Instrumente financiare

Această lucrare este structurată pe două capitole, așezate succesiv, pentru o bună parcurgere și înțelegere a noțiunilor contabile.

Primul capitol, denumit “Prezentarea instrumentelor financiare. Delimitări și fundamentări teoretice,” urmărește aspectele teoretice și analizează practicile contabile aplicabile de către societăți privind IAS 32 și IAS 39, pentru recunoașterea activelor și datoriilor financiare. Au fost urmărite concepte ca: prezentare, definiții, structură, domeniul de aplicare, scopul, obiectivul, delimitări privind activele și datoriile financiare, noțiuni teoretice pentru o bună înțelegere a standardelor.

Lucrarea aceasta nu ar fi putut fi realizată dacă nu s-ar fi făcut apel la sursele bibliografice.

Sursele de inspirație folosite sunt menționate în notele de subsol, respectiv în bibliografia finală.

În viziunea economică, instrumentul este prezentat ca un cadru de implementare a politicilor economice, un mijloc de atingere a unui scop. În viziunea financiară, instrumentul este un termen folosit pentru titluri de valoare și contracte de datorii și obligațiuni. Se poate aprecia, că, termenul de instrument este sinonim cu termenul de contract, având trăsături comune.

În momentul de față, nu există o categorie specială de active și datorii financiare prezentate în bilanț.

Activele financiare sunt regăsite în cadrul celor imobilizate (de exemplu, unele imobilizări financiare), cât şi în activele circulante ( părţi din creanţe, investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilități). Datoriile financiare se regăsesc în cadrul celor curente (de exemplu, datoriile comerciale), dar și la datorii pe termen lung (împrumuturi obligatare şi credite bancare pe termen lung).

Emitentul unui instrument financiar va trebui să îl clasifice inițial ca activ financiar, datorie financiară sau ca instrument de capitaluri proprii.

Pentru a putea diferenția o datorie financiară de un instrument de capitaluri proprii trebuie să existe o obligațiune contractuală pentru una din părți.

Cel de-al doilea capitol este format din studii de caz, necesare pentru însușirea aspectelor teoretice.

Sfârșitul lucrării este dat de către concluzii, unde sunt concis prezentate informațiile cele mai importante din cadrul lucrării.

CAPITOLUL I

PREZENTAREA INSTRUMENTELOR FINANCIARE.

DELIMITĂRI ŞI FUNDAMENTĂRI TEORETICE

1.Definiţii privind instrumentele financiare.

Termenul instrument rezultă din latinescul „instrumentum”, în sens figurativ, prezentat ca, o forță, o persoană, un fapt sau un lucru de care cineva se servește pentru atingerea unui scop. Un alt sens al cuvântului este acela de act legal ce atestă o legătură contractuală sau garantează drepturi specifice (sub forma contractelor, înscrisurilor, acordurilor). O definiție particulară a acestui termen, o atribuie, normalizatorii contabili, definiţie ce a stârnit unele dispute. În plus, reglementările contabile, oferă, în mod explicit, mai multe moduri de ierarhizare a respectivelor instrumente.

În viziunea economică, instrumentul este privit ca o metodă folosită în vederea realizării unui scop, o modalitate de introducere a politicilor economice.

În viziunea financiară, instrumentul este un cuvânt folosit pentru titluri de valoare şi contracte de management al riscului care variază de la datorii şi depozite negociabile până la obligaţiuni şi derivate.

Termenul instrument prezintă aranjamente financiare cu scadențe pe termen scurt , cu referire la instrumentele pieței monetare, astăzi fiind tot mai des întâlnit în domeniul finanțelor sub forma de „instrumente financiare”. Definiția acestora este aceea de mijloace de finanțare, de natură bancară sau nu, cu rolul de orientare a economiilor spre investiții şi de facilitare a accesului întreprinderilor la resursele financiare indispensabile desfășurării unor proiecte de investiții.

1.1 Standardul Internațional de Contabilitate (IAS 32).Instrumente financiare: prezentare

Pentru prezentare, instrumentele financiare sunt clasificate în: active financiare, datorii financiare și instrumente de capitaluri proprii. Diferența între o datorie financiară și capitaluri proprii depinde de faptul dacă o entitate are obligația de a furniza numerar (sau alt activ financiar). Cu toate acestea, se aplică excepții. Atunci când o tranzacție v-a fi decontată în acțiuni proprii ale emitentului, clasificarea depinde efectiv dacă numărul de acțiuni care urmează să fie emise sunt fixe sau variabile.

1.1.1 OBIECTIVUL

Obiectivul declarant al IAS 32 este acela de a stabilii principii pentru descrierea instrumentelor financiare ca datorii sau capitaluri proprii și pentru compensarea activelor si datoriilor financiare.

IAS 32 abordează acest lucru în mai multe moduri:

- Clarifică clasificarea unui instrument financiar emis de o societate, ca o datorie sau ca un capital propriu;

- Prescrierea contabilității pentru acțiuni de trezorerie (o entitate își răscumpără propriile acțiuni);

- Prescrierea de condiții stricte în care activele si datoriile pot fi compensate în bilanț.

1.1.2 SCOPUL

IAS 32 se aplică în prezentarea și divulgarea informațiilor despre toate tipurile de instrumente financiare, cu următoarele excepții:

- Intereselor in filiale, asociații și participațiune care sunt contabilizate în conformitate cu IAS 27 “Situații financiare consolidate și individuale”, IAS 28” Investiții în entități associate” sau IAS 31 “Interese în asocierile în participație” ( sau, pentru perioade anuale au început de la 1 ianuarie 2013, IFRS 10” Situații financiare consolidate”, IAS 27 “Situații financiare consolidate și individuale”, IAS 28 “Investiții în entități associate”);