Cuprins
- Introducere. . 4
- CAPITOLUL I: Traficul de persoane - componentă a criminalităţii organizate
- 1.1. Definirea fenomenului şi necesitatea incriminării traficului de persoane . 6
- 1.2. Traficul de persoane ca fenomen . 12
- 1.3. Traficul de persoane componentă a crimei organizate . 15
- 1.4. Legislaţie internă şi internaţională referitoare la traficul de persoane . 22
- 1.5. Elemente de drept comparat . 28
- CAPITOLUL II: Aspecte de teorie şi practică judiciară privind infracţiunea de trafic de persoane
- 2.1. Noţiunea şi caracterizarea infracţiunii de trafic de persoane . 32
- 2.2. Conţinutul juridic al infracţiunii de trafic de persoane . Condiţii preexistente . 34
- 2.3. Conţinutul constitutiv . 40
- 2.4. Exploatarea sexuala a minorilor . 49
- 2.5. Forme. Modalităţi. Sancţiuni. . 57
- CAPITOLUL III: Măsuri de combatere a traficului de persoane
- 3.1. Activitatea poliţienească . 62
- 3.2. Asistenţa acordată victimelor de O.I.G.- O.N.G.-uri . 64
- 3.3. Cooperarea dintre poliţie şi O.I.G.- O.N.G.-uri . . 65
- 3.4. Reintegrarea victimelor traficului . 66
- 3.5. Ancheta “fulger” . 69
- 3.6. Contactul dintre poliţie şi victimele traficate . 70
- 3.7. Victima în calitate de martor . 74
- 3.8. Obţinerea declaraţiei de martor . 79
- 3.9. Condiţiile de audiere şi persoana care conduce audierea . 81
- 3.10. Metodologia ascultării martorului . 83
- 3.11. Moduri de consemnare şi înregistrare a declaraţiei de martor . 85
- 3.12. Statutul actual şi viitor al victimei . 89
- 3.13. Arestarea imediată, protejarea locului faptei, strângerea probelor materiale . 91
- 3.14. Informaţiile necesare în lupta anti-trafic . 99
- CAPITOLUL IV: Incriminarea traficului de persoane in noul cod penal
- 4.1. Privire de ansamblu asupra infracţiunilor în materia traficului de persoane şi exploatării persoanelor vulnerabile . 104
- 4.2. Analiza infracţiunilor de exploatare a cerşetoriei şi folosire a unui minor în scopul cerşetoriei . 106
- 4.3. Comparaţie între noul cod penal şi legislaţia penală în vigoare în materia traficului de persoane . 107
- 4.4. Particularităţi privind procedura judiciară . 107
- STUDIU DE CAZ.109
- Concluzii . 121
- Bibliografie . 123
Extras din licență
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Asociat şi cu denumirea de sclavie moderna, traficul de persoane reprezintă o ameninţare pentru libertatea, integritatea fizică şi psihică şi pentru viaţa celor care sunt victimizaţi în această formă de criminalitate ce produce în lume milioane de drame omeneşti. Oricât de paradoxală pare pentru mileniul al treilea alăturarea celor doi termeni „trafic” şi „fiinţe umane”, ea este reală, astfel încât în întreaga lume sunt fiinţe umane reduse la condiţia de marfă, vândute şi revândute ca simple obiecte şi exploatate în forme care reamintesc de comerţul cu sclavi.
Traficul de persoane este o relaţie de victimizare, asociată cu consecinţe extrem de dure pentru victime (violenţe continue din partea traficanţilor, care pot duce inclusiv la uciderea persoanelor traficate). Consecinţele negative ale traficului se extind de la victimele directe (traume fizice şi psihologice, consecinţe grave asupra sănătăţii persoanelor, dar şi diminuarea şanselor persoanelor de a duce o viaţă normală, datorită faptului că traficarea împiedică achiziţionarea unor deprinderi necesare pentru a funcţiona ca membru al societăţii), la comunităţile şi societatea din care acestea provin şi care se confruntă cu pierderea capitalului uman, cu cheltuieli crescute pentru recuperarea şi reintegrarea socială a persoanelor traficate. În România, înrăutăţirea condiţiilor socio-economice a determinat o mare parte a populaţiei să considere emigrarea ca unica oportunitate de atingere a unui standard decent de viată. În condiţiile în care existau numeroase bariere în acest sens, migraţia ilegală şi apelul la persoane sau reţele care să favorizeze acest lucru, precum şi integrarea pe piaţa muncii din străinătate a părut o alegere raţională pentru multe persoane, în special femei . Predominantă acestui fenomen în rândul femeilor a fost dată de lipsa oportunităţilor pe care o aveau de înfruntat acestea în România (sărăcie, lipsa locurilor de muncă), dar şi de aparenţa unor oportunităţi mai mari în străinătate (posturi de muncă de menajere, infirmiere, meserii pentru practicarea cărora nu este nevoie de specializare).Traficul de fiinţe umane şi implicit, exploatarea semenilor sunt activităţi infracţionale de o complexă periculozitate socială, cu multiple şi, de multe ori, iremediabile efecte asupra victimelor, în special, dar şi asupra societăţii, în general. Ele au început să se amplifice în ultima perioadă a secolului trecut, pregnant la nivelul Europei şi fosta Uniune Sovietică, odată cu prăbuşirea regimurilor totalitare, cu redobândirea libertăţii de mişcare; astfel ţări din zonele amintite au devenit furnizoare de carne vie iar altele, pieţe de desfacere; exacerbarea fenomenului a generat luarea de măsuri internaţionale şi universale, flagelul căpătând valenţe tot mai pronunţate de criminalitate organizată: copii, femei şi bărbaţi realizat prin diferite modalităţi: exploatare sexuală, muncă forţată, prelevare ilegală de organe ori alte forme ce aduc atingere demnităţii fiinţei umane, pe care infractorii nu pregetă să le inoveze - este considerată aducătoare de profit în mai mare măsură decât traficul cu droguri întrucât o doză de cocaină poate fi vândută o singură dată, în schimb o persoană poate fi vândută de mai multe ori. Dimensiunea reală a traficului de fiinţe umane nu este cunoscută din multiple cauze, precum: subteranitatea şi obscuritatea fenomenului, neputinţa victimelor de a opune rezistenţă, versatilitatea infractorilor, complicitatea comunităţilor sau chiar a autorităţilor. Ceea ce este cert, însă, în legătură cu acest fenomen, sunt multiplele acţiuni de prevenire, combatere şi diminuare întreprinse de autorităţi, de societatea civilă, de comunitatea naţională şi internaţională, ce presupun capacitare de forţe umane şi materiale; din fericire concertarea acţiunilor antitrafic duce la rezultate notabile, observabile şi la nivelul României cel puţin, statistic, prin numărul de victime în scădere (ceea ce nu înseamnă însă că fenomenul, în ansamblu este controlat, el putând să se dezvolte în alte direcţii).
