Administrația publică în contextul UE

1.1 Conceptul de administraţie publică

Noţiunea de administraţie publică este una extrem de de controversată atunci când vine vorba de definirea ei. Pe de o parte opinia generală a oamenilor este diferită, uneori contradictorie, iar pe de altă parte autorii de specialitate, teoreticienii nu au reuşit încă să se pună de acord cu privire la o definiţie clară. În aceeaşi ordine de idei, se pot găsi numeroase definiţii ale conceptului de administraţie publică, fără a putea, deocamdată, cu certitudine, spune care este corectă.

O primă definiţie ar putea fi cea dată de Antonie Iorgovan, conform căruia administraţia publică reprezintă „o categorie de autoritate publică, care potrivit Constituţiei şi legilor este chemată să execute legea, sau, în limitele legii să presteze servicii publice, uzând, în acest scop, de prerogativele specifice puterii publice”. Cu alte cuvinte, potrivit acestui autor, administraţia publică nu este altceva decât o parte integrantă a puterii executive, care, pe lângă faptul că execută legile, le pune în practică, mai prestează servicii servicii publice, adică servicii în beneficiul cetăţenilor. Autoritatea administratiei publice rezidă, tot în opinia autorului, în faptul că este o putere publică, adică o autoritate, care, chiar dacă nu este aleasă, este numită de persoanele alese de popor să îi reprezinte.

Conform Constituţiei , România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil ce se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului celor trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. Dacă funcţia legislativă în stat este asigurată de Parlament, iar cea judecătorească de instanţele judecătoreşti, autoritatea executivă este reprezentată de preşedintele ţării, care are atribuţia de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, precum şi de Guvern, care are rolul de a asigura politica internă şi externă a ţării şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice.

Activitatea executivă are aşadar două componente de bază, respectiv : guvernarea - trasarea deciziilor esenţiale pentru prezentul şi viitorul unei ţări, inclusiv din perspectiva relaţiilor cu alte state sau cu organizaţii internaţionale şi administrarea - rezolvarea nevoilor curente, cotidiene, ale statului respectiv. Administraţia publică, în mod tradiţional, presupune două elemente de bază:

- Executarea legii - cuvântul "lege" fiind înţeles în accepţiunea "lato sensu",

de act normativ cu forţa obligatorie şi nu în accepţiunea "stricto sensu", de

act juridic al Parlamentului.

- Prestarea de servicii publice în limitele legii . Prin serviciul public se

înţelege activitatea organizată sau desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice pentru a satisface nevoi sociale în interes public.

Abordarea completă şi complexă a diferitelor sisteme de administraţie publică din Europa contemporană ridică numeroase probleme de drept comparat public, atât constituţional cât şi administrativ, deoarece abordarea problematicii executive trebuie realizată în contextul legilor fundamentale ce guvernează respectivele societăţi, inclusiv statul acestora, cât şi prin prisma regimurilor politice existente, desigur democratice, mai vechi sau relativ noi, care îşi exercită prerogativele de putere în armonie cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti fundamentale.

Pe de altă parte, este imperios necesar să cunoaştem şi evoluţia dreptului administrativ european, începând cu geneza sa din Evul Mediu până în zilele noastre, când asistăm la un evident proces de constituţionalizare a acestuia, dar şi de uniformizare în contextul integrării europene comunitare.