Extras din licență
1. Obiective si ipoteze
Activitatea de predare, la fel ca şi cea de învăţare sunt fundamentale în dezvoltarea viitoare a elevilor. După Anca Dragu şi Sorin Cristea, predarea reprezintă acţiunea de comunicare pedagogică proiectată şi valorificată de profesor în diferite contexte specifice instruirii şcolare, într-un cadru organizat, în mod special la nivel formal, dar şi non-fromal.
Conţinuturile predării sunt prelucrate în raport de specificul fiecărei vârste, trepte şi discipline şcolare, în cazul elevilor cu deficienţe mintale şi în funcţie de gradul de handicap.
Învăţarea, cuprinde conform lui Ioan Neacşu (1990), achiziţionarea de noi cunoştinţe, noi priceperi, atitudini şi valori necesare pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare. În cazul de faţă, învăţarea şcolară se realizează cu ajutorul unui instructor specializat, organizat în echipe reprezentând diferite discipline de învăţamânt.
Studiul limbii române are o însemnătate cu totul deosebită în formarea multilaterală a tineretului şcolar. Fără însuşirea corespunzătoarea a limbii române nu poate fi concepută evoluţia intelectuală viitoare a şcolarilor, pregătirea lor corespunzătoare la celelalte discipline de învăţământ, precum şi pregătirea pentru activitatea socială.
Astfel, obiectivul general al acestei lucrări vizeaza identificarea aspectelor comparative, în predarea şi învăţarea limbii române la şcolarul de vârstă mică din şcoala generală şi şcoala specială (pentru elevii cu deficienţe mintale uşoare şi moderate).
Obiectivele specifice vizează:
1) Evidenţierea principalelor diferenţe privind conţinuturile curriculare din şcoala de masă, respectiv şcoala specială vizând predarea şi învăţarea limbii române la şcolarul mic.
2) Evidenţierea utilizării diferenţiate a metodelor şi procedeelor de predare şi învăţare a limbii române, în şcoala de masă şi în şcoala specială.
3) Evidenţierea viziunii cadrelor didactice cu privire la necesitatea individualizării procesului de predare şi învăţare al limbii române în şcoala specială şi în şcoala de masă.
Atingerea obiectivului general propus a fost urmărită printr-un studiu de natură descriptiv-calitativă, în cadrul căruia ne-am propus şi un set de ipoteze:
1) Se prezumă că există diferenţe de conţinut curricular între predarea şi învăţarea limbii române în şcoala specială faţă de şcoala de masă.
2) Se prezumă că metodele şi procedeele specifice predării şi învăţării limbii române se utilizează diferenţiat în şcoala specială faţă de şcoala de masă.
3) Se prezumă că este necesară individualizarea procesului de predare şi învăţare a limbii române în şcoala specială, respectiv în şcoala de masă.
2. Lotul de subiecti
Studiul s-a desfăşurat în perioada anului şcolar 2013-2014, pe un număr de 125 subiecţi, 5 cadre didactice din învăţământul de masă ( Şcoala Generală cu Clasele I- VIII, Nr.19, Bucuresti) şi 5 cadre didactice din învăţământul special (Şcoala Specială, Nr.1, Bucuresti), pe care am aplicat un interviu individual, iar pentru observaţie 101 elevi din şcoala de masă de la clasele I – IV şi 14 elevi cu deficienţă mintală uşoară şi moderată din şcoala specială de la clasele a III-a şi a IV-a.
Distribuţia cadrelor didactice în funcţie de experienţa în învăţământ
Experienţă Învăţământ special Învăţământ de
masă Învăţământ special
şi învăţământ de
masă
0-4 ani 2 2 1
5-9 ani 3 1 1
10-19 ani 0 1
19-29 ani 0 1
Fig. 1 Distribuţia cadrelor didactice în funcţie de experienţa în învăţământ
Distribuţia cadrelor didactice în funcţie de vârstă
Vârstă Şcoala specială Şcoala de masă
20-30 ani 4 3
30-40 ani 1 1
40-50 ani 0 1
Fig. 2 Distribuţia cadrelor didactice în funcţie de vârstă
Distribuţia elevilor observaţi în funcţie de sex
Sex Şcoala de masă Şcoala specială
Masculin 50 1
Feminin 51 13
Fig. 3 Distribuţia elevilor observaţi în funcţie de sex
Distribuţia elevilor observaţi în funcţie de numărul lor în clasă
Clasa Număr de elevi şcoala
de masă
Număr de elevi şcoala
specială
I 20 0
a II -a 27 0
a III -a 29 6
a IV –a 25 8
Fig.4 Distribuţia elevilor observaţi în funcţie de numărul lor în clasă
Preview document
Conținut arhivă zip
- Cercetare - curriculumul scolar.doc