei din urmă ordonanţe. În acelaşi timp, după cum vom arăta în cele ce urmează, reglementări specifice fiecărui tip de activitate de transport pot fi regăsite în diferite acte normative speciale.
Principalele obiective ale sistemului naţional de transport sunt:
a) realizarea conectării tuturor localităţilor la reţeaua naţională de transport;
b) asigurarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor;
c) asigurarea liberei circulaţii a bunurilor;
d) asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;
e) asigurarea racordării lui la sistemele internaţionale de transport;
f) participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.
Dezvoltarea sistemului naţional de transport se realizează ţinându-se seama de următoarele cerinţe: promovarea programelor naţionale de realizare a unei dezvoltări durabile a economiei naţionale; nevoile de apărare a ţării; asigurarea unui nivel ridicat de siguranţă a traficului; eficienţa economică; asigurarea condiţiilor de conservare şi de protejare a mediului; utilizarea raţională a energiei; respectarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte. În toate raporturile generate de activitatea de transport protecţia vieţii umane şi a mediului este prioritară.
Sistemul naţional de transport constituie parte integrantă a sistemului economic şi social şi are următoarele componente: infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian; mijloacele de transport; operatorii de transport şi ai activităţilor conexe transporturilor; sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie.
1.2 Clasificarea transporturilor
Tipurile de transport sunt:
a) transportul rutier;
b) transportul feroviar;
c) transportul naval;
d) transportul aerian;
e) transportul multimodal şi combinat.
Fiecare mod de transport are în compunere infrastructura de transport, mijloacele de transport, operatorii de transport şi ai activităţilor conexe transportului, precum şi sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie, după caz.
Infrastructurile destinate desfăşurării activităţilor de transport sunt căile de comunicaţie rutiere, feroviare, navale şi aeriene. Infrastructurile de transport sunt destinate desfăşurării activităţilor de transport, activităţilor conexe transporturilor şi activităţilor privind administrarea infrastructurilor respective. Infrastructurile de transport sunt de interes naţional şi de interes european şi împreună cu sistemele de management al traficului şi cu sistemele de poziţionare şi navigaţie constituie reţelele de transport care pot fi de interes naţional sau de interes european.
Mijloacele de transport sunt mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, special destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană.
Operatorii de transport sunt transportatori, români sau străini, care au acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public. Prin transportatori se înţelege persoanele fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi, interne sau internaţionale, de persoane ori de bunuri, în interes public sau în interes propriu, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau cu contract de închiriere ori leasing.
Operatorii activităţilor conexe transporturilor sunt persoane fizice sau juridice care efectuează activităţile ce se desfăşoară în legătură cu/sau în timpul transportului.
Utilizatorii de transporturi au acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructurile de transport de interes public, pot alege liber modul de transport prin care îşi exercită dreptul de a se deplasa, au posibilitatea de a efectua ei înşişi transportul ori de a apela la serviciile unui transportator liber ales.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Particularitatile Activitatii de Transport, Caracteristici si Importanta
- Bibliografie.doc
- Particularitatile Activitatii de Transport, Caracteristici si Importanta.doc