Contabilitatea Salariilor

„Mizeria, dezgustul faţă de o muncă ingrată şi disperarea de a nu reuşi, nici cu multă muncă, să-ţi faci o soartă plăcută aduc descurajarea, trândăvirea, lenea şi desfrâul. La ce îmi va folosi să mă spetesc muncind, de vreme ce tot sărăntoc voi rămâne, îşi spune omul care nu are nici o proprietate, copleşit de impozite, căruia guvernul îi smulge cu cruzime rodul muncii sale, omul al cărui salariu modest nu îi ajunge pentru a-şi procura lucrurile de primă necesitate; şi rămâne inactiv sau, dacă munceşte, o face doar ca să nu moară de foame”

(Marat, L`Ami du peuple)

Argumet

Am scris această lucrare cu convingerea că vin în sprijinul celor ce doresc să înveţe şi să ştie cum se ţine evidenţa contabilă a patrimoniului în economia de piaţă. Lucrarea de faţă este elaborată pe baza prevederilor Legii Contabilităţii. Cunoştinţele de contabilitate trebuie posedate nu numai de către cei ce administrează şi răspund de patrimoniul economic.

Remunerarea este un element esenţial care contribuie la atragerea, menţinerea şi motivarea resurselor umane şi care, în corelaţie cu celelalte aspecte ale managementului resurselor umane, contribuie la îndeplinirea politicilor organizaţiei.

Folosit iniţial pentru a desemna suma de bani pe care o primeau soldaţii romani pentru a-şi cumpăra sarea (salarium), termenul de salariu a primit ulterior sensul de venit al unei persoane care munceşte pentru altcineva, faţă de care este dependent juridic sau economic.

De-a lungul timpului s-au dat mai multe explicaţii cu privire la semnificaţia salariului. Unii autori îl consideră ca o plată pentru închirierea forţei de muncă sau pentru muncă, alţii ca preţ pentru cumpărarea mărfii forţă de muncă, iar o a treia categorie de autori susţine că este o sumă plătită celui care îşi „închiriază serviciile”, dar care se formează şi se comportă urmând în linii generale aceleaşi reguli ca preţul oricărei alte mărfi. În acest sens se demonstrează că şi atunci când piaţa muncii sau forţei de muncă se caracterizează prin egalitatea cererii cu oferta se formează salariul de echilibru, care corespunde preţului de echilibru pentru mărfuri şi servicii.

Privit din punctul de vedere al desfăşurării activităţii economice, adică al faptului că activitatea economică presupune combinarea factorilor de producţie din care munca nu lipseşte niciodată, salariul reprezintă un cost, o componentă a costului total al bunului economic obţinut. Dacă se are în vedere că orice activitate se finalizează în bunuri economice care, prin preţuri de piaţă, se transformă în bani, în venit, iar acesta se împarte între toţi acei care au contribuit la realizarea sa, salariul reprezintă venitul celor care au contribuit prin munca depusă la obţinerea rezultatelor respective. Deci salariul reprezintă o formă de venit, o parte de venit, o parte nemijlocită a valorii nou create, respectiv a rezultatelor nete, a producţiei care apare în procesul distribuirii şi redistribuirii acestuia.

Formarea salariului are loc în cadrul unor relaţii complexe, care se dezvoltă atât în producţie sau în alte activităţi creatoare de valori, precum şi repartiţia acestor valori. Existenţa salariului este determinată obiectiv de necesitatea reproducţiei forţei de muncă salariate. Forma de venit cea mai răspândită în societatea contemporană, salariul este considerat ca totalitatea veniturilor obţinute prin muncă.

Sensul general dat salariului este cel de venit al celei mai mari părţi a populaţiei ocupate, în ţările dezvoltate economic, salariaţii reprezentând între 75 – 93% din populaţia ocupată a acestor ţări.

În ceea ce priveşte natura salariului s-au conturat concepţii moniste şi concepţii dualiste. Cele moniste explică substanţa salariului printr-un singur factor iar cele dualiste prin doi factori.

CAPITOLUL 1

REMUNERAREA RESURSELOR UMANE

1.1. Conţinut şi structură

Remunerarea este un element esenţial care contribuie la atragerea, menţinerea şi motivarea resurselor umane şi care, în corelaţie cu celelalte aspecte ale managementului resurselor umane, contribuie la îndeplinirea politicilor organizaţiei. Un randament corespunzător al activităţilor este de neconceput fără o pregătire adecvată a angajaţilor, o motivare eficace, o conducere competentă a grupurilor de lucru, o cultură de organizaţie în concordanţă cu obiectivele şi, nu în ultimul rând, o remunerare echitabilă.

Sistemul de remunerare din firme nu este abstract, ci un schimb de natură economică. El trebuie să se bazeze pe:

- natura şi cultura organizaţiei;

- obiectivele şi politicile organizaţiei;

- mediul în care evoluează organizaţia şi indivizii.

Remunerarea, în sens larg, înglobează ansamblul retribuţiilor primite pentru un serviciu sau o muncă. Ea reprezintă un element foarte important pentru:

- patron, căci remunerarea este principalul cost de producţie (30-60% din cheltuielile totale de exploatare);

- angajat, căci, de cele mai multe ori, este principala sursă de venit şi are nenumărate implicaţii legate de satisfacerea nevoilor fiziologice, de securitate, stimă ş.a.;

- societate în general, fiindcă nivelul remunerării este un indiciu important al dezvoltării unei societăţi.

Remunerarea globală are două componente:

1. remunerarea directă sau în numerar

2. remunerarea indirectă, compusă din avantaje sociale şi suplimentare.

Remunerarea directă

Salariul, elementul principal al remunerării, este suma în bani pe care un angajat o primeşte anual, lunar, săptămânal sau orar pentru activitatea desfăşurată.

Salariul reprezintă cel puţin 60% din remunerarea globală. Salariul, numit şi salariu de bază, este elementul pe care se fondează celelalte componente ale remunerării. Salariul, privit din diferite perspective poate fi:

- de bază sau tarifar, adică stabilit în condiţii standard, fără sporuri;

- nominal, reprezentând valoarea de moment – o anumită sumă;

- real, echivalent cu o cantitate de bunuri sau servicii ce pot fi cumpărate cu suma respectivă;

- minim – nivelul stabilit prin norme legislative cu scopul asigurării protecţiei sociale.