Tratamente contabile privind veniturile - IAS 18

Introducere

În decursul anilor dezvoltarea pieţelor financiare nu a ocolit domeniul contabilităţii.

Contabilitatea trebuie să arate cursul vieţii întreprinderii aşa cum este ea, bună său rea, iar diversitatea activităţilor economice trebuie surprinsă prin reglementări. Necesitatea utilizării unui limbaj comun în domeniul contabilităţii a dus la crearea unor reglementări coerente şi compatibile la nivel internaţional.

Astfel Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB ) creat în anul 1973, cu sediul la Londra, alãturi de alte organizaţii profesionale internaţionale, au avut un principal obiectiv si anume de a “îmbunătăţi, în general, armonizarea regulilor, standardelor contabile şi procedurilor ce privesc prezentarea situaţiilor financiare”.

IAS 18 a fost adoptat în anul 1982 şi ultima dată revizuit în anul 1993. Acesta îşi are bazele în conceptul de conectare a cheltuielilor la venituri, neglijând primatul conceptual al activelor şi datoriilor. IAS 18 se concentrează asupra activităţilor care produc venituri, cum ar fi: transferul riscurilor şi beneficiilor asociate proprietăţii, fară a urmări modificarea activelor şi datoriilor ce generează venituri, ceea ce duce la recunoaşterea unor venituri şi cheltuieli înregistrate în avans ce nu îndeplinesc definiţia datoriei şi activelor.

Principalele dificultăţi constatate în contabilizarea veniturilor se referă la: cunoaşterea circumstanţelor legate de o anumite tranzacţii pentru înţelegerea termenilor relevanţi, la determinarea momentului recunoaşterii venitului şi a valorii atribuite acestuia în contul de rezultate.

IASB şi FASB , în luna iunie a anului 2002 au demarat un proiect care se referă la recunoaşterea veniturilor. Principalul obiectiv al acestui proiect a fost dezvoltarea unor principii pentru recunoaşterea veniturilor care să elimine neconcordanţele din textele normative existente şi cele întâlnite în practică.

În România adoptarea unor norme contabile armonizate cu cele europene şi internaţionale a fost absolut necesar.

Noi vă vom prezenta o analiză privind recunoașterea și evaluarea veniturilor având în vedere standardele IAS 18 şi OMFP 3055/2009.

Conținut

Definitie venituri

Conform cu definiţiile financiare din IAS 18 şi OMFP 3055/2009, veniturile reprezintă creşteri de avantaje economice, generate în urma desfăşurării activităţilor economice ale unei entităţi, care provoacă o majorare a capitalurilor proprii sub alte forme decât cele ce exprimă aporturi noi ale proprietarilor întreprinderii.

Noţiunea de venit din activităţi curente se poate regăsi şi sub alte denumiri, cum ar fi: vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii.

În această categorie a veniturilor sunt incluse atât acele venituri care provin din activităţi curente cât şi câştigurile. Câştigurile reprezintă elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot sau nu apărea ca rezultat al activităţii curente a întreprinderii. Din punct de vedere al naturii, câştigurile nu diferă de venituri deoarece şi ele sunt creşteri ale beneficiilor economice din activităţi curente.

În categoria câştigurilor se includ, de exemplu, sumele rezultate în urma cedării activelor imobilizate. Definiţia veniturilor cuprinde, totodată şi câştigurile nerealizate, de exemplu, cele care rezultă din reevaluarea titlurilor de plasament şi cele care rezultă din creşteri ale valorii contabile a activelor imobilizate. Însemnarea câştigurilor în contul de profit şi pierdere se realizează distinct deoarece cunoaşterea existenţei acestora este importantă pentru procesul decizional. Câştigurile sunt însemnate, de regulă, la valoarea netă.

Veniturile pot fi folosite pentru achiziţionarea de active sau pentru creşterea valorii unor active, cum ar fi: creanţele, numerarul, bunurile şi serviciile primite în schimbul bunurilor şi serviciilor furnizate. Veniturile mai pot rezulta şi din lichidarea datoriilor, de exemplu, o firmă poate oferi bunuri şi servicii unui creditor în scopul lichidării unei datorii legate de un credit în derulare.

În unele situaţii este dificilă separarea veniturilor din activităţi curente de câştiguri. Sunt acele situaţii în care tranzacţiile care la o întreprindere determină venituri din exploatare, iar la altă determină un câştig. Pentru a consolida această idee vă voi prezenţa următorul exemplu:

Bunurile imobiliare deţinute de o societate de investiţii sunt considerate ca stocuri, iar vânzarea lor determină venituri de exploatare (care aparţin cifrei de afaceri). La întreprinderea care a cumpărat astfel de bunuri pentru a-i servi ca mijloc de producţie, acestea va genera la o posibilă vânzare un câştig (diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile cu vânzarea activelor), chiar dacă a folosit desfăşurării activităţii de exploatare a întreprinderii.