Tratatele Uniunii Europene

Introducere

Înainte de a deveni un adevărat obiectiv politic, ideea unificării Europei nu era decât un vis al filozofilor şi vizionarilor. Victor Hugo, de exemplu, a avansat ideea „Statelor Unite ale Europei”, fiind inspirat de idealurile umaniste. Visul acesta a fost însă spulberat de groaznicele războaie care au devastat continentul în prima jumătate a secolului XX.

O nouă formă de speranţă a luat însă naştere din ruinele celui de-al doilea război mondial. Cei care au opus rezistenţă totalitarismului în timpul celui de-al doilea război mondial erau hotărâţi să pună capăt antagonismului internaţional şi rivalităţilor în Europa şi şi astfel să creeze condiţiile necesare unei păci durabile. Între 1945 şi 1950, câţiva oameni de stat, precum Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi şi Winston Churchill, s-au hotărât să convingă cetăţenii de necesitatea intrării într-o eră nouă, cea a unei organizări structurate a Europei Occidentale, bazată pe interese comune şi fondate pe tratate, care ar garanta statul de drept şi egalitatea între toate ţările membre.

Preluând o idee mai veche a lui Jean Monnet, Robert Schuman (ministru de Externe al Franţei) propune, la 9 mai 1950, instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Astfel, ţările care odinioară se confruntau pe câmpul de luptă decid să plaseze producţia de cărbune şi oţel sub responsabilitatea unei autorităţi supreme comune. Din punct de vedere practic, dar şi simbolic, spectrul conflictelor a fost transformat într-un instrument al păcii şi reconcilierii.

Cele 10 etape istorice

1. Instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către cei şase

membri fondatori, 1951

La 9 mai 1950 Declaraţia Schuman propunea instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului(CECO) care a devenit realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951. Acesta a creat o piaţă comună a cărbunelui şi a oţelului între cele şase state fondatoare (Belgia, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos). Scopul, în urma celui de-al doilea război mondial, era de a asigura pacea între popoarele europene învingătoare şi cele învinse şi de a le apropia, facilitându-le colaborarea de pe poziţii egale în cadrul unor instituţii comune.

2. Tratatul de la Roma instituie o piaţă comună,1957

La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, cei şase au hotărât să instituie Comunitatea Economică Europeană(CEE) bazată pe o piaţă comună mai extinsă, incluzând o gamă largă de bunuri şi servicii. Taxele vamale între cele şase state au fost eliminate în totalitate la data de 1 iulie 1968, iar în cursul anilor 60 au fost create politici comune, în special în domeniul comerţului şi al agriculturii.

La 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman,

propune pentru prima dată ideile care vor sta la baza construcţiei europene.

9 mai devine astfel ziua de naştere a Uniunii Europene.

3. Comunitatea se extinde (numără acum nouă state membre) şi dezvoltă politici comune, 1973

Acest proiect a avut un succes atât de mare, încât Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit au decis să se alăture Comunităţii. Prima extindere, de la şase la nouă membri, a avut loc în 1973. În acelaşi timp s-au aplicat noi politici sociale şi de mediu , iar în 1975 s-a înfiinţat Fondul European de Dezvoltare RegionalăFEDR).

4. Primele alegeri prin vot universal direct pentru Parlamentul European, 1979

În iunie 1979, s-a realizat un pas decisiv pentru Comunitatea Europeană prin organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct pentru Parlamentul European. Aceste alegeri se organizează o dată la cinci ani.

5. Prima extindere în spaţiul mediteranean, 1981

În 1981, Grecia s-a alăturat Comunităţii, urmată de Spania şi Portugalia în 1986. Astfel a fost consolidată prezenţa Comunităţii în Europa de Sud, urgentând nevoia de extindere a programelor de ajutor regional.