Criminali în Serie

Introducere

Uciderea a reprezentat întotdeauna un tabu pe care indivizii din specia umană au avut tentaţia de a-l transgresa. Uneori, această tentaţie capătă o formă aberantă, în sensul că la unii indivizi dorinţa de a ucide devine obsesie.

Criminologia, încă de la debuturile ei ca ştiinţă, a fost preocupată de studierea unor cazuri de ucigaşi sadici cu victime multiple. Cesare Lombroso, primul criminolog care a studiat cu atenţie astfel de cazuri a subliniat caracterul obsesiv al tentaţiei de a ucide la unii criminali. El a constatat în acelaşi timp „setea” de celebritate a acestui tip de ucigaş care, „departe de a se ruşina de crimele comise”, îsi face din ele un „titlu de glorie”. În acest sens Lombroso dă exemplul unui ucigaş celebru în epocă, Spadolino, care aflat în pragul morţii recunoştea că a ucis 99 de persoane şi îşi exprima regretul de a nu fi putut „completa suta”. Lombroso prefigurează astfel două din caracteristicile ucigaşului în serie, confirmate mult mai târziu de alţi specialişti, respectiv substratul obsesiv al comportamentului criminal şi dorinţa ca ororile comise să-i aducă celebritatea.

Se pare că fenomenul uciderilor în serie, urmând o tendinţă generală a contemporaneităţii, tinde spre un soi de „globalizare”, iar dispozitivele de aparare şi răspuns trebuie pregătite să facă faţă la această nouă dimensiune care se conturează.

1. Definirea ucigaşului în serie

Ucigaşul în serie este greu de definit, deoarece delimitarea acestuia de alte tipuri de criminal este şi ea dificilă. Există însă unele elemente obiective si unele elemente subiective, care trebuie să se afle reunite pentru a putea vorbi despre un ucigaş în serie, şi pe baza lor se poate schiţa o definiţie a acestuia.

1.1. Elemente obiective

Principalul element obiectiv este reprezentat de pluralitatea de victime. Din acest punct de vedere, în literatura de specialitate se consideră că putem califica un subiect drept ucigaş in serie înepând cu cel de al treilea omor comis de acesta. Această condiţie „cantitativă” este justificată doar dacă o însoţim de următoarea precizare: putem considera, din punct de vedere criminologic, că un individ se încadrează în această categorie chiar şi în cazul în care acesta a comis doar unul sau două omoruri, după care a fost identificat şi reţinut, dacă din maniera în care a acţionat rezultă suficiente indicii că ar fi comis şi alte omoruri, în ipoteza în care nu ar fi fost neutralizat la timp.

Un al doilea element obiectiv este legat de momentul (momentele) comiterii faptelor, deoarece pluralitatea de victime nu este suficientă pentru a indica existenţa unui ucigaş în serie. În categoria mai largă a ucigaşului cu multiple victime, doctrina criminologică face distincţie între ucigaşul în masă şi ucigaşul în serie.

Ucigaşul în masă este acel tip de criminal care ucide mai multe persoane cu aceeaşi ocazie (în aceeaşi împrejurare) sau în baza unei rezoluţii infracţionale unice, pusă în aplicare într-un interval de timp foarte scurt (minute, ore). Se pot da ca exemple aici: omorurile comise de angajaţi (uneori este vorba de foşti angajaţi) la locurile de muncăîmpotriva colegilor şi/sau superiorilor; omorurile comise de elevi în şcoli sau licee asupra colegilor şi/sau profesorilor; omorurile comise asupra membrilor unei familii (cel mai frecvent asupra membrilor propriei familii); omorurile comise prin atacuri teroriste ucigaşe (de multe ori şi sinucigaşe în acelaşi timp) etc. Ceea ce este tipic pentru ucigaşul în masă este pluralitatea simultană de victime şi (de regulă) irepetabilitatea actului, în sensul ca de cele mai multe ori momentul comiterii actului coincide cu momentul final al carierei criminale sau chiar al vieţii subiectului (ucigaşul în masă fie se predă imediat după comiterea faptei, fie se sinucide după comiterea faptei, fie actul ucigaş este în acelaşi timp şi sinucigaş, fie se comportă de aşa manieră încât forţele de ordine nu au alternativă decât aceea de a-i suprima viaţa). Acest caracter voit irepetabil, caracteristic uciderilor în masă, face ca autorul unor astfel de fapte să fie, de regulă, total nepăsator. El nu este interesat de ascunderea sau disimularea faptei, de ştergerea sau falsificarea urmelor, de eventualele posibilităţi de a se sustrage urmăririi sau executării pedepsei. Chiar şi atunci când comiterea faptei presupune un anumit grad de pregătire sau organizare, la ucigaşul în masă momentul comiterii faptei, fiind perceput ca un „punct terminus”, coincide, de regulă, cu sfârşitul planului.

