Răspunderea disciplinară

Capitolul I

Considerații generale privind disciplina muncii și răspunderea disciplinară

1.1. Disciplina muncii

1.1.1. Noțiune

Disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispen sabilă desfășurării activității fiecărui angajator. Cerința respectării unei anumite ordini, a unor reguli, care să coordoneze conduita indivizilor, pentru atingerea scopului comun, se impune cu forța evidentă valabilă pentru orice activitate umană desfășurată în colectiv.

În virtutea raportului de subordonare, angajatul trebuie să respecte nu numai obligațiile generale de muncă prevăzute în actele normative, în contractul colectiv și contractul individual de muncă, în regulamentul intern, dar și măsurile (dispozițiile) date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor sale de coordonare, îndrumare și control.

Punând în evidență importanța îndatoririi de a respecta disciplina muncii, Codul muncii o enunță în art. 39 alin. (2) lit. B) ca o obligație distinctă a salariaților, având un caracter de sinteză, deoarece însumează și rezumă, în esență, totalitatea îndatoririlor de serviciu asumate de aceștia prin încheierea contractului individual de muncă. ^Această obligație corespunde dreptului angajatorului - prevăzut la art. 40 alin. (1) lit. E) și art. 247 alin. (1) din același Cod - de a aplica sancțiuni salariaților ori de câte ori constată că aceștia săvârșesc abateri disciplinare .

În literatura juridică, disciplina muncii a fost definită ca „ordinea necesară în cadrul executării raportului social de muncă și în cadrul unui colectiv determinat, rezultată din respectarea de către cei care compun colectivul a unor reguli sau norme de conduită care asigură desfășură în condiții de eficiență a procesului muncii" .

Asemănător, s-a arătat că disciplina muncii este „starea de orc existentă în desfășurarea procesului de muncă rezultând din respecta întocmai a normelor juridice care reglementează acest proces și îndeplinirea de către toți participanții a obligaților asumate potrivit le contractelor colective de muncă și contractelor individuale de muncă"

Dintr-o altă perspectivă, „disciplina muncii este un mijloc, o premisă indispensabilă pentru înfăptuirea ordinii interioare", iar realizarea ace ordini „este un rezultat al existenței unei consecvente discipline a muncii în cadrul unei unități...". Orice neîndeplinire sau neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor de serviciu constituie o atingere adusă ord interioare existente în cadrul respectivei unități și, totodată, o încălcare dreptului obiectiv. Această încălcare atrage răspunderea, după c disciplinară, materială, administrativă sau penală a persoanei vinovate raport de natura și consecințele faptei ilicite comise. Ordinea interioră fiind dreptul realizat, putem trage concluzia că ea reprezintă consecința respectării disciplinei muncii în cadrul unei anumite unități . De precizat este că în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011, unitatea „persoana juridică care angajează nemijlocit forță de muncă" [art. 1 lit. k

1.1.2. Trăsături ale disciplinei muncii

Din definițiile prezentate anterior rezultă trăsăturile disciplinei muncii în primul rând, din punct de vedere juridic, ea poate fi caracteriza ca unul din principiile generale ale reglementării relațiilor de muncă.

Respectarea disciplinei muncii constituie o obligație de bază a fiecărui salariat [art. 39 alin. (2) lit. K) din Codul muncii].

În temeiul acestui principiu, disciplina muncii, ca instituție de drept pozitiv al muncii, semnifică, în mod obiectiv, un sistem de norme care reglementează comportarea angajaților în desfășurarea procesului muncii colective.

În al doilea rând, din punct de vedere subiectiv - al angajatului - disciplina muncii constituie o obligație juridică de sinteză, care însu mează și rezumă, în esență, totalitatea obligaților rezultate din existența raportului juridic de muncă. Această obligație este generală, ea nu com portă niciun fel de excepție, revenind deci fiecărui salariat. Totodată, ea este de natură contractuală, deoarece, deși este prevăzută generic în lege, ia naștere în mod concret, în sarcina unei persoane determinate, prin încadrarea acesteia în colectivul de muncă al unui angajator, ca urmare a încheierii contractului de muncă .

Obligația de a respecta disciplina muncii revine, desigur, și funcțio narilor publici, în acest sens, art. 77 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 precizează că răspunderea disciplinară intervine în cazul încălcării de către funcționarul public, cu vinovăție a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care deține și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege, ceea ce constituie abateri disciplinare, antrenând sancționarea specifică. „Responsabilitatea și răspunderea disciplinară a funcționarului public constituie cheia de boltă pentru o bună funcționare a serviciului public și, în final, a administrației publice" .

În al treilea rând, disciplina muncii are un caracter autonom, deosebindu-se de alte categorii ale disciplinei - contractuală, fiscală etc. deși nu se poate contesta legătura ei strânsă cu astfel de forme ale disciplinei în sensul larg al noțiunii.