Contabilitatea Materiilor Prime

Argument

Contabilitatea a fost legată de noţiunea de avere-patrimoniu. Ea a apărut într-o perioadă lungă de timp, ca o necessitate, fie că se datora economiei naţionale, fie economiei schimbului. Producţia şi schimbul au fost elemente care au favorizat definirea de-a lungul timpului a obiectului contabilităţii. Contabilitatea constituie reflectarea în expresie bănească a aptrimoniului, a mişcării şi transformării acestuia ca urmare a aoperaţiunilor economice şi a rezultatelor obţinute într-un perimetru dat.

Contabilitatea este ştiinţa care elaborează procedeele de evidenţă, calcul, analiză în expresie valorică a existenţei, stării, mişcării şi transformării patrimoniului.

Contabilitatea reprezintă disciplina care are ca obiect de studiu patrimoniul întreprinderii, respectiv reflectarea acestuia in expresie bănească.

Până în a doua jumătate a sec. Al XIX, comerţul cu mărfuri şi cel cu bani erau sectoarele de activitate ce solicitau cunoştinţe totmai perfecţionate de evidenţă şi calcul. Apariţia în 1494 a primei lucrări imprimate de contabilitate, în partida dublă „Summa de l’artihmetica, geometria, proporţioni e proporţionalita” al lui Luca Paciolo, a constituit un pas important în acest sens.În timp au apărut: „Teoria matematică a contabilităţii şi conturilor”, susţinută de Girlamo Cardano în 1539 prin lucrarea sa „Practicae mathematicae”, lucrarea „Fundamentarea dublei partide cu ajutorul ecuaţiilor” a lui P.Bouchet, în 1832 , etc. Pe parcursul acestor etape , contabilitatea, pornind de la o necesitate obiectivă, s-a cristalizat ca ştiinţă, delimitându-şi propriul obiect de studiu concretizat în patrimoniul întreprinderii.

Contabilitatea se află în strânsă legătură şi cu alte domenii: matematica, dreptul (întrucât patimoniul al contabilităţii se defineşte prin totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cuvaloare economică aparţinândtitularuluide patrimoniu), cu ştiinţeletehnice (întrucât înregistrarea contabilă a operaţiilor economice se realizează pe bazele procesului tehnologic al întreprinderii)

În prezent, în ţara noastră obiectul contabilităţii are un cadru legiferat, in temeiul căruia se cunoaşte, se gestionează şi se controlează patrimoniul precum şi rezultatele obţinute prin rezultatele obţinute prin desfăşurarea acticitătii. Contabilitatea este reglementată prin Legea nr.82/1991, conform căreia aceasta se realizează în limba română şi în moneda naţională.

Din examinarea evoluţiei contabilităţii în România rezultă că aplicaţia tot mai întinsă a contabilităţii s-a datorat cerinţelor mereu crescânde ale economiei naţionale. Primele lucrări de contabilitate publicate la începutul sec. al XIX-lea în România au fost traduceri din lucrările germane şi franceze. O lucrare care a depăşit cadrul prelucrărilor prin aceea că studiază modul de organizare şi de funcţionare a contabilităţii unor instituţii economice şi financiare româneşti, este aceea a lui Theodor Ştefănescu publicată în 1873, sub titlul „Contabilitatea dublă”. În aceeaşi categorie se cuprind şi lucrările lui Constantin Petrescu, M.I. Mihăilescu, Gr. Trancu-Iaşi, etc.

Teoriticienii şi practicienii s-au preocupat de rezolvarea unor probleme precum: elaborarea unui cadru general de conturi, aplicabil tuturor întreprinderilor industriale, găsirea unor noi metode de calcul al preţului de cost, reglementarea funcţiei şi atrbuţiilor contabililor, etc.

Obiectivele urmărite de teoreticieni sunt: creşterea caracterului operativ al informaţiei contabile şi a laturii sale previzionale, perfecţionarea metodelor şi procedeelor contabile, accentul principal punându-se pe raţionalizarea şi simplificarea documentelor primare, readaptarea lor la cerinţele mecanizării şi automatizării prelucrării datelor.

Stocurile reprezintă component ale activului patrimonial, fiind mijloace economice sub forma activelor circulante materiale. Ele îşi transmit integral valoarea asupra bunurilor realizate cu ajutorul lor, deci la data utilizării sau consumului.

CAPITOLUL I: „STOCURILE”

Stocurile sunt bunuri sau sevicii ce aparţin activelor circulante, materiale prezente în ciclul de exploatare din unităţile economice, ajustariate în scopul revânzării lor în aceeaşi stare(mărfurile) sau după prelucrarea lor în cadrul procesului (produsele), precum şi pentru a fi consumate la o primă utilizare.

Trăsături:

-se consumă la o singură utilizare sau într-un număr redus de operaţii tehnologice;

-se găsesc în toate fazele circuitului economic: ajustări, perioada de rotaţieeste mai mică de 1an;

Clasificare:

a) După apartenenţa patimoniului societăţii:

-stocuri ce aparţin societăţii comerciale;

-stocuri ce nu aparţin societăţii comerciale;

b) După provenienţa lor:

-stocuri cumpărate, achiziţionate;

-stocuri fabricate, realizate în unitate;

c) După destinaţia economică şi natura sau forma lor fizică, au următoarele structuri:

-materii prime şi materiale consumabile;

-producţia în curs de execuţie;

-produsele finite şi mărfurile;