Garanțiile de Executare ale Contractului de Credit Bancar

TITLUL I - REPERE ISTORICE PRIVIND ACTIVITATEA BANCARA

Capitolul 1- Activitatea bancara. Primele milenii

Sectiunea 1- Perioada antica

Comertul de banca exista din cele mai vechi timpuri. Cercetarile istorice nu au relevat însa un reper exact în timp si nici nu au clarificat locul unde acesta a aparut pentru prima data.. Dupa unii autori, primii bancheri s-au ocupat de schimbul de bani în vremea când circulau monezi metalice de multiple valori si proveniente. Alte opinii sustin ca aparitia bancilor ar fi legata de preocuparea concentrarii sub forma de depuneri a disponibilitatilor banesti ale unor persoane si a acordarii acestora cu titlu de împrumut. De asemenea unii autori au în vedere perioada în care cei ce depuneau bani au avut posibilitatea sa efectueze plati prin simple dispozitii de virare a sumelor din conturile lor în cele ale beneficiarilor.

Majoritatea autorilor apreciaza ca functionarea primelor organisme de tip bancar care au la baza norme emise de stat au aparut în Babilon, cu aproximativ patru milenii în urma.

Indicii despre existenta unor bancheri ca si despre operatiuni si documente bancare s-au descoperit la: asirieni, chaldeeni, chinezi, egipteni, evrei, greci si romani.

Primele operatiuni de tip bancar ce au fost derulate sunt: schimbul de monede, împrumutul, depozitul si viramentele.

Templele, nu doar lacase de cult în antichitate ci si locuri unde erau adapostite bogatiile, veritabile tezaure bancare, au favorizat nasterea împrumutului de consumatie, prin împrumutarea tocmai a acestor bogatii. Acesta constituia un mod de pastrare a bunurilor perisabile dar ducea si la obtinerea unui anumit profit de catre preoti. Astfel cei mai puternici bancheri ai acestei perioade au fost preotii egipteni, greci si evrei. Aceste temple de rugaciune devin mai târziu chiar monetarii si case de schimb, de împrumuturi si viramente. Drept dovada a acestui fapt stau tablele de contabilitate – pictograme reprezentând imaginea stilizata a obiectului pe care îl simbolizau – descoperite sub ruinele templului Uruk din Mesopotamia.

Practicarea împrumutului cu dobânda se realiza de catre negustori si de proprietarii de terenuri, a caror activitate era strict tinuta sub observatie de autoritati pentru a evita conflictele sociale între saraci si bogati. Astfel Codul lui Hammurabi, suveran al Regatului vechi Babilonian (1728-1686 î.Hr), cuprindea reguli precise cu privire la primirea si acordarea împrumuturilor, nivelul dobânzilor, constituirea de garantii, folosirea înscrisurilor doveditoare, depunerea în depozit, urmarirea de bunuri. Codul lui Hamurabbi, descoperit în 1901 la Susa si expus astazi la Muzeul Luvru, reprezinta unul dintre primele izvoare scrise ale dreptului bancar.

Împrumutul cu dobânda fara chitanta se practica la chaldeeni din anul 700 î.Hr iar bancherii chaldeeni acordau împrumuturi si efectuau plati în numerar din anul 2000 î.Hr. Din aceeasi perioada exista indicii cu privire la utilizarea de catre chinezi a unor forme similare cecului si a unor bilete de banca.

Momente reprezentative ale acestei perioade se plaseaza mai ales în jurul Romei si Greciei antice.

Secolul VI i.e.n a însemnat pentru polisurile comerciale grecesti un moment de ampla înflorire economica determinata de intensificarea schimburilor. Emiterea de moneda proprie în fiecare oras comercial si în fiecare sanctuar a încurajat activitatea economica a unor categorii sociale mai înstarite. Una dintre cele mai active astfel de categorii o reprezinta zarafii. Activitatea lor se desfasura la o masa denumita trapeza, în Agora sau în piete, de unde si denumirea ulterioara a acestora de trapeziti. Dobânzile la împrumuturile acordate de trapezii din Atena variau între 15%-30%, iar pentru împrumuturile bancare acestea erau mai mari. La acel moment dobânda nu era reglementata.

Este de remarcat derularea unor operatiuni de atragere de depozite în templele din Delphi, Olimp si Ephesus, depozite care desi nu erau purtatoare de dobânzi, sau grevate de comisioane erau utilizate de catre preoti pentru acordarea unor împrumuturi cu dobânda.

Fenomenul împrumuturilor cu dobânda este criticat, acest fapt fiind consemnat si de Aristotel în „Politica”.

Pe fondul cuceririlor romane schimburile economice au capatat anvergura, încurajându-se si activitatea bancara. Au aparut astfel dupa modelul grecesc bancheri privati si banci publice (mensae). În plus operatiuni de tip bancar mai desfasurau si negociatores care însoteau armatele romane în cautare de afaceri. Ei efectuau operatiuni de schimb si acordau împrumuturi pe termen scurt.

Activitatea acestora se desfasura în special în jurul Forumului, în mici birouri închiriate de stat - tabernae. Primii bancherii romani au fost argentarii, numularii si feneratores. Acestia desfasurau patru operatiuni principale: schimbul monetar, luarea în depozit a unor sume de bani, împrumuturi si viramente. Bancherii romani, în special cei ce se ocupau de schimbul de monede, fixau si afisau pentru toate provinciile, într-o cota unica, pretul oficial al schimbului (cursul), la Templul lui Castor. Acest curs era cunoscut sub denumirea de Collybus.

Depozitele primite de romani puteau îmbraca una dintre urmatoarele forme: depozite ordinare (erau închise si sigilate si trebuiau returnate în exact aceleasi conditii, pentru ele platindu-se o taxa de pastrare), depozite neregulate (constau în monede sau metale pretioase si daca pentru ele se primea dobânda dadeau nastere unei creditari speciale), consemnarile sau depozitele litigioase (aveau un caracter provizoriu pâna la transarea diferendului dintre debitor si creditor).

Viramentele efectuate de bancherii romani se realizau între titularii conturilor deschise în registrele lor si purtau denumirea de operatiuni de delegatie.

Este de retinut faptul ca operatiunile de tip bancar derulate în aceasta perioada, precum si persoanele ce le desfasurau - bancherii, nu au sensul cunoscut de acceptiunea