Tratatele Uniunii Europene

Cap. 1

Proceduri decizionale impuse prin Tratatul de la Maastricht

Schimbarea peisajului politic european după căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est a condus la un proces de regândire a structurii Comunităţii Europene, în direcţia creării unei uniuni politice şi a uniunii economice şi monetare. Baza legală a noii Uniuni Europene este reprezentată de Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi ratificat la 1 noiembrie 1993.

Uniunea Europeană (UE) înseamnă, pe de o parte menţinerea şi extinderea acquis-ului Comunităţii Europene şi, pe de altă parte noi forme de cooperare în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC) şi al Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI). Astfel, conform imaginii comune despre UE, prin Tratatul de la Maastricht aceasta devine o construcţie cu trei piloni, care va fi menţinută şi dezvoltată continuu.

1.1. Noi proceduri decizionale impuse în cei trei piloni ai Tratatului

Prin Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeană e reprezentată ca un „templu” situat pe trei piloni: Comunităţile Europene (Pilonul 1), Politica Externă şi de Securitate Comună (Pilonul 2) şi Cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (Pilonul 3).

Aceşti piloni funcţionează în baza unor proceduri decizionale diferite, procedura comunitară este utilizată pentru primul pilon, iar pentru celelalte două piloane se foloseşte procedura interguvenamentală. Astfel în cadrul primului pilon doar Comisia Europeană poate face propuneri legislative Consiliului şi Parlamentului European, în cadrul celui de-al doilea şi al treilea pilon competenţele legislative sunt împărţite între Comisia Europeană şi statele membre. Şi în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei comunitare în cadrul celor trei piloane există diferenţe. În timp ce în cadrul pilonului al doilea şi al treilea adoptarea legislaţiei necesită votul Consiliului Uniunii Europene în unanimitate, în cadrul primului pilon deciziile se iau cu majoritatea calificată.

Primul pilon cuprinde Comunităţile Europene: CECO, CEE şi EUROATOM şi priveşte libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalului, agricultura, transportul, concurenţa, domeniul fiscal şi coordonarea legislativă, politica economică şi monetară, politica comercială comună, cooperarea transfrontalieră, coeziunea economică şi socială, politica socială, educaţia formarea profesională, cultura, sănătate, protecţia consumatorului, reţele transeuropene, industrie, cercetare şi dezvoltare tehnologică, mediu, cooperarea juridică în materie de drept civil, imigrare.

Procesul decizional implică atât Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European cât şi Curtea de Justiţie.

În majoritatea domeniilor deciziile comunitare sunt luate cu majoritatea calificată. Datorită blocajelor care au intervenit de-a lungul timpului numărul domeniilor în care se aplică votul în unanimitate este în continuă scădere.

Competenţele exclusive ale Uniunii Europene. Statele membre îşi transferă competenţele Uniunii Europene şi nu pot interveni în cadrul comunitar. Aceste competenţe se aplică în domeniul politicii comerciale comune, politicii concurenţiale, politicii monetare.

Competenţele partajate. Statele membe şi Uniunea Europeană îşi exercită împreună competenţele în baza principiului subsidiarităţii. Aceste competenţe se aplică în domeniul politicii agricole comune (PAC), politicii de coeziune economică şi socială, pieţei interne, protecţiei consumatorilor, transporturilor, energiei.

Competenţele de completare, susţinere şi coordonare. Uniunea Europeană completează, susţine şi coordonează acţiunile statelor membre. Aceste competenţe se aplică în domeniul educaţiei şi formării profesionale, culturii şi sănătăţii.

Tratatul de la Maastricht instaurează Politica Externă şi de Securitate Comună ca cel de-al doilea pilon al UE având ca scop menţinerea păcii.

PESC este gestionată de aceleaşi instituţii care operează sub primul pilon, dar care au puteri şi proceduri de decizie diferite: astfel, deoarece acest domeniu este de importanţă strategică pentru statele membre şi este dificil de renunţat la suveranitatea naţională, procedura de decizie este preponderent interguvernamentală (pentru adoptarea deciziilor fiind valabilă regula consensului).

Cel de-al treilea pilon creat prin Tratatul de la Maastricht şi modificat prin Tratatul de la Amsterdam instituie o cooperare interguvernamentală între statele membre ale Uniunii Europene în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, cooperare care, până la acest moment, se desfăşura pe bază de acorduri internaţionale ocazionale.

Procesul de decizie în cadrul acestui pilon se bazează pe regula unanimităţii.

Obiectivele acestui pilon sunt: oferirea de azil politic, emigraţia, lupta împotriva fraudei şi dependenţei de droguri, cooperarea judiciară în chestiuni civile şi penale, cooperarea vamală şi a poliţiei pentru prevenirea terorismului precum şi alte delicte internaţionale.

Tratatul de la Maastricht stabileşte şi o formă sistematică de cooperare între SM, în domeniul justiţiei şi afacerilor interne – cooperare care, până la acest moment, se desfăşura pe bază de acorduri internaţionale ocazionale (un astfel de exemplu îl constituie Acordul Schengen, semnat în 1995 de numai 5 SM). Procesul de decizie este similar celui din domeniul PCSE (bazat pe regula unanimităţii). Aspectele acoperite de această politică şi reglementate prin Tratatul de la Maastricht sunt: oferirea de azil politic, emigraţia, lupta împotriva fraudei şi dependenţei de droguri, cooperarea judiciară în chestiuni civile şi penale, cooperarea vamală şi a poliţiei pentru prevenirea terorismului, alte tipuri de delicte internaţionale.