Răspunderea Disciplinară a Polițistului

Introducere

După 1989, în România a avut loc instaurarea regimului democratic care a avut ca efect înnoirea radicală a structurilor întregii societăţi şi a deschis calea spre instaurarea unui stat de drept.

Măsurile luate de către stat de a reda forţelor publice poliţieneşti şi organelor din componenţa lor, funcţiile specifice statului de drept au constituit un pas decisiv în procesul de restructurare si modernizare a infrastructurilor. Astfel, Poliţia Română a devenit unul din factorii cu rol determinant în menţinerea echilibrului societăţii, a respectării legalităţii, a ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. În acelaşi timp, Poliţia Română a cunoscut un radical proces de reînnoire şi restructurare pe toate planurile, prima schimbare fiind depolitizarea acestei instituţii, ceea ce a permis să fie doar în slujba comunităţii, a legii şi adevărului. În ceea ce priveşte structura şi rolul organelor cu atribuţii poliţieneşti în cadrul statului de drept, se impune şi analiza situaţiei juridice, a personalului care compune aparatul poliţiei, a drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin din legile ţării, a naşterii şi încetării raportului de serviciu şi a altor aspecte ce ţin de statutul juridic al funcţionarului care acţionează în sistemul forţelor publice poliţieneşti.

Statutul juridic al poliţistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002 , reprezintă un ansamblu de drepturi şi obligaţii profesionale şi personale conferite de funcţia exercitată, conform legii, în una din structurile aparatului poliţienesc, în slujba comunităţii clarifică definitiv trecerea poliţiştilor din structura militară în cea civilă, demilitarizarea poliţiei fiind considerat în acelaşi timp un pas important în lupta împotriva criminalităţii, o activitate mai calificată şi responsabilă a poliţistului.

Un rol crucial îl ocupă problema asigurării cu acte normative a activităţii poliţieneşti şi, îndeosebi, ajustarea statutului juridic al poliţistului la prevederile constituţionale.

De nivelul profesionismului şi al competenţei, al culturii juridice şi deontologice, al demnităţii şi corectitudinii poliţistului, al aptitudinii lui de a asigura legalitatea depinde nu numai prestigiul şi autoritatea organelor poliţieneşti, dar şi eficienţa acestora. Este evident necesară restabilirea şi asigurarea creşterii sprijinului populaţiei în activitatea organelor poliţieneşti, care din mai multe cauze (obiective şi subiective) s-a diminuat. Anume poliţistul poartă povara fizică şi morală a unui regim intensiv de activitate, iar problemele cu care se confruntă zi de zi, mai multe ca înainte, sunt însoţite de riscul pentru viaţă şi sănătate, ceea ce necesită o selectare şi pregătire riguroasă a acestuia.

Răspunderea disciplinară a poliţistului reprezintă una dintre formele răspunderii

juridice, specifice dreptului poliţienesc, care intervine atunci când un poliţist săvârşeşte, cu vinovăţie, o abatere de la executarea îndatoririlor de serviciu, prevăzute de actele legislative şi/sau alte acte normative, inclusiv de comportament.

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

SECŢIUNEA 1. Noţiunea disciplinei profesionale a poliţistului, natura sa juridică

Necesitatea respectării unei anumite ordini, a unor anumite reguli, care să coordoneze conduita indivizilor, pentru atingerea scopului comun, se impune cu forţa unui adevăr evident, valabil pentru orice activitate desfăşurată în colectiv

Respectarea obligaţiilor ce revin poliţistului constituie o cerinţa a disciplinei muncii acestuia. Disciplina muncii poliţistului se referă la respectarea atât a normelor care stabilesc obligaţiile specifice funcţiei sau postului pe care îl ocupa poliţistul, cât şi a normelor generale de comportare la serviciu şi în cadrul comunităţii, a mediului social.