Capitolul I: Traficul de persoane - componentă a criminalităţii organizate
1. 1. Definirea fenomenului şi necesitatea incriminării traficului de persoane
In ultimul deceniu fenomenul traficului de fiinţe umane, ca si corupţia, economia subterana, evaziunea fiscala sau fraudele financiare, reprezintă una dintre cele mai existente forme de manifestare ale criminalităţii, care, intr-un termen record a înregistrat proporţii inimaginabile si inacceptabile pentru societatea noastră, devenind o problema majora atât la nivel naţional cât şi internaţional. Întrucât noţiunea de trafic de persoane (sau fiinţe umane) echivalentă cu cea de trafic cu carne vie, este insuficient definita, deşi des utilizata in limbajul curent si mass-media.
Ca urmare, definim traficul de persoane ca fiind acea formă a crimei organizate ce priveşte recrutarea, transportul sau preluarea unor persoane prin mijloace violente, înşelăciune ori abuz de putere, profitând de starea acestora de a nu-şi putea exprima liber consimţământul, sau acordându-li-se sume de bani ori alte avantaje materiale, cu scopul de a le exploata pentru obţinerea unor beneficii. Definirea acestei forme criminale în mod unitar asigură succesul ţărilor dintr-o anumită regiune, sau chiar ţări de pe continente diferite, să încheie mai uşor anumite acorduri, proiecte şi programe de cooperare internaţională, în scopul stopării acestui fenomen.
Bibliografie
I. LEGISLAŢIE ŞI DOCUMENTE JURIDICE INTERNAŢIONALE.
1. Acordul internaţional de la Paris cu privire la reprimarea traficului cu femei (18 mai1904);
2. Convenţia internaţională referitoare la reprimarea traficului cu femei albe (4 mai1910);
3. Convenţia internaţională de la Geneva cu privire la reprimarea traficului cu femei şi copii(30 septembrie 1921);Convenţia privind sclavia Semnată la Geneva la 25 septembrie 1926. Intrată în vigoare la9 martie 1927, conform dispoziţiilor art.12. Convenţia a fost amendată prin Protocolul elaborat la sediul Naţiunilor Unite, New York, la 7 decembrie 1953; Convenţia amendată a intrat în vigoare la 7 iulie 1955, dată la care amendamentele expuse în anexa la Protocolul din 7 decembrie 1953 au intrat în vigoare conform art.III al Protocolului.România a ratificat Convenţia prin Decretul nr.988, publicat în „Buletinul Oficial al României”, Partea I, nr.76 din 1 aprilie 1931;
4. Convenţia internaţională cu privire la traficul cu femei majore (11 octombrie 1933);
5. Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituirii semenilor” – aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 2decembrie 1949, pe care, la 21 martie 1950, a deschis-o prin semnare şi aderare. România ratificat-o prin Decretul nr.482 din 10 dec 1954, publicat în Buletinul Oficialnr.46/1954;
6. Declaraţia universală a drepturilor omului adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U. prin rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948;
7. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia2200 A (XXI). Din 16 decembrie 1966, intrat în vigoare la 23 martie 1976, conform dispoziţiilor art.9. România a ratificat Protocolul la 28 iunie 1993 prin Legea nr.39, publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I nr.193 din 30 iunie 1993;
8. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200 A (XXI). Intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976, conform dispoziţiilor art.27.România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr.212, publicat în„Buletinul Oficial al României”, partea I, nr.146 din 20 noiembrie 1974;
9. Declaraţia asupra Eliminării Violenţei Împotriva Femeilor, adoptată de Adunarea Generală ONU, în decembrie 1993;
10. Protocolul opţional la Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei (1999);
11. Convenţia Naţiunilor Unite privind crima organizată transnaţională (Palermo, Italia,decembrie 2000);
12. Protocolul privind prevenirea, suprimarea şi pedepsirea traficului cu persoane, în special femei şi copii, ce completează Convenţia Naţiunilor Unite privind crima organizată transnaţională (Palermo, Italia, decembrie 2000);
13. Traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale, Recomandarea nr. R (2000) 11adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 19 mai 2000 şi Raportul explicativ, Document al Consiliului Europei pus la dispoziţie de Centrul de Informare şi Documentare al Consiliului Europei.59
...
Preview document
Conținut arhivă zip
- Probleme de ordin criminologic privind traficul de fiinte umane.doc