Abordarea auditului intern - pregătire, realizare, încheiere

Motivatia temei

In tara noastra introducerea auditului intern este un domeniu interesant de studiu, cu multe elemente de descoperit si clarificat. Debutul a avut loc in anul 1999, prin elaborarea Ordonantei de Guvern nr. 119, privind auditul intern si controlul financiar preventiv, chiar daca nu a corespuns pe deplin cerintelor noului concept.

Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern ofera un cadru normativ adecvat, acceptat de Comisia Europeana si armonizat cu sistemele similare din celelalte tari candidate.

Piatra de temelie a atingerii performantelor auditului intern o reprezinta activitatea de evaluare a riscurilor din cadrul entitatilor, completata de intelegerea standardelor internationale. Scopul principal al activitatii auditorilor interni il constituie responsabilitatea managerilor pentru realizarea tintelor pe care si le propun si in aceeasi masura a executantilor, scop ce poate fi atins doar prin urmarirea existentei si actualizarii sistematice a procedurilor interne si a modului de implementare a lor in practica.

Auditul intern este o funcţie nouă, ale cărei origini au fost identificate cu practici vechi (de la Missi Dominici ai lui Carol cel Mare si ,,auditorii” lui Eduard I al Angliei), noutatea sa venind din perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii,

este o funcţie universală deoarece se aplică tuturor organizaţiilor, dar şi tuturor funcţiilor, acolo unde acestea se exercită, inclusiv asupra funcţiei de audit însăsi, este o funcţie periodică pentru cei care se întâlnesc cu acest fenomen (cei auditaţi), deşi se desfăşoară permanent in cadrul organizaţiei,este o funcţie menită să aducă plusvaloare.

Evolutia auditului intern a fost rapida , perceputa clar de toata lumea, in ciuda unor confuzii si disfunctii care mai apar, iar obiectivele sunt atinse si devine un ajutor de neevitat pentru manageri.

Funcţia resurse umane constituie un element cheie în orice organizaţie, multe decizii strategice si operaţionale fiind luate pe baza informaţiilor care fie sunt furnizate, fie sunt generate de această funcţie.

Motto-ul auditului intern se poate exprima si prin vorbele profunde ale lui Francis Blanche: ,,E mai uşor să previi decât sa vindeci.”

CAPITOLUL I – Concepte privind auditul public intern

1.1. Istoricul aparitiei si evolutia auditului intern

Până în anul 2000 la noi în ţară nu exista nici o reglementare cu privire la auditul intern, această activitate nefăcând parte din cultura organizaţională şi nici din cerinţele proprietarilor de entităţi. Deseori se confunda conceptul de audit intern cu ceea ce se practica, adică un control intern, şi acela obligatoriu numai pentru entităţile cu capital de stat sau majoritar de stat.

Evoluţia funcţiei de audit intern a avut ca rezultat pozitiv mai multe revizuiri în anii 1981, 1991 şi 1995, ultima care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002 constituind o revizuire totală a tot ceea ce se obţinuse în domeniul profesiei până la acea dată, iar preocupările de revizuire continuă tocmai datorită complexităţii activităţii.

Odată cu trecerea la aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate şi auditarea situaţiilor financiare, prin aplicarea directivelor europene, în anul 2000, printr-un ordin al ministrului finanţelor, s-au introdus reglementări minimale referitoare la auditul intern, foarte teoretice, cu stângăcii de traducere şi interpretare, dar a constituit o deschidere necesară învăţării şi acomodării cu cerinţele unei noi profesii, dar şi mai complexe.

Din anul 2003, în România auditul intern este reglementat şi monitorizat de Camera Auditorilor Financiari, organism de utilitate publică fără scop lucrativ, iar responsabilii pentru organizarea activităţii de audit intern, coordonarea lucrărilor /angajamentelor şi semnarea rapoartelor de audit intern trebuie să aibă calitatea de auditor financiar.

Numai entităţile care aplică Standardele Intenţionale de Contabilitate şi auditează situaţiile financiare au obligaţia constituirii cadrului organizatoric pentru funcţionarea auditului intern, ca urmare numărul entităţilor este destul de mic, dar pe măsură ce tot mai multe entităţi vor îndeplini criteriile prevăzute de actele normative, acestea vor aplica şi standardele de audit intern.

De aceea, Camera Auditorilor Financiari din România a asimilat integral standardele internaţionale de audit intern şi a elaborat norme de audit intern necesare organizării şi exercitării activităţii, sub forma normelor de calificare şi a celor de funcţionare, precum şi a modalităţilor practice de aplicare.

Trebuie menţionat faptul că auditul public intern care se organizează şi se desfăşoară în instituţiile publice sau entităţile care gestionează fonduri publice interne sau europene sau administrează patrimoniu public, a făcut progrese mai rapide ca urmare a obligativităţii implementării cerinţelor de audit intern prin asimilarea în legislaţia românească a directivelor europene.

În prezent există discuţii teoretice referitoare la cum trebuie să fie organizat auditul intern, cum să fie privit din punctul de vedere al poziţionării sale în cadrul entităţilor, care să fie metodele şi instrumentele cele mai potrivite, însă de fiecare dată este necesar să avem în vedere tradiţiile, diferenţele culturale, de vocabular, de înţelegere, de aplicare centralizată sau descentralizată şi multe alte asemenea discuţii, care au rolul de a aduce contribuţii importante la consolidarea auditului intern.