Spre deosebire de ucigaşul în masă, la ucigaşul în serie este vorba despre o pluralitate succesivă de victime şi în consecinţă despre acte cu caracter repetabil. Victimele ucigaşului în serie sunt omorâte la interval relativ mare de timp (zile, saptămâni, luni, ani), iar cariera criminală a acestuia se întinde uneori pe perioade lungi, chiar zeci de ani. Pentru a avea posibilitatea de a comite noi fapte, spre deosebire de ucigaşul în masă, ucigaşul în serie este preocupat de a nu lăsa urme, de a putea să se sustragă urmăririi, planul său merge dincolo de uciderea victimei.

Există şi unele cazuri în care seria criminală conţine una sau mai multe ucideri în masă, putându-se vorbi în această situaţie despre „ucigaşi în serie în masă”. Aceste cazuri mixte (atipice) sunt însă extrem de rare şi nu schimbă cu nimic cadrul elementelor obiective necesare pentru inluderea unui criminal în categoria ucigaşului în serie, respectiv o pluralitate de victime constituită prin acte de ucidere succesive comise la intervale relativ mari de timp, sau pe scurt: pluralitatea succesivă de victime.

1.2. Elemente subiective

În privinţa elementelor subiective care concură la conturarea unei definiţii a ucigaşului în serie trebuie arătat, în primul rând, că acest tip de criminal acţionează în baza unor impulsuri specifice, diferite de acelea care îl conduc, de regulă, pe un individ la comiterea unui omor. Ucigaşul în serie nu omoară într-un moment de furie oarbă pe fondul unui conflict cu victima sau împins de pasiuni puternice şi nestăpânite (ură, gelozie, răzbunare) şi nici din lăcomie, din interes material sau un alt interes (social, profesional, politic etc.), aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în cazul infracţiunilor contra vieţii. De altfel, această lipsă a unui mobil aparent din categoria celor comune, „clasice”, a făcut ca iniţial faptele comise de ucigaşii în serie să fie catalogate drept „crime fără mobil”. Această etichetă este total greşită, deoarece tocmai mobilul, în sensul corect al noţiunii, acela de impuls intern, de regulă inconştient şi incontrolabil, reprezintă factorul care declanşează trecerea la act, în cazul ucigaşului în serie. Numai că acest mobil este unul specific, atipic în raport cu omorurile „clasice”. Sensul profund al termenului ucigaş în serie, din punct de vedere motivaţional, a fost foarte bine surprins de Robert Ressler, unul dintre primii investigatori ai comportamentului acestui tip criminal, un pionier al profilajului, care constată : „ei sunt obsedaţi de propriile fantasme, şi tentativa lor de a trece de la fantasmă la realitate, printr-un act neterminat, s-ar putea spune, se traduce prin obligaţia de a reproduce acelaşi act pană când acesta se suprapune perfect fantasmei”. Cercetările efectuate au scos, într-adevăr, în evidenţă faptul că în majoritatea cazurilor, ucigaşul în serie are ca mobil obţinerea unor senzaţii extreme, „izvorâte din fantasme senzuale cu caracter pervers”.