Cuprins
- Introducere pag.1
- Capitolul 1. Contabilitatea de gestiune pag.3
- 1.1.Concepţia de organizare a contabilităţii de gestiune pag.3
- 1.2.Obiectivele contabilităţii de gestiune şi calculaţia costurilor pag.4
- 1.3. Factorii care influenţează organizarea contabilităţii de gestiune pag.7
- 1.4. Adaptarea sistemului de conturi la cerinţele contabilităţii manageriale pag.8
- 1.5. Metode de calculaţie a costului unitar aplicabile entităţii pag.8
- 1.5.1. Metoda de calculaţie a costurilor globale pag.9
- 1.5.2. Metoda de calculaţie a costurilor pe comenzi pag.10
- 1.5.3. Metoda standard-cost pag.10
- 1.6. Elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pag.11
- Capitolul 2. Prezentarea societăţii pag.13
- Capitolul 3.Studiu de caz pag.15
- Concluzii şi propuneri pag.20
- Bibliografie pag.22
Extras din proiect
Introducere
Am optat în alegerea acestei teme cu scopul de a mă perfecţiona în domeniul teoriei şi metodologiei de aplicare a contabilităţii de gestiune în producţie.
Contabiliatea, ca sistem, este rezultatul unui lung proces istoric în decursul căruia s-a transformat dintr-o simplă tehnică de înregistrare a schimburilor comerciale, într-un mijloc de control şi prevedere, apoi într-un instrument de gestiune, iar în zilele noastre constituie din ce în ce mai mult o garanţie socială.
Sistemul contabil actual reprezintă o realizare remarcabilă în ceea ce priveşte asigurarea informaţiilor necesare în procesul managerial al entităţii patrimoniale, precum şi în relaţiile fiecăreia dintre acestea cu terţii: acţionari, asociaţi, furnizori, clienţi, bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale, băncile, etc.
Întregul proces de normalizare a contabilităţii este astfel orientat să-i asigure, pe de o parte adaptarea permanentă la transformările ce se produc în desfăşurarea activităţii economico-financiare din cadrul economiei naţionale, iar pe de altă parte, realizarea obiectivului de armonizare cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Având în vedere nevoia de informaţii pentru utilizatori, contabilitatea fiind principala sursă a acestora trebuie să fie organizată, ea având de fapt drept finalitate reprezentarea unei realităţi, care este entitatea. Concepţia de organizare a contabilităţii, în ţara noastră, deocamdată, îşi găseşte forme de reprezentare „duală”, ce presupune existenţa a două componente în sistemul informaţional contabil:
• una care redă îndeosebi imaginea entităţii în exterior şi anume contabilitatea generală sau financiară, considerată „ faţa exterioară a entităţii";
• a doua formă este cea care descrie procesele interne ale entităţii şi anume contabilitatea
de gestiune, considerată ,,faţa internă a entităţii"
În prezenta lucrare am analizat principalele probleme legate de organizarea contabilităţii de gestiune din cadrul entităţii.
Pe lângă o scurtă introducere, lucrarea cuprinde trei capitole în care sunt reflectate aspectele teoretice şi practice în ceea ce priveste contabilitatea de gestiune la SC VEL PITAR S.A.
În cadrul primului capitol au fost urmărite organizarea contabilităţii de gestiune,obiectivele acesteia,factorii care influenţează organizarea acesteia,metodele de calculaţie şi elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli.
În cel de-al doilea capitol este prezentată societatea VEL PITAR(lider pe piaţa românească în produse de panificaţie şi morărit):sediul societăţii,formarea acesteia,activităţile pe care le desfăşoară,capitalul social ş.a.m.d.
În cadrul ultimului capitol al lucrării s-a avut în vedere un studiu de caz pentru evidenţierea contabilităţii manageriale în cadrul societăţii S.C.VEL PITAR S.A.
În ultima parte a raportului de cercetare sunt conturate concluziile care pot fi desprinse din analiza lucrării.
Capitolul 1. Contabilitatea de gestiune
1.1.Concepţia de organizare a contabilităţii de gestiune
În literatura de specialitate contabilitatea de gestiune mai este denumită şi contabilitate managerială, contabilitate internă, analitică sau contabilitatea exploatării. Informaţiile oferite de contabilitatea de gestiune sunt destinate în exclusivitate celor ce asigură managementul firmei, facilitând luarea deciziilor referitoare la utilizarea corespunzătoare a resurselor, în vederea maximizării profitului.
“În funcţie de specificul activităţii desfăşurate, contabilitatea de gestiune va asigura, în principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizărilor în curs etc., din unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi alte domenii de activitate.”¹
“Contabilitatea managerială ajută actualul management românesc să-şi organizeze afacerile existente şi viitoare de aşa manieră încât să-şi evalueze, controleze şi gestioneze viitorul şi tot ceea ce este legat de nesiguranţa sa.”²
Preview document
Conținut arhivă zip
- Studiu privind Organizarea Contabilitatii de Gestiune in Productie.